Femeia este cea care trebuie sa insiste, care trebuie sa implore, care trebuie sa lase deoparte demnitatea pentru ca si ea, dar si el, sa fie fericiti. El este prea las, prea orgolios sau prea prost ca sa mai poata face ceva. El doar bea inca o bere, ii spune prietenului cel mai bun ca 'nu vroia decat sa o adauge pe lista de cuceriri' si desi poate il doare si pe el undeva in partea stanga, sus, a bustului, nu stie ce inseamna, nu ii pasa, sau nu il deranjeaza. As vrea ca tot acest sexism sa dispara. Serios. E fix chestia aia cu tipul care se culca cu x femei si e macho, iar tipa care se culca cu x-1 barbati si este o prada usoara. Dragii mei, noi stim sa iubim intotdeauna. Noi stim sa suferim cand trebuie, dar mai ales cand nu trebuie, pentru cine nu trebuie. Noi stim sa ne daruim celui care este 'the one' dar si celui care este departe grav de acest statut. Stim sa avem buzele calde, inima deschisa. Stim sa invaluim in cele mai frumoase cuvinte dragostea pe care v'o purtam. Stim sa fim femei cand vrem sa va seducem, si fetite cand vreti sa aveti grija de noi, cand masculinitatea va joaca feste. Va citim gandurile de multe ori, si de si mai multe ori stim ce ganditi atunci cand nici macar voi nu aveti idee. Voi? Nici nu realizati cand 'the one' este langa voi, ar putea sa va impunga cu un ac in partile dorsale si nu v'ati prinde. Sau poate nu va pasa. Cred ca asta este explicatia. Uneori ele sunt cele care dau totul si ajung apoi sa regrete ca v'au cunoscut. Insa a doua zi ele stiu clar ca cel mai frumos lucru pe care l'au facut vreodata a fost sa va iubeasca.. Stiu ca v'au facut, poate, cel mai mare serviciu, ca ati gustat din particica din rai pe care ele o pot oferi. Dar si voi, ne iubiti cand avem SPM, cand ne plangem ca ne'a mai iesit un 'ceva' pe fatza. Ne aduceti flori, ne faceti masaj, ne faceti surprize si ne mangaiati in somn. Dar de ce ei, cei care iubesc pana la capat, fara sa le pese de nimic altceva nu se intalnesc cu ele, cele care se indragostesc si adorm cu gandul la el, cu capul pe pieptul lui, gandindu'se ca nimic din ce au simtit nu seamana cu 'asta', nu se intalnesc? Pentru ca ar fi perfect, d'aia!
pace voua\/
miercuri, 28 octombrie 2009
"Am alergat odata cu timpul"
Incredere.. un cuvant pe care eu il folosesc des.. Dar oare stiu ce inseamna? O fi bine sa ai incredere oarba in apropiati? Sau e mai bine sa fii constient ca oricine greseste si ca de multe ori, fara sa vrem poate, toti gresim fata de cei pe care ii iubim...? Dar lumea ar fi un loc atat de urat si trist daca nu am putea sa ne gandim, macar o singura data, ca ne putem lasa purtati de mana de "ceilati", legati la ochi pe marginea prapastei.. Si e uimitoare senzatia.. Cand te uiti in ochii cuiva si vezi acolo ceva ce nu ai mai vazut de o groaza de timp.. Vezi ca te asculta, ca te iubeste, ca ar face o gramada de chestii pentru tine si ca desi ai gresit, el tot te priveste ca la inceput, ca si cum ai fi "flawless". Pacat ca uneori oamenii nu aleg cu atentie persoanele in ochii carora sa caute sclipirea aia si sentimentul de siguranta. De cateva ori nici eu nu am luat cele mai bune decizii in privinta persoanelor in care sa am incredere, nu ca a vedea lucrurile bune din oameni ar fi ceva rau, dar e enervanta dezamagirea aia.. Chestia aia cand spui "ce bou am fost!". In schimb, ador sa observ atentia cu care sunt ascultata sau certata, sa fiu privita cu ochii aia mari care vad lucrurile pe care ceilalti nu le vad si iubesc sentimentul ala de siguranta; chiar nu as putea sa fiu linistita fara sa il simt macar odata la cateva luni..
Mi'ar placea sa mai vad lumea prin ochii unui copil. E genial. Totul e ca un teren de joaca, toate lucrurile sunt neinsemnate, o nota proasta, o persoana pe care nu o placi.. Toate pier in fatza unei jucarii frumoase, sau a unei iesiri in parc, intr'o primavara frumoasa. Mi'e dor de primavara.. de copacii infloriti, de mirosul "ala".. Nu stiu daca tocmai faptul ca sunt fericita ma face sa cred ca il simt, sau il simt si chestia asta ma face fericita, dar momentan am o perioada foarte nice.. Mai stau si ma gandesc cum ne stricam de ras cand eram copii, cum plangeam din orice prostie, sau cum ne rugam de parinti sa ne lase afara cand luam cate o nota mai proasta, cand toate sentimentele parca erau de 1000 de ori mai puternice si toate lucrurile pe care le vreau acum, de exemplu, atunci nu insemnau nimic. Un lego, un kinder sau o mare savarina zemoasa erau cele mai mari placeri. Acum totul e prea complicat. Relatii, trebuie sa le mentinem, sa respectam sau sa iertam, sa iubim si sa ne prefacem. Atunci totul era mult mai simplu, nu ne indragosteam, ne jucam toti, fete, baieti, fara niciun fel de alta conotatie. Nu simteam invidie, gelozie, ura sau nervi si orice suparare trecea cu un pupic de la mama, sau cu o inghetata. Munca, alta chestie stupida din lumea adulta. Sa tot vezi aceleasi fetze in fiecare zi si eventual sa faci ceva ce nu iti place in mod special, 8 ore pe zi, sa trebuiasca sa fii pe placul unui om care iti este mai mult decat antipatic, toate astea sunt o parte din "cotidianul" multora dintre "ei". And this sucks!
