Am vazut mereu fericirea in momente marunte, in telefoane asteptate sau neasteptate si in sperante pe care mi le-am facut, adesea bazandu-ma pe un mare nimic. M-am invartit in cercul vicios creat de mintea mea ocupata sa caute motive, solutii si vinovati si-am uitat ca totul, dar absolut totul e doar o lectie pentru mine.
Si-am niste momente in cap pe care nimeni nu le va intelege in afara de mine, dar care sunt lectiile mele pentru urmatoarea perioada...
- Privirea catre un morman de sticla care credeam cu infrigurare ca aduce bucuria, gandul ca e o noua zi in care pot sa fiu mai buna in ceva era ca un fel de gest reflex. Am scapat de asta.
- Toate sunt trecatoare: euforia, emotiile, energia, motivatia, tristetea, nervii, frustrarile.
- Lucrurile sunt doar lucruri, indiferent de valoarea pe care le-o dau altii.
- Siguranta, lucrurile, privirile admirative si tot ce altceva apare in viziunea superficiala despre fericire sunt neimportante de fapt.
Fericirea e sa cresc, sa fiu propriul meu competitor si sa fiu altfel decat ieri. Cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata a inceput deja, fara sa imi dau seama. Toate actiunile mele m-au adus aici, in punctul in care am realizat ca nu mai vreau sa judec oamenii prin prisma astaptarilor si ideilor pe care mi le-am construit de-a lungul timpului.
Fericirea e exact acolo unde sunt capabila sa o vad. Asa de greu am inteles care e teaba cu fericirea asta pe care o cautam eu, incat credeam ca nu exista si ca trebuie sa o fabricam in fiecare moment. Sa o cautam in lucruri, in oameni, in locuri, in momente. Naiv. Nimic nu e mai valoros decat un moment in care simti disperarea in cele mai nebanuite stadii ale sale, dar cu ochii plini de lacrimi ai la cine sa te uiti, are cine sa puna o mana calda pe mana ta. Ca-l stii de ani de zile sau de cateva luni, neimportant. E acolo, e cadoul pentru tine intr-un moment trist. Paradoxal, aia e fericirea.
Fericirea e in oricare clipa dupa colt, trebuie doar sa ma misc putin din locul in care sunt ca sa o vad. E in momentul in care-ti dai seama ca poti sa fii tu, ca nu mai trebuie sa porti nicun fel de masca. In tine, cel care esti, sta valoarea. In tine, cel care esti cand nu se uita nimeni. In tine, care esti cand simti ca te cuprind nervii. In tine, ce esti pus fata in fata cu un adversar. In tine, cel care esti cand ai pierdut, si mai ales cand ai castigat.
Fericirea e intr-o zi obisnuita. Jocul puterii e doar in capul nostru. Asta, sau orice altceva dispare seara, cand esti tu cu tine si te gandesti nu la ce ai facut productiv, ci la ce ai facut ca om. Esti mandru? Ai face acelasi lucru din nou? Cum ai reactiona daca ai vedea pe cineva facand asta?
Fericirea e cand pot sa accept si cea mai urata fateta a mea. Suntem rautatea si furia din noi. Suntem linistea si zambetul, lacrimile si imbratisarile. Suntem tot ceea ce e bun si tot ceea ce este rau in lumea asta, ce ne face sa fim noi sunt combinatiile infinite pe care le facem in fiecare zi din toate acestea.
Fericirea e sa observ si sa traiesc cu sufletul. Judec mereu, constant, am fost atata timp incadrata si inchistata in reguli, canoane, norme si asteptari ale mele, ale altora, ale societatii, incat cel mai provocator o sa fie sa nu mai judec. Sa iau totul asa cum este, asa cum se ofera, pentru ca nu pot sa judec pe nimeni pana cand nu am fost omul ala. Si totodata vreau sa fiu libera complet, iar a ma stradui sa ma modelez eu pe mine in ceva ce-as vrea sa fiu din motivele gresite, imi stirbeste libertatea. Si cred ca aici incepe partea aceea a drumului care mi-e total necunoscuta: cum o sa fac sa cresc asa cum vreau fara sa-mi pierd libertatea.
Tot ceea ce e mai sus e fericirea pentru mine.
pace\/
