...şi mai ales de ce creştem? când am trecut de la "a cere prietenia" la relaţii bazate uneori exclusiv pe sex? Când am trecut de la criteriul "e draguţ?" la "are maşina marfă?". Şi de ce? La ce ne ajută? Când am ajuns să fim aşa superficiali? Asta e una dintre serile alea în care nu ma pot uita înapoi fără să îmi pară rau că am crescut, că suntem "noi" doar în mintea mea, că doar pozele ne mai aduc aminte de cum eram şi rareori suntem aşa cum ar trebui... adică impreuna. Când am ajuns să îmi petrec serile uitandu-mă la un film singură, eventual încercand să îmi amintesc tot felul de prostii fără un sens anume pentru ceilalţi, dar cu o importanţă aparte doar pentru mine? Nu-s neînţeleasă, doar că mi-e aiurea să las să vorbească acum gura fără mine (sau foarte "cu mine") când deja sunt un milion de kilometri imaginari între noi. Prefer să rememorez rar, dar intens şi să tac de fiecare dată cand nu ar trebui, pentru că aşa e mai bine.
"they try to fill my head with questions...they all doubt you, but I know you're real!"
"We're adults. When did that happen? And how do we make it stop?"
pace vouă\/
luni, 31 august 2009
joi, 27 august 2009
Anatomia unui sarut.
"In the hospital, we see addiction every day. It's shocking, how many kinds of addiction exist. It would be too easy if it was just drugs and booze and cigarettes. I think the hardest part of kicking a habit is wanting to kick it. I mean, we get addicted for a reason, right? Often, too often, things that start out as just a normal part of your life at some point cross the line to obsessive, compulsive, out of control. It's the high we're chasing, the high that makes everything else fade away."
True. Cu toţii suntem dependenţi de ceva. Fie că e acel cineva care te face să zâmbeşti incontrolabil atunci când pur şi simplu se uită la tine cu o privire senină...fie că e ciocolata sau ingheţata care te transpune în primii cei mai frumoşi 10 ani din viaţa ta. Şi poate singurii. Eu sunt dependentă de fericire şi o găsesc într-o melodie, într-o savarină sau într-un episod din Grey. Fericirea e ceva ce se găseşte atât de greu şi durează atât de puţin încat nu am cum să nu mă întreb de ce oamenii pun atâta preţ pe un lucru atât de rar. Poate tocmai de-aia. Sunt dependentă de ţigari. Pentru ca vreau, pentru că îmi plac şi pentru că, deşi poate sună stupid, mă fac sa mă simt completă. Fac un moment enervant, sau plăcut să fie şi mai important. Şi sunt câteva ţigări fumate de-a lungul timpului pe care le ţin minte cap-coadă. Sunt dependentă de viaţă, de momentele alea în care simt că nu mai pot repsira de plâns, de zilele în care zac la soare fără să am nimic de făcut, de secundele în care mă simt inteligentă, sau de minutele în care stau şi mă uit cu gura căscată la cineva care mi-a dovedit că nu ştiu aproape nimic.
"The thing about addiction is, it never ends well. Because eventually, whatever it is that was getting us high, stops feeling good, and starts to hurt. Still, they say you don't kick the habit until you hit rock bottom. But how do you know when you are there? Because no matter how badly a thing is hurting us, sometimes, letting it go hurts even worse."