Multa lume imi spune ca sunt iresponsabila. S'ar putea chiar sa fie adevarat, dar mie imi place atat de mult asta.. Nu e o scuza, dar intr'un fel, faptul ca nu ma gandesc prea mult inainte sa fac ceva e una dintre chestiile care ma fac sa fiu inca un semi'copil cretin. Sunt multe lucruri pe care le regret apoi, pentru ca fac pe cineva sa se simta prost, sau sa sufere, si sunt constienta ca toti ceilalti nu apreciaza iresponsabilitatea mea, sau faptul ca sunt usor aeriana. Dar parca asta ma face sa simt, macar din cand in cand, ca inca sunt copil. Imi place sa fac tampenii, sa ma joc chiar si atunci cand nu e cazul, si stiu sigur ca tuturor le place sa se mai rasfete din cand in cand, desi nu recunosc. Imi place sa fiu zapacita sau rasfatata, sa las toate chestiile pe ultima suta de metri, sa uit de lucruri si sa mi se aduca aminte cu o privire dojenitoare si funny, uneori chiar imi place sa fiu certata, pentru ca stiu sigur ca cel ce ma cearta ma si iubeste, sau macar tine acolo, putintel, la mine. Cui nu ii place sa se mai simta, macar pentru 5 minute, copil, jucandu'se mai stiu eu ce joc, mancand ceva bun sau uitandu'se pe poze vechi? Sa fim seriosi, in coltul mintii oricarui om exista dorinta asta sa se mai joace putin, sa mai faca ceva fara sa se gandeasca la consecinte, sa nu fie tras la raspundere pentru o fapta de care este mai putin mandru. Cine nu recunoaste minte cu nerusinare. Ce e asa amuzant in a fi responsabil? Da, ok, e bine sa stii ce vei face maine, sa fii organizat sau mai stiu eu cum.. E frumos, e o dovada de maturitate. Dar e total plictisitor sa stii mereu ce vei face, sa te toooot gandesti la cum sa rezolvi o chestie de "adulti" sau sa treci pe langa un parculet fara sa te dai putin in leagan inainte sa vina bodyguard'ul sa te intrebe cati ani ai, sa te duca in fata anuntului pe care scrie "loc de joaca rezervat copiilor intre 7 si 12 ani" si tu sa zambesti ca boul si sa spui "poate ca am mai mult de 12 ani..". era super misto sa fii copil, orice miros era mai puternic, orice prajitura era mai buna, orice dorinta era mai puternica si orice minut era prea scurt.
go play! si.. pace voua\/
Mi'ar placea sa mai vad lumea prin ochii unui copil. E genial. Totul e ca un teren de joaca, toate lucrurile sunt neinsemnate, o nota proasta, o persoana pe care nu o placi.. Toate pier in fatza unei jucarii frumoase, sau a unei iesiri in parc, intr'o primavara frumoasa. Mi'e dor de primavara.. de copacii infloriti, de mirosul "ala".. Nu stiu daca tocmai faptul ca sunt fericita ma face sa cred ca il simt, sau il simt si chestia asta ma face fericita, dar momentan am o perioada foarte nice.. Mai stau si ma gandesc cum ne stricam de ras cand eram copii, cum plangeam din orice prostie, sau cum ne rugam de parinti sa ne lase afara cand luam cate o nota mai proasta, cand toate sentimentele parca erau de 1000 de ori mai puternice si toate lucrurile pe care le vreau acum, de exemplu, atunci nu insemnau nimic. Un lego, un kinder sau o mare savarina zemoasa erau cele mai mari placeri. Acum totul e prea complicat. Relatii, trebuie sa le mentinem, sa respectam sau sa iertam, sa iubim si sa ne prefacem. Atunci totul era mult mai simplu, nu ne indragosteam, ne jucam toti, fete, baieti, fara niciun fel de alta conotatie. Nu simteam invidie, gelozie, ura sau nervi si orice suparare trecea cu un pupic de la mama, sau cu o inghetata. Munca, alta chestie stupida din lumea adulta. Sa tot vezi aceleasi fetze in fiecare zi si eventual sa faci ceva ce nu iti place in mod special, 8 ore pe zi, sa trebuiasca sa fii pe placul unui om care iti este mai mult decat antipatic, toate astea sunt o parte din "cotidianul" multora dintre "ei". And this sucks!
Multa lume imi spune ca sunt iresponsabila. S'ar putea chiar sa fie adevarat, dar mie imi place atat de mult asta.. Nu e o scuza, dar intr'un fel, faptul ca nu ma gandesc prea mult inainte sa fac ceva e una dintre chestiile care ma fac sa fiu inca un semi'copil cretin. Sunt multe lucruri pe care le regret apoi, pentru ca fac pe cineva sa se simta prost, sau sa sufere, si sunt constienta ca toti ceilalti nu apreciaza iresponsabilitatea mea, sau faptul ca sunt usor aeriana. Dar parca asta ma face sa simt, macar din cand in cand, ca inca sunt copil. Imi place sa fac tampenii, sa ma joc chiar si atunci cand nu e cazul, si stiu sigur ca tuturor le place sa se mai rasfete din cand in cand, desi nu recunosc. Imi place sa fiu zapacita sau rasfatata, sa las toate chestiile pe ultima suta de metri, sa uit de lucruri si sa mi se aduca aminte cu o privire dojenitoare si funny, uneori chiar imi place sa fiu certata, pentru ca stiu sigur ca cel ce ma cearta ma si iubeste, sau macar tine acolo, putintel, la mine. Cui nu ii place sa se mai simta, macar pentru 5 minute, copil, jucandu'se mai stiu eu ce joc, mancand ceva bun sau uitandu'se pe poze vechi? Sa fim seriosi, in coltul mintii oricarui om exista dorinta asta sa se mai joace putin, sa mai faca ceva fara sa se gandeasca la consecinte, sa nu fie tras la raspundere pentru o fapta de care este mai putin mandru. Cine nu recunoaste minte cu nerusinare. Ce e asa amuzant in a fi responsabil? Da, ok, e bine sa stii ce vei face maine, sa fii organizat sau mai stiu eu cum.. E frumos, e o dovada de maturitate. Dar e total plictisitor sa stii mereu ce vei face, sa te toooot gandesti la cum sa rezolvi o chestie de "adulti" sau sa treci pe langa un parculet fara sa te dai putin in leagan inainte sa vina bodyguard'ul sa te intrebe cati ani ai, sa te duca in fata anuntului pe care scrie "loc de joaca rezervat copiilor intre 7 si 12 ani" si tu sa zambesti ca boul si sa spui "poate ca am mai mult de 12 ani..". era super misto sa fii copil, orice miros era mai puternic, orice prajitura era mai buna, orice dorinta era mai puternica si orice minut era prea scurt.
