Cam asa.

...cam cum e când îţi jupoaie cineva pielea de pe tine
...cam cum e când în loc de lacrimi îţi curge acid
...cam cum ridici capul de pe pernă şi lasă un gol care arată exact forma şi greutatea lui
...cam cum ţi-ar urla toată lumea în urechi
...cam cum ai fuma ultima ţigară ştiind că alta nu mai există pe Pământ
...cam cum ar fi ultima gură de apă în deşert
...cam cum ai fi de 34324 de ore dezbrăcat în mijlocul viscolului


Probabil că iarna e făcută ca să apreciem vara mai tare. Poate că senzația asta există tocmai ca să vezi valoarea celui care nu mai este cu tine. Există oameni care trec pe lângă tine fără să îi vezi, la fel cum există oameni care trec pe lângă tine şi umbra lor se mulează pe sufletul tau. Există oameni care te mângâie în fiecare zi şi oameni care-ţi lasă vânătăi în suflet. Există oameni care au în ei o bucăţică din Rai, bucăţică pe care o împart cu tine şi care-ţi vine în minte chiar şi atunci când te fac să suferi. A cărei amintire te ţine treaz doar pentru sentimentul ăla special de a o mai simţi între palmele tale. Există oameni pe care nu-i mai vezi, dar ştii ca sunt acolo... şi oameni a căror prezenţă e insignifiantă.

...tu cine eşti?


pace voua\/

Cutia Pandorei.

E o dimineaţă frumoasă, cu lumină albă de poveste şi vânt care şuieră la geam. E o dimineaţă în care am chef sa ma gândesc... La mine şi numai la mine. Să mă gândesc la ce ma scoate din minți, ca să pot elimina asta din traiul zilnic.

Aş începe cu mâncatul de seminţe în spaţiul public. Nu cred că urăsc nimic mai tare decât asta. Să stau liniştită pe scaun în staţie la Izvor şi să aud din dreapta mea crrrrrannţţţ-crrannnnţţţ. Refuz total un asemenea supliciu. Tot din sfera asta: detest când oamenii plescăie, cand mănâncă cu gura deschisă şi când îşi îndeasă o îmbucatură mai mare decât ar trebui. Mâncatul e o sărbătoare, purtați-vă ca atare.

Urăsc să se înghesuie cineva în mine dacă mai are loc în mijloacele de transport în comun. Paradoxal, uneori îmi place la nebunie înghesuiala aia adevărată.

Urăsc atunci când oamenii vorbesc tare la telefon când sunt în public. Urăsc atunci când sună telefonul cuiva în sala de cinema. Şi dacă se şi moşcăie până respinge apelul, e şi mai enervant.

Că tot vorbim de cinematograf, mă scoate din minţi atunci când se aude crănţănitul ala colectiv de la popcorn în sala de cinema.

Mă enervează vremea asta, nici nu ninge nici nu e cald. E genul ăla de vreme care nu te îmbie să ieşi din casă decât până la pâine.

Mă enervează că nu mai ştiu ce muzică să mai ascult, că trebuie să aştept un an de zile cel puţin până formaţia care-mi place scoate un album.

Iar la mine mă enervează mai multe lucruri decât îmi dau seama. Că nu pot asculta o melodie până la capăt, că m-am apucat de fumat acum aproximativ 7 ani şi nu ma pot lăsa sub nicio formă. Că nu pot disocia momentele de melodii şi că aproape orice aş asculta, cel putin din calculatorul meu, asociez cu un moment din viaţa mea. Şi uneori nu e vorba de cele mai plăcute momente. Urăsc faptul că mi-e frică al naibii de tare de singurătate, că nu pot dormi bine singură, că uit ce e rău şi ţin minte numai ce e de bine, că mereu cred că eu sunt singura vinovată... Urăsc orgoliul meu prostesc, urăsc faptul că totuşi suport multe chestii fără să fie cazul.

pace voua\/