pace vouă\/
True. Cu toţii suntem dependenţi de ceva. Fie că e acel cineva care te face să zâmbeşti incontrolabil atunci când pur şi simplu se uită la tine cu o privire senină...fie că e ciocolata sau ingheţata care te transpune în primii cei mai frumoşi 10 ani din viaţa ta. Şi poate singurii. Eu sunt dependentă de fericire şi o găsesc într-o melodie, într-o savarină sau într-un episod din Grey. Fericirea e ceva ce se găseşte atât de greu şi durează atât de puţin încat nu am cum să nu mă întreb de ce oamenii pun atâta preţ pe un lucru atât de rar. Poate tocmai de-aia. Sunt dependentă de ţigari. Pentru ca vreau, pentru că îmi plac şi pentru că, deşi poate sună stupid, mă fac sa mă simt completă. Fac un moment enervant, sau plăcut să fie şi mai important. Şi sunt câteva ţigări fumate de-a lungul timpului pe care le ţin minte cap-coadă. Sunt dependentă de viaţă, de momentele alea în care simt că nu mai pot repsira de plâns, de zilele în care zac la soare fără să am nimic de făcut, de secundele în care mă simt inteligentă, sau de minutele în care stau şi mă uit cu gura căscată la cineva care mi-a dovedit că nu ştiu aproape nimic.
"The thing about addiction is, it never ends well. Because eventually, whatever it is that was getting us high, stops feeling good, and starts to hurt. Still, they say you don't kick the habit until you hit rock bottom. But how do you know when you are there? Because no matter how badly a thing is hurting us, sometimes, letting it go hurts even worse."
pace vouă\/
luni, 24 august 2009
Colţuri
Un colţ de Dristor cu lumină albastră care pătrunde prin efracţie în camera mea şi care arată sinistru iarna din cauza copacilor dezgoliţi, dar îşi ia revanşa primăvara, cand crengile îndoite de greutatea florilor roz îmi ating usor fereastra- ăsta e singurul lucru constant din viaţa mea. Constant şi totuşi lipsit de orice urmă de monotonie.
Un colţ de Rai e Vama în verile caniculare, cand o bere rece pe plajă e singurul lucru care te mai ţine in viaţă. Păcat că e atât de rară placerea de a mă lăsa pentru cateva momente în voia valurilor.
M-am săturat să vreau să fac liste cu ce e bine şi ce e rău, să vreau să trec pe o foaie avantajele şi dezavantajele. Vreau la mare, să îmi spele mintea păcătoasă. Să văd totul într-o lumina nouă. Să mai ascult Placebo pe un cataroi, lângă mare şi să suspin linistită cu gândul la tot ce-a fost frumos şi nu numai. Vreau să merg singură la Paris şi să descopăr străzile din toate visele mele, să admir toate luminile pe care mi le-am imaginat. Vreau să fac pluta, cu urechile în apa şi să aud numai clipocitul lin al mării. Vreau să merg la un concert extraordinar, unde să simt că se cantă numai pentru mine, să fredonez din suflet o melodie preferată, alaturi de alte mii de persoane de care mă leagă numai piesa aia. Vreau să beau o cafea tare şi să fac o noapte albă în care să găsesc răspunsurile pentru întrebările mele. Mă enervează sentimentul ăsta că lumea a început cu tine. Că o să apari în cărţile de istorie ca fiind posesorul celui mai vechi ciolan găsit vreodată printre ruinele unui oraş părăsit. Sigur o să apari în cartea MEA de istorie. Interesant. Am raportat întotdeauna lumea la ce am trăit alături de tine şi de fapt nici nu s-ar fi putut altfel. Totusi, mai mult de un sfert din viata ar trebui sa inseamne ceva. O să te caut în toţi oamenii pe care îi ştiu şi pe care-i voi întâlni, o să te strig de fiecare dată când o să imi fie frică, o să te caut prin pat în fiecare seară, o să fii prezent la toate evenimentele importante din viaţa mea, chiar dacă poate doar în gândul meu. Ai fi prima persoană pe care aş salva-o de la moarte pentru că stiu că vei schimba lumea într-un fel în care nimeni altcineva n-ar putea. Îţi datorez mult din ceea ce sunt acum. Şi tu mie la fel. Tu eşti şi oul şi găina.