go play! si.. pace voua\/
Trying not to lose my religion
"Ce e rau in a vedea tot ce e mai frumos in lume, in oameni? De ce cand alegi sa pastrezi in minte doar ce e bine, frumos, inocent, esti naiv? Cu ce ne raneste pe noi, oamenii optimisti, ca vedem numai soarele si zambetele? Asta ne face sa nu avem o viziune realista asupra lumii? Cu ce e mai presus realismul de optimism? Si ce ar trebui sa facem, sa vedem numai partea urata, sa fim tristi pentru ca exista nedreptate, moarte, ura? Nu cred ca e solutia potrivita. Nu inseamna ca daca prefer sa vad partea pozitiva nu sunt constienta ca pot exista si dezamagiri, zile proaste, oameni rai si dureri de netratat. Imi place sa cred ca voi supravietui oricarui dezastru sentimental, intelectual, emotional, material sau whatever. Si voi reusi sa fac asta tocmai pentru ca nu imi permit sa clachez, pentru ca nu pot sa cred altceva decat ca voi fi fericita. Daca nu as fi capabila sa inlatur chestiile neplacute as fi o persoana foarte trista; daca as fi realista in adevaratul sens al cuvantului m'as enerva zilnic, as varsa cate o lacrima pentru fiecare lucru care ma atinge, as deveni mai cinica, mai superficiala si mai neincrezatoare in ceilalti. Prefer sa raman in lumea mea perfecta, chiar daca este o tampenie sau o copilarie. E ca o religie pentru mine modul asta de a privi lucrurile, e ca o credinta la care mi'e imposibil sa renunt. Daca as afla intr'o zi ca Dumnezeu nu exista sau ca poate iubirea nu e chiar acolo unde cred, nu mi'ar ramane decat abilitatea de a vedea orizontul dincolo de norii aia negri care prevestesc furtuna. Chiar nu vad de ce sa nu incercam sa fim ingaduitori, macar cu cei care merita atentia noastra, daca nu cu toti cei din jur, pentru ca pana la urma ei sunt cei care ne umplu viata, care ne lumineaza o zi proasta sau care ne suna sa vada daca mai suntem in viata. Tocmai faptul ca pot sa intrevad un viitor fericit ma ajuta sa aleg sa fac lucruri care dor pe moment, chestii care (ma) ranesc, pentru ca stiu ca undeva, peste cateva clipe, zile, sau luni, totul o sa fie bine. Chiar daca atunci cand pun capul pe perna prin minte imi zboara amintiri frumoase, zile fericite, stiu ca nu asta e ce vreau. Am chiar si dovada ca "va fi bine" functioneaza. Cand "my person" s'a urcat in tren am stiut ca viata mea se va schimba. A luat cu ea o parte din mine, a plecat cu cele mai frumoase zile de care avusesem parte, dar stiam ca totul va fi bine, ca vor mai fi si alte momente frumoase, ca tristetea sa o treaca si ca greutatea aia din cauza careia nu puteam respira prea usor o sa dispara din piept. Iar acum, doi ani mai tarziu, sunt bine. Chiar daca mi se face un dor nebun, chiar daca mai trec pe strada ei cand sunt trista si astept sa coboare din bloc, sa mergem in parc si sa stam la taclale, chiar daca e singura persoana care chiar stie cum sa ma ia, cum sa se poarte cu mine si sa nu scoata la iveala monstruletul care zace inauntrul meu, tot e bine. Pentru ca ma bucur de fiecare data cand ii vad numele pe ecranul telefonului, pentru ca atunci cand vorbim la telefon cu orele mi se incinge urechea grav, pentru ca stiu ca desi stam impreuna extrem de putin, orele alea sunt nepretuite. Asa ca atata timp cat niciuna dintre noi a trecut in nefiinta si ne mai putem suna cand lucrurile iau intorsaturi naspa, totul e fix asa cum trebuie sa fie. Si stiu ca sunt bine pentru ca nu ma mai intreb atat de des "cum am ajuns aici?", "unde esti?", "ce ma fac?" si ma simt mai mare si mai tare decat am fost vreodata. :)
Am toata viata la dispozitie sa devin o femeie serioasa, ocupata, obosita, acum prefer sa imi ocup timpul cu carti, cafenele prafuite, cluburi, iesiri prin parc, discutii interminabile cu cei care sunt in stare sa imi asculte toate aberatiile. Si nu mi se pare gresit. De fapt, as putea spune chiar ca am un atu fata de cei care nu se pot trezi dimineata cu zambetul pe buze si cu gandul ca incepe o noua zi. Ar trebui sa ma invidieze cei care stiu ca primul lucru pe care il fac acasa, dimineata, e sa deschid geamul, sa admir privelistea cartierului meu frumos poate doar in viziunea mea, sa trag adanc aer in piept si sa astept nerabdatoare orice s'ar putea intampla bun in ziua respectiva. Nu stiu ce m'a facut sa am impresia ca toate gusturile sunt mai puternice, ca toate parfumurile sunt mai frumoase sau ca orice zi proasta se poate intoarce la 180 de grade, dar cred ca e cel mai bun lucru care mi s'a intamplat ever. Sau al treilea cel mai bun lucru."
