"Tata a plecat". Asa incepea acum 20 de ani povestea asta, asa cum mi-o amintesc eu. Cu tata plecand in Moldova, Fagaras sau alte locuri frumoase, sa isi traiasca misiunea pe care o are: pictura de biserici. Acum 7 zile mama m-a sunat sa-mi spuna ca tata a plecat, iar de data asta nu mai pot sa il astept cu sufletul la gura la usa, sa isi desfaca bagajele si sa scotocesc prin ele dupa cadoul ce mi se cuvine.
...
Ai sadit in mine un Univers imperfect si m-ai tinut de mana printre planete incercand sa-mi explici culorile lumii. Te port cu mine mereu pentru ca sunt de fapt o parte din tine, partea aia curajoasa si razboinica, partea aia amuzanta. Iti datorez dragostea pentru apropiati, mestesugul combinarii culorilor, preferinta pentru albastru si nasul putin coroiat.
E usor sa te simt langa mine ziua, cand ochii vad atatea si sunt ocupati sa te gaseasca in semne, in oameni si in lucruri... dar noaptea, cand doar o licarire ramane dovada existentei luminii, atunci aud ecoul cuvintelor "tata a plecat" si retraiesc secunda in care mintea mea incepea sa recreeze lumea in lipsa ta. Secunda aia in care mi s a dovedit ca oricat crezi ca te pregatesti sa traiesti in lipsa cuiva, nimic nu te loveste mai tare decat propozitia "tata a plecat". Cu ultimele 2 litere spuse cu vocea mai ascutita. Cu ultimele 2 litere lungite de parca ar fi vrut sa traga de ultimele 2 secunde in care eu habar nu aveam ca te teleportasei deja langa mine.
Sper din tot sufletul sa fii biluta despre care vorbeai. Sper din tot sufletul ca ce am vazut in cea mai ciudata zi de pana acum nu e decat una din formele in care te voi fi cunoscut. De fapt, sunt convinsa ca existi, pentru ca te-am gasit deja intr o mana de oameni, tine doar de mine si de cat de mult vreau sa te recompun din toate piesele lor. Nu pot sa promit ca n-o sa fac greseli, ca n-o sa dai din cap dezaprobator de dupa umarul meu drept, dar pot sa iti promit ca voi fi un om bun, la fel ca tine, ca voi fi raza aia de soare care rade zgomotos, ca si tine, ca voi crede in minuni, ca voi trai lejer, ca voi pune pasiune in tot ce fac si ca o sa imi fac curaj sa pun pe panza lumea de unde ma privesti acum.
...
Durerea te face sa fii mai bun sau mai rau. Te face sa scoti toata autenticitatea pe care o ai in tine. Te conecteaza la cine esti cu adevarat, la toate straturile tale ascunse sau neascunse. Te schimba si te aduce in prezent, daca o lasi. Te ajuta sa te plasezi in timp si spatiu si iti arata ca totdeauna e acum sau peste 1000 de ani.
As minti daca as spune ca n-as prefera sa simt durerea, insa pentru ca e aici, acum, pot sa traiesc fiecare zi pe rand si sa recunosc conexiunile pe care le vad in jurul meu. Si mai pot sa te caut in toti oamenii, sa te gasesc si sa te (re)cunosc in semnele pe care, cu iubire, le vei lasa in calea mea de voi avea ochi sa le vad.
pace\/