Totuşi... nu mai ştiu ce vreau. Dacă te vreau pentru că te iubesc, sau pentru că imi faci bine, pentru nopţile în care dorm cu tine, lângă tine, pentru tine. Nu mai ştiu daca vreau sa fii cu mine pentru zilele în care visam să stam într-o casă cu gard viu şi coteţ de căţel, sau dacă vreau să fii cu mine tocmai pentru că dacă nu ai mai fi, aş realiza în ce hal am greşit şi ar fi primul eşec cu adevarat major din existenţa mea interesantă. Poate că vreau să fiu cu tine pentru că ăsta a fost gândul care m-a însoţit permenent în ultimii ani, fără să mai fiu atentă dacă chiar trebuie să fie aşa, sau e doar o ambiţie prostească. Nu mai ştiu dacă te iubesc. Şi mă enervează! Dacă pe tine nu te-am iubit cu adevarat, atunci ce naiba e iubirea de fapt?
'...light up, light up, as if you have a choice'
Un colţ de Rai e Vama în verile caniculare, cand o bere rece pe plajă e singurul lucru care te mai ţine in viaţă. Păcat că e atât de rară placerea de a mă lăsa pentru cateva momente în voia valurilor.
M-am săturat să vreau să fac liste cu ce e bine şi ce e rău, să vreau să trec pe o foaie avantajele şi dezavantajele. Vreau la mare, să îmi spele mintea păcătoasă. Să văd totul într-o lumina nouă. Să mai ascult Placebo pe un cataroi, lângă mare şi să suspin linistită cu gândul la tot ce-a fost frumos şi nu numai. Vreau să merg singură la Paris şi să descopăr străzile din toate visele mele, să admir toate luminile pe care mi le-am imaginat. Vreau să fac pluta, cu urechile în apa şi să aud numai clipocitul lin al mării. Vreau să merg la un concert extraordinar, unde să simt că se cantă numai pentru mine, să fredonez din suflet o melodie preferată, alaturi de alte mii de persoane de care mă leagă numai piesa aia. Vreau să beau o cafea tare şi să fac o noapte albă în care să găsesc răspunsurile pentru întrebările mele. Mă enervează sentimentul ăsta că lumea a început cu tine. Că o să apari în cărţile de istorie ca fiind posesorul celui mai vechi ciolan găsit vreodată printre ruinele unui oraş părăsit. Sigur o să apari în cartea MEA de istorie. Interesant. Am raportat întotdeauna lumea la ce am trăit alături de tine şi de fapt nici nu s-ar fi putut altfel. Totusi, mai mult de un sfert din viata ar trebui sa inseamne ceva. O să te caut în toţi oamenii pe care îi ştiu şi pe care-i voi întâlni, o să te strig de fiecare dată când o să imi fie frică, o să te caut prin pat în fiecare seară, o să fii prezent la toate evenimentele importante din viaţa mea, chiar dacă poate doar în gândul meu. Ai fi prima persoană pe care aş salva-o de la moarte pentru că stiu că vei schimba lumea într-un fel în care nimeni altcineva n-ar putea. Îţi datorez mult din ceea ce sunt acum. Şi tu mie la fel. Tu eşti şi oul şi găina.
Totuşi... nu mai ştiu ce vreau. Dacă te vreau pentru că te iubesc, sau pentru că imi faci bine, pentru nopţile în care dorm cu tine, lângă tine, pentru tine. Nu mai ştiu daca vreau sa fii cu mine pentru zilele în care visam să stam într-o casă cu gard viu şi coteţ de căţel, sau dacă vreau să fii cu mine tocmai pentru că dacă nu ai mai fi, aş realiza în ce hal am greşit şi ar fi primul eşec cu adevarat major din existenţa mea interesantă. Poate că vreau să fiu cu tine pentru că ăsta a fost gândul care m-a însoţit permenent în ultimii ani, fără să mai fiu atentă dacă chiar trebuie să fie aşa, sau e doar o ambiţie prostească. Nu mai ştiu dacă te iubesc. Şi mă enervează! Dacă pe tine nu te-am iubit cu adevarat, atunci ce naiba e iubirea de fapt?
'...light up, light up, as if you have a choice'
Abonați-vă la:
Postări (Atom)