Februarie 2009. Poate ca s'a mai schimbat cate ceva de atunci, dar esenta e aceeasi.
pace voua\/
Am toata viata la dispozitie sa devin o femeie serioasa, ocupata, obosita, acum prefer sa imi ocup timpul cu carti, cafenele prafuite, cluburi, iesiri prin parc, discutii interminabile cu cei care sunt in stare sa imi asculte toate aberatiile. Si nu mi se pare gresit. De fapt, as putea spune chiar ca am un atu fata de cei care nu se pot trezi dimineata cu zambetul pe buze si cu gandul ca incepe o noua zi. Ar trebui sa ma invidieze cei care stiu ca primul lucru pe care il fac acasa, dimineata, e sa deschid geamul, sa admir privelistea cartierului meu frumos poate doar in viziunea mea, sa trag adanc aer in piept si sa astept nerabdatoare orice s'ar putea intampla bun in ziua respectiva. Nu stiu ce m'a facut sa am impresia ca toate gusturile sunt mai puternice, ca toate parfumurile sunt mai frumoase sau ca orice zi proasta se poate intoarce la 180 de grade, dar cred ca e cel mai bun lucru care mi s'a intamplat ever. Sau al treilea cel mai bun lucru."
Februarie 2009. Poate ca s'a mai schimbat cate ceva de atunci, dar esenta e aceeasi.
pace voua\/
Zece.
As vrea sa pot sa sterg cu buretele orice greseala pe care'am facut'o cu intentie sau fara.
As vrea sa poti uita tot ce nu mi-ai spus niciodata, tot ce'ai vrut sa'mi spui si tot ce mi'ai spus de'a lungul timpului.
As vrea sa ma poti privi ca la inceput, cu ochii mari si curiosi.
As vrea sa iti mai vad chipul luminandu'se cand ma vezi pentru prima oara dupa mult timp.
As vrea sa ma iei de mana si sa o simt tramurand sub mangaierea usoara a degetelor mele.
As vrea sa nu'mi mai amintesc respiratia ta care imi incanta urachile de fiecare data cand visele urate nu'mi dadeau pace.
As vrea sa pot uita mirosul unei duminici in care lenevesc in patul tau cu o mie de sparante in minte si o mie de pacate in suflet.
As vrea sa ma poti uita in fiecare zi, pentru ca noaptea sa iti rasune in urechi doar niste cuvinte, nicidecum autoarea lor. Numai vocea ei in urechile care au auzit o mie de minciuni. Sa simti un parfum cunoscut, sa te invadeze prin fiecare por, sa invaluie fiecare fir de par trezit de un deja-vu mai ciudat decat oricare altul.
As vrea o dimineata perfecta, cu aroma de cafea, cu gust de inghetata, o dimineata calduta cu sentimentul unui nou inceput.
As vrea sa uitam amandoi, dar sa o luam de la capat tot impreuna.
pace voua\/
As vrea sa tac.
As vrea sa poti uita tot ce nu mi-ai spus niciodata, tot ce'ai vrut sa'mi spui si tot ce mi'ai spus de'a lungul timpului.
As vrea sa ma poti privi ca la inceput, cu ochii mari si curiosi.
As vrea sa iti mai vad chipul luminandu'se cand ma vezi pentru prima oara dupa mult timp.
As vrea sa ma iei de mana si sa o simt tramurand sub mangaierea usoara a degetelor mele.
As vrea sa nu'mi mai amintesc respiratia ta care imi incanta urachile de fiecare data cand visele urate nu'mi dadeau pace.
As vrea sa pot uita mirosul unei duminici in care lenevesc in patul tau cu o mie de sparante in minte si o mie de pacate in suflet.
As vrea sa ma poti uita in fiecare zi, pentru ca noaptea sa iti rasune in urechi doar niste cuvinte, nicidecum autoarea lor. Numai vocea ei in urechile care au auzit o mie de minciuni. Sa simti un parfum cunoscut, sa te invadeze prin fiecare por, sa invaluie fiecare fir de par trezit de un deja-vu mai ciudat decat oricare altul.
As vrea o dimineata perfecta, cu aroma de cafea, cu gust de inghetata, o dimineata calduta cu sentimentul unui nou inceput.
As vrea sa uitam amandoi, dar sa o luam de la capat tot impreuna.
pace voua\/
As vrea sa tac.
Epoca de aur. EnergyVodka
Cateva reguli de "conduita" pentru mine si pentru altii ca mine.
1. nu merg in club a trista. nu de alta, dar clubul asta e bun numai daca esti deja fericit, altfel te cuprinde tristetea de la intrare cand se aude un Coldplay care'ti merge pana la suflet, cand dai nas in nas cu minori cu buletine false ori cu bodyguarzi cu IQ'ul mai mic decat circumfarinta brandului. adica bicepsului.
2. nu mai beau tequila dupa vodka. niciodata! a doua zi nici mama lu' nurofen nu imi mai "ia durerile cu mana". ca sa nu mai zic de setea care ma chinuie, dar si mai tare ma chinuie gandul ca daca beau un pic de apa simt cum incep sa vad iar dublu. sau triplu, dupa caz. (observatie participativa, jur! strict profesional)
3. nu merg cu fitosi. n'am chef de "vai, dar ce fum e", "cam multi cocalari", "e cam inghesuiala" si alte propozitii valabile pentru orice alt club cu preturi triple.
4. nu ma imbrac in fusta. nu ca as fi facut vreodata asta, dar chiar nu se cade. adica tocmai pentru ca se cade nu ma imbrac in fusta. n'ati inteles nimic, stiu.
5. nu imi iau mai mult de 60 de lei noi la mine. iar banii de taxi ii pun undeva bine, unde nu am acces, asta daca nu vreau sa iau spre casa primul metrou in care ochi mari si curiosi privesc rimelul intins, sau parul zburlit. aratam mai bine acum 8 ore, da???
6. nu las pachetul de tigari pe masa. mare greseala! pot sa las pe masa eventual doar un pachet de snagov, pe verificate ca nu atenteaza nimeni la el! in rest, se pradeaza de la viceroy la camel.
