"Hai să ne vedem." Un sms scurt, dar care i-a provocat Anei 1000 de emoţii. "Ok. Ne vedem la statuia din Jardin Atlantique într-o oră."
Oglinda pare prea mare pentru camera ei. Un geam deschis lasă să intre mirosul de flori al căror nume nu îl ştie, pentru că mereu uită să întrebe cum se cheamă. Ruj...? Tuş...? În oglindă, Ana vede siluete. "Vin să te iau de la liceu.", "Ne vedem la cafenea.", "Nu mai pot să ajung azi.", "Te iubesc, dar nu mai putem fi împreună...". Toate mesajele care îi ramaseseră în minte se revărsaseră pe luciul oglinzii neobişnuit de curată. Încercând să se calmeze, respira adânc, încet. Şi atunci îşi dădu seama: pentru fiecare iubit, prietenă, amic, colegă fusese altcineva. Pentru Victor a fost iubita care a urmat după dragostea vieţii lui, pentru Ioana fusese sora pe care şi-o dorise mereu, pentru Şerban fata cu care ieşea la o cafea odată pe an, iar pentru Sorina tipa care îi copia cursurile şi care-i sufla la examene. "Iubim pe cineva, dar drumurile ni se despart, trec luni sau chiar ani întregi până când acceptăm dispariţia, dar cumva avem curajul să ne mai aruncăm încă odată în vârtejul ăsta. Parcă uităm tot ce s-a întâmplat până atunci şi pornim pe acelaşi drum cu paşi emoţionaţi, de parcă nu ştim deznodământul. Avem curajul să luăm totul de la capăt şi de fiecare dată e ceva nou, de absolut fiecare dată suntem alte persoane..." - scrise ea cu litere lunguieţe, mari, pe foile lila ale carneţelului.
Tot ce vroia de la Leo era să îi spună: "O să te iubesc mereu, oricât de nebune o să fie lucrurile între noi". Să decurgă totul natural, simplu şi într-o zi să-şi dea seama că se trezeşte doar ca să îl mai audă încă odată cum îi spune că o iubeşte, că este cea mai frumoasă fată din Univers.
Totuşi... era pregatită să devină din nou altcineva necunoscut ei?