7. nu merg in nicio alta seara in afara de vineri sau sambata. in rest muzica e prea de "utv" pentru urechile mele obosite.
8. iau pe cineva cu chef de dans, nu cu chef de orice altceva (asta e valabil pt orice, nu numai pt A). asta daca nu vreau sa dansez singura, iar sansele ca un dubios sa mi se adreseze cresc.
9. nu mai beau inca 2 pahare de orice dupa ce imi spun in sinea mea "tre sa merg la baie", asta daca nu vreau sa mi se imprastie unde nu trebuie cei 30 de lei noi cheltuiti pana in momentul in care vezica incepe sa imi faca feste. coada de la baie si gagicile care nu realizeaza ca oricum in club e intuneric si nu trebuie sa isi verifice creionul timp de 5 minute sunt mai enervante decat faptul ca am pierdut melodia de la placebo.
10. nu ajung mai tarziu de ora 9 daca vreau o masa decenta de unde sa imi pot supravegea bunurile, sau unde sa imi pot odihni piciorusele extenuate dupa un prodigy zbuciumat.
pace voua\/
1. nu merg in club a trista. nu de alta, dar clubul asta e bun numai daca esti deja fericit, altfel te cuprinde tristetea de la intrare cand se aude un Coldplay care'ti merge pana la suflet, cand dai nas in nas cu minori cu buletine false ori cu bodyguarzi cu IQ'ul mai mic decat circumfarinta brandului. adica bicepsului.
2. nu mai beau tequila dupa vodka. niciodata! a doua zi nici mama lu' nurofen nu imi mai "ia durerile cu mana". ca sa nu mai zic de setea care ma chinuie, dar si mai tare ma chinuie gandul ca daca beau un pic de apa simt cum incep sa vad iar dublu. sau triplu, dupa caz. (observatie participativa, jur! strict profesional)
3. nu merg cu fitosi. n'am chef de "vai, dar ce fum e", "cam multi cocalari", "e cam inghesuiala" si alte propozitii valabile pentru orice alt club cu preturi triple.
4. nu ma imbrac in fusta. nu ca as fi facut vreodata asta, dar chiar nu se cade. adica tocmai pentru ca se cade nu ma imbrac in fusta. n'ati inteles nimic, stiu.
5. nu imi iau mai mult de 60 de lei noi la mine. iar banii de taxi ii pun undeva bine, unde nu am acces, asta daca nu vreau sa iau spre casa primul metrou in care ochi mari si curiosi privesc rimelul intins, sau parul zburlit. aratam mai bine acum 8 ore, da???
6. nu las pachetul de tigari pe masa. mare greseala! pot sa las pe masa eventual doar un pachet de snagov, pe verificate ca nu atenteaza nimeni la el! in rest, se pradeaza de la viceroy la camel.
7. nu merg in nicio alta seara in afara de vineri sau sambata. in rest muzica e prea de "utv" pentru urechile mele obosite.
8. iau pe cineva cu chef de dans, nu cu chef de orice altceva (asta e valabil pt orice, nu numai pt A). asta daca nu vreau sa dansez singura, iar sansele ca un dubios sa mi se adreseze cresc.
9. nu mai beau inca 2 pahare de orice dupa ce imi spun in sinea mea "tre sa merg la baie", asta daca nu vreau sa mi se imprastie unde nu trebuie cei 30 de lei noi cheltuiti pana in momentul in care vezica incepe sa imi faca feste. coada de la baie si gagicile care nu realizeaza ca oricum in club e intuneric si nu trebuie sa isi verifice creionul timp de 5 minute sunt mai enervante decat faptul ca am pierdut melodia de la placebo.
10. nu ajung mai tarziu de ora 9 daca vreau o masa decenta de unde sa imi pot supravegea bunurile, sau unde sa imi pot odihni piciorusele extenuate dupa un prodigy zbuciumat.
pace voua\/
marți, 27 octombrie 2009
Primavara in octombrie.
"cam asta erau ei doi. un soare intrezarit printre multi nori. un viitor improbabil. un "ceva" ce stiau amandoi ca nu va exista in plan real prea mult timp. isi mancau unul altuia fericirea, isi culegeau lacrimile de pe frunzele uscate. adormeau suparati, dar imbratisati. apoi totul disparea in ceata. si cand se atingeau parca se curentau. ramanea in urma lor un pamant arid, pustiu. vorbeau zilnic, dar nu spuneau nimic. nu vorbeau cu lunile, dar se iubeau mai mult ca niciodata. spuneau lucruri in care nu credeau. se paraseau unul pe celalalt din cand in cand si se regaseau doar in fragmente de amintiri. se indepartau unul de altul, dar se atrageau ca doi magenti. se iubeau.
p.s.:
pentru diminetile in care capatana'mi pare plina de vina. a mea, bineinteles.
pentru preludiul unei primaveri prea lungi si colorate.
pentru weekendurile care candva erau prea scurte.
pentru noptile in care nu'mi dai pace.
pentru pronumele la plural.
pentru contradictii.
pentru patul gol.
hai, noroc!"
Scriam asta intr'o primavara interesanta si se pare ca istoria chiar are obiceiul de a se repeta, poate nu chiar xerox-like, dar pe'acolo pe undeva...
pace voua \/
p.s.:
pentru diminetile in care capatana'mi pare plina de vina. a mea, bineinteles.
pentru preludiul unei primaveri prea lungi si colorate.
pentru weekendurile care candva erau prea scurte.
pentru noptile in care nu'mi dai pace.
pentru pronumele la plural.
pentru contradictii.
pentru patul gol.
hai, noroc!"
Scriam asta intr'o primavara interesanta si se pare ca istoria chiar are obiceiul de a se repeta, poate nu chiar xerox-like, dar pe'acolo pe undeva...
pace voua \/
Old stuff, new again.
O imbratisare calda.. un sarut pasional, sau un timid "te iubesc" spus la momentul potrivit.. o cafea intr'o dimineata de primavara, sau un coldrex cand raceala te-a rapus in cel mai mare stil.. sa fii cocolosit, sau lasat in pace.. sa taci si sa accepti orice decizie, oricat de dureroasa ar fi, pentru ca esti altruist, sau sa lupti pana cand nu mai ai nimic de spus, pana cand nu mai ai nicio alta arma in afara de privirea din care poate citi ca ai face orice pentru ea.. sa stai singur in miez de noapte rememorand toate lucurile care te-au facut sa o iubesti mai mult, sau sa dai telefoane disperate la rasaritul soarelui.. sa vii intr-o dimineata de vara, cand ea nu vrea sa te vada si sa ii vari pe gat declaratii, sigur fiind ca vrea sa le auda, sau sa nu mai suni niciodata pentru ca stii ca asa e mai bine.. sa iei decizia dureroasa pentru amandoi, dar rationala pentru tine, de a nu va mai vedea poate pentru un timp, poate pentru totdeauna, sau sa vrei sa o vezi in toate ipostazele: suspecta de nebunie temporara, fericita, plansa dupa un film "de fete", imbracata cu o pufoaica-gata sa se dea cu placa, goala la lumina slaba a unei lumanari-mai frumoasa ca oricand.. sa te lasi zidit in asfalt odata cu ea pentru ca ce e intre voi sa dureze pe vecie, sau sa ii lasi un bilet pe noptiera si sa dispari pentru totdeauna.. sa te lasi casapit in bataie sau sa o aperi atunci cand are nevoie de tine.. sa o surprinzi cu un trandafir lipit cu scotch pe geam si un biletel mai mult decat siropos, sau sa ii dai cea mai murdara si pricajita scoica de pe plaja pustie din luna mai.. sa ii oferi libertate cand are nevoie de ea sau sa te oferi pe tine atunci cand stii ca esti ceea ce o tine legata de realitate..
Sa te duci la un film "cu impuscaturi" pentru ca el e fanul numarul 1 al lui Vin Diesel, sau sa il cari dupa tine la o comedie romantica, cu printese si povesti care se termina cu "they lived happily ever after".. sa te lasi dusa de val la prima intalnire, sau sa astepti pana simti ca dorinta iti iese prin fiecare por.. sa te bibilesti 2 ore inainte de intalnire, sau sa il lasi sa te vada nemachiata, in prima dimineata de dupa.. sa ii scrii milioane de mesaje in care iti dezvalui nesiguranta, sau sa iti inchizi telefonul sperand ca poate'si face griji.. sa te visezi in rochie de mireasa, sau sa nu poti lua in considerare ca este "ultimul".. sa stai in casa cu perna in brate dupa prima cearta, sau sa te duci in club si sa dai pe gat un pahar in plus, adaugand printre dinti un "ce bou e".. sa ii spui "iubitule", "pui", "mitz", "gras", "schatz" sau orice alt diminutiv stupid pentru unii dar plin de semnificatie pentru tine, sau sa ii rostesti numele cu mandria pe care numai o fata care iubeste e capabila sa o simta.. sa il sustii din tribuna la meciul pe care-l joaca, sau sa stai acasa sa te gandesti ca iar te'a lasat balta pentru berea saptamanala cu baietii.. sa faceti o baie cu spuma, demna de un film siropos, sau sa arunci cu vaze si alte obiecte mai mult sau mai putin contondente dupa el..
Toate astea sunt imagini ale iubirii, asa cum o vedem noi-imagini desprinse din filme, din povesti si prea putin din experienta personala. Tot ce pot spune cu siguranta e ca iubirea e diferita pentru fiecare in parte, dar necesara pentru toti. E ca si cum am fi setati sa prindem un singur canal, cam asa e si cu iubirea, nu putem privi din perspectiva altuia, ci numai din a noastra. Putem judeca gresit sau putem crede ca nu mai are rost atunci cand chiar nu mai putem gasi picul acela de dragoste din viziunea celuilalt. Si daca as vrea sa am o putere supranaturala, mi-ar placea nu sa pot citi gandurile, sau sa fiu invizibila, ci sa pot intelege ceea ce acum, oricat as incerca, nu reusesc.
pace voua\/
Sa te duci la un film "cu impuscaturi" pentru ca el e fanul numarul 1 al lui Vin Diesel, sau sa il cari dupa tine la o comedie romantica, cu printese si povesti care se termina cu "they lived happily ever after".. sa te lasi dusa de val la prima intalnire, sau sa astepti pana simti ca dorinta iti iese prin fiecare por.. sa te bibilesti 2 ore inainte de intalnire, sau sa il lasi sa te vada nemachiata, in prima dimineata de dupa.. sa ii scrii milioane de mesaje in care iti dezvalui nesiguranta, sau sa iti inchizi telefonul sperand ca poate'si face griji.. sa te visezi in rochie de mireasa, sau sa nu poti lua in considerare ca este "ultimul".. sa stai in casa cu perna in brate dupa prima cearta, sau sa te duci in club si sa dai pe gat un pahar in plus, adaugand printre dinti un "ce bou e".. sa ii spui "iubitule", "pui", "mitz", "gras", "schatz" sau orice alt diminutiv stupid pentru unii dar plin de semnificatie pentru tine, sau sa ii rostesti numele cu mandria pe care numai o fata care iubeste e capabila sa o simta.. sa il sustii din tribuna la meciul pe care-l joaca, sau sa stai acasa sa te gandesti ca iar te'a lasat balta pentru berea saptamanala cu baietii.. sa faceti o baie cu spuma, demna de un film siropos, sau sa arunci cu vaze si alte obiecte mai mult sau mai putin contondente dupa el..
Toate astea sunt imagini ale iubirii, asa cum o vedem noi-imagini desprinse din filme, din povesti si prea putin din experienta personala. Tot ce pot spune cu siguranta e ca iubirea e diferita pentru fiecare in parte, dar necesara pentru toti. E ca si cum am fi setati sa prindem un singur canal, cam asa e si cu iubirea, nu putem privi din perspectiva altuia, ci numai din a noastra. Putem judeca gresit sau putem crede ca nu mai are rost atunci cand chiar nu mai putem gasi picul acela de dragoste din viziunea celuilalt. Si daca as vrea sa am o putere supranaturala, mi-ar placea nu sa pot citi gandurile, sau sa fiu invizibila, ci sa pot intelege ceea ce acum, oricat as incerca, nu reusesc.
pace voua\/
Ploaie.
Ploua. Inspira melancolie. Sau mai bine zis inspir melancolie. M-am cam saturat de bla-bla-urile zilnice cu "o sa fie bine" si etc... Normal ca o sa fie! Numai ca problema se pune altfel... Pana o sa fie bine, o sa mai fim aceiasi oameni ca sa apreciem la fel binele? Sau o sa fim atat de schimbati incat poate nici nu o sa mai vedem cat de bine e? Ma-ntreb daca e doar in mintea mea, sau daca chiar suntem asa de buni prieteni cum spunem, sau cum cred/sper eu. Poate ca sucurile si concertele nu sunt de-ajuns. E tot un fel de sfarsit. O alta etapa, un alt an, un alt fel de inceput. Singurul plan era sa nu imbatranesc fara voi, sa fim mereu tampiteii cu relatii ciudate si chestii care s-au intamplat. Sa fim mereu noi, cei care ne facem griji unii pentru altii, cei care ne bucuram in momentele in care e cazul, sau cei care ne luam in brate cand ceva merge aiurea. Chiar daca ne-am certat, ne-am facut chestii dureroase, sau surprize placute, vreau sa le mai facem mult timp de-acum incolo. Pentru ca pe mine cel putin, toate astea ma fac sa fiu eu.
Vreau sa mai cred inca mult timp in lucrurile care sunt acum importante pentru mine, vreau sa mai visez seara la cai verzi pe pereti fara ca cineva sa imi spuna ceea ce stiu deja: ca dorintele mele nu se vor indeplini prea usor. Vreau sa fiu in continuare happy, shiny, lovable, sa astept cu bratele deschise zilele insorite care urmeaza. Vreau sa zambesc cu toti dintii, sa plang de fericire, sa vad un rasarit undeva la mare, cu un umar pe care sa pun capul, sa inchid ochii si sa vad in fata mea tot ce mi'am dorit. Vreau sa pun capul pe urmarul pe care visele pot sa devina realitate. Si nu doar acum, ci pentru totdeauna, chiar daca totdeauna inseamna mult timp, chiar daca totdeauna e presarat si cu altceva in afara de bucurie si dragoste. Nu vreau sa ma trezesc singura in lumea asta dubioasa, dar uneori am impresia ca e inevitabil. Am rabdare cu caru', dar vreau sa am si siguranta ca nu imi pun iluziile in niste maini care sunt neindemanatice. Pot sa imi asum riscul de a mai adormi trista doar daca am certitudinea ca nu e in zadar. Asta e una din zilele alea in care nu ma pot privi in oglinda, in care nu pot vedea adevarul asa cum este el. Asta e unul dintre momentele in care nu stiu unde mi'e locul si in care chiar nu mai pot vedea viitorul cum mi'l imaginam ieri.
De ce oare neglijam lucrurile importante din viata? De ce trec zile intregi fara sa observam ca au disparut floricelele din copaci, sau ca parcurile sunt invadate de un verde linistitor? N'ar fi greu sa ne oprim 2 secunde si sa observam lumea in care ne ducem traiul zilnic. S'ar putea chiar sa film uimiti de ce vedem.
De ce facem zilnic aceleasi lucruri cu un automatism demn de fabrica VW? Cand am facut ieri ceva ce alataieri nu? Acum mult timp. Asta pentru ca e mai simplu sa traiesti in rutina decat sa simti un pic tremurul surprizei.
De ce nu toate merg bine pentru fiecare omulet care populeaza planeta asta? N'ar fi asa de greu daca totul ar rula exact asa cum trebuie, daca nu am mai plange ca ne'a murit pisica sau daca nu am mai avea nervi ca ne'am blocat in trafic. Am putea contribui cu totii la acest "bine general" pentru ca pana la urma, fiecare dintre noi urmareste acest lucru. Ah da, pentru ca binele meu este rau tau. Da, uitasem!
De ce crestem si uitam sa ne bucuram de lucrurile care ne fac placere, in schimb ne lasam luati de valul varstei si preferam sa nu iesim din spatiul cunoscut? Pentru ca siguranta e un sentiment absolut necesar, pentru ca de siguranta la 5 ani are grija mama, iar la varste mai mari ne'o asiguram singuri si e al naibii de greu.
pace voua\/
Vreau sa mai cred inca mult timp in lucrurile care sunt acum importante pentru mine, vreau sa mai visez seara la cai verzi pe pereti fara ca cineva sa imi spuna ceea ce stiu deja: ca dorintele mele nu se vor indeplini prea usor. Vreau sa fiu in continuare happy, shiny, lovable, sa astept cu bratele deschise zilele insorite care urmeaza. Vreau sa zambesc cu toti dintii, sa plang de fericire, sa vad un rasarit undeva la mare, cu un umar pe care sa pun capul, sa inchid ochii si sa vad in fata mea tot ce mi'am dorit. Vreau sa pun capul pe urmarul pe care visele pot sa devina realitate. Si nu doar acum, ci pentru totdeauna, chiar daca totdeauna inseamna mult timp, chiar daca totdeauna e presarat si cu altceva in afara de bucurie si dragoste. Nu vreau sa ma trezesc singura in lumea asta dubioasa, dar uneori am impresia ca e inevitabil. Am rabdare cu caru', dar vreau sa am si siguranta ca nu imi pun iluziile in niste maini care sunt neindemanatice. Pot sa imi asum riscul de a mai adormi trista doar daca am certitudinea ca nu e in zadar. Asta e una din zilele alea in care nu ma pot privi in oglinda, in care nu pot vedea adevarul asa cum este el. Asta e unul dintre momentele in care nu stiu unde mi'e locul si in care chiar nu mai pot vedea viitorul cum mi'l imaginam ieri.
De ce oare neglijam lucrurile importante din viata? De ce trec zile intregi fara sa observam ca au disparut floricelele din copaci, sau ca parcurile sunt invadate de un verde linistitor? N'ar fi greu sa ne oprim 2 secunde si sa observam lumea in care ne ducem traiul zilnic. S'ar putea chiar sa film uimiti de ce vedem.
De ce facem zilnic aceleasi lucruri cu un automatism demn de fabrica VW? Cand am facut ieri ceva ce alataieri nu? Acum mult timp. Asta pentru ca e mai simplu sa traiesti in rutina decat sa simti un pic tremurul surprizei.
De ce nu toate merg bine pentru fiecare omulet care populeaza planeta asta? N'ar fi asa de greu daca totul ar rula exact asa cum trebuie, daca nu am mai plange ca ne'a murit pisica sau daca nu am mai avea nervi ca ne'am blocat in trafic. Am putea contribui cu totii la acest "bine general" pentru ca pana la urma, fiecare dintre noi urmareste acest lucru. Ah da, pentru ca binele meu este rau tau. Da, uitasem!
De ce crestem si uitam sa ne bucuram de lucrurile care ne fac placere, in schimb ne lasam luati de valul varstei si preferam sa nu iesim din spatiul cunoscut? Pentru ca siguranta e un sentiment absolut necesar, pentru ca de siguranta la 5 ani are grija mama, iar la varste mai mari ne'o asiguram singuri si e al naibii de greu.
pace voua\/
duminică, 4 octombrie 2009
Ziua perfecta
Decat sa fim tristi, hai mai bine sa desenam ziua perfecta!
Ora 8:00. Trezirea. Un zambet larg ma atentioneaza ca tocmai a inceput "My One Perfect day"! Pe masa, cafeaua cu mult lapte si o gramada de zahar. Un pahar de suc proaspat de portocale, un bol de cereale cu lapte la temperatura camerei, 2 tigari Pall Mall Lights si 3 biscuiti. Lenevit in bucataria coral(culoare) pana la 9 jumate.
Ora 10:00. Iesit din casa. O lumina puternica ma loveste in fata, e soarele care straluceste mai frumos decat in orcare zi. 27 de grade, palarie alba cu boruri mari, tricou lejer, blugi pana la genunchi si Conversi. Un aparat foto SLR rosu cu negru, cu un obiectiv de urmarit stelele cazatoare la gat(cu o greutate nu mai mare de 450 de grame!). Plimbat pe strazile semi-pustii si facut poze inspirate si foaaaarte colorate, care nu mai au nevoie de retusari in Photoshop. Oameni zambitori si prietenosi.
Ora 13:00. Pranzul- un picnic in parc, pe o paturica alba si moale, care contrasteaza puternic cu iarba verde... incredibil de verde! Tur de oras cu RATB'ul. Fara controlori!
Ora 15:00. Mers in gara si uitat la sinele de tren, la oamenii care vin si pleaca. Discutii filosofice.
Ora 16:00. Ploaie de vara. Alergat prin ploaie, alte poze, ras.
Ora 17:00. Curcubeu. Poze din nou. Mancat Milka M-Joy. Plimbat cu bicicleta prin parc. Lenevit pe aceeasi paturica alba, cu o carte in mana.
Ora 19:00. Dox, Rentz, Whist, caterinca, ras, Beck's. Toaleta functionala in Dox.
Ora 22:00. Plimbat prin Bucuresti, poze de noapte, uitat la stele, visat la un viitor cat mai frumos cu putinta.
Ora 24:00. Somn de voie. Urmeaza o alta zi perfecta, dar inainte de asta, o noapte plina de vise frumoase.
pace voua\/
p.s.: nu mai e nevoie de melodie, canta pasarelele, e de ajuns!
Ora 8:00. Trezirea. Un zambet larg ma atentioneaza ca tocmai a inceput "My One Perfect day"! Pe masa, cafeaua cu mult lapte si o gramada de zahar. Un pahar de suc proaspat de portocale, un bol de cereale cu lapte la temperatura camerei, 2 tigari Pall Mall Lights si 3 biscuiti. Lenevit in bucataria coral(culoare) pana la 9 jumate.
Ora 10:00. Iesit din casa. O lumina puternica ma loveste in fata, e soarele care straluceste mai frumos decat in orcare zi. 27 de grade, palarie alba cu boruri mari, tricou lejer, blugi pana la genunchi si Conversi. Un aparat foto SLR rosu cu negru, cu un obiectiv de urmarit stelele cazatoare la gat(cu o greutate nu mai mare de 450 de grame!). Plimbat pe strazile semi-pustii si facut poze inspirate si foaaaarte colorate, care nu mai au nevoie de retusari in Photoshop. Oameni zambitori si prietenosi.
Ora 13:00. Pranzul- un picnic in parc, pe o paturica alba si moale, care contrasteaza puternic cu iarba verde... incredibil de verde! Tur de oras cu RATB'ul. Fara controlori!
Ora 15:00. Mers in gara si uitat la sinele de tren, la oamenii care vin si pleaca. Discutii filosofice.
Ora 16:00. Ploaie de vara. Alergat prin ploaie, alte poze, ras.
Ora 17:00. Curcubeu. Poze din nou. Mancat Milka M-Joy. Plimbat cu bicicleta prin parc. Lenevit pe aceeasi paturica alba, cu o carte in mana.
Ora 19:00. Dox, Rentz, Whist, caterinca, ras, Beck's. Toaleta functionala in Dox.
Ora 22:00. Plimbat prin Bucuresti, poze de noapte, uitat la stele, visat la un viitor cat mai frumos cu putinta.
Ora 24:00. Somn de voie. Urmeaza o alta zi perfecta, dar inainte de asta, o noapte plina de vise frumoase.
pace voua\/
p.s.: nu mai e nevoie de melodie, canta pasarelele, e de ajuns!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)