Change again.

Mulţumesc. Că ai fost acolo când am crezut că s-a sfârşit lumea. Că ai fost acolo când eram cea mai fericită fată din lume. Că ai fost acolo când am făcut cel mai oribil lucru ever. Că m-ai ţinut în braţe, chiar dacă de puţine ori. Că m-ai sunat când erai tristă. Că mi-ai dat mesaj în cea mai importantă zi din viaţa ta de până atunci. Că ai avut grijă de mine când alţii uitau să o facă şi că m-ai lăsat să te vad cum eşti de fapt. Că ai fost lăngă mine cand eram mai mult decăt nocivă. Că am băut tequila nenumărate. Că ne-am uitat la OC. Că am ajuns la Sociologie. It's all for the best.

Nu am fost perfectă, nici măcar pe aproape şi m-am lăsat dusă de val într-o chestie care acum a ajuns să fie definitivă. Dar ştiu sigur că undeva, în viaţa asta, o să ne mai vedem şi o sa îmi spui că ţi-e bine, că eşti fericită şi că ai făcut tot ce am plănuit împreună... Şi doar atunci o sa fie "The end".
Mulţumesc că ai fost tu.

pace vouă\/

Change.

O iarnă aşa de frumoasă n-am mai văzut demult. Meteorologic vorbind. Totul e alb şi rece. But I still miss my guyz. Mi-e dor de verile toride, de whist şi rentz. De voi, bă! Parcă mă simt blocată în verile alea, în care eram toţi pentru unul şi unul pentru toţi. În care puteam să cucerim lumea când aveam noi chef. În care ne îmbrăţişam şi ştiam că o să fie bine, indiferent de cât de crappy era ziua aia. Acum m-am pierdut pe undeva pe drum, amintindu-mi de lucrurile plăcute din viaţa mea de dinainte de Hristos, ca să pot fugi de cele neplăcute din era noastră. Îmi amintesc cum, în 2005, în pasajul de la Universitate, la Mec, stăteam amândouă şi notam în calendar zilele importante ce urmau. Şi ai spus "Haha! Să trecem aici în 2007 că dăm bacu', să nu uităm!" şi am râs. Şi spuneam că mai e atât de mult... N-a fost aşa. Dacă-mi spunea cineva atunci că peste aproape 5 ani nu vom mai vorbi deloc, i-aş fi zis că nu e întreg la cap, că delirează. Te-aş fi luat de mână şi ne-am fi aprins câte un Pall Mall. Îmi permit, odată la 106 ani... să fiu şi eu puţin emo... să îmi amintesc de voi şi să mă întristez... să stau şi mă gândesc la zilele frumoase, la nopţile liniştite.. să stau şi mă întreb de ce aşa şi nu altfel..? să mă gândesc la perioada când fiecare zi era începută cu gândul la lucruri frumoase şi simple, care acum par ireale.

O să mai auzim valurile mării..? O să mai zăcem la Epavă cu un tabel de rentz în faţă..? O să mai dansăm ca nebunii în Expirat..? O să mai auzim valurile mării..? O să mai mâncăm ciori perverse..? O să mai facem toate astea împreună? Sau dacă o să le mai facem, o să fie implicat acelaşi entuziasm? O sa mai fim cei 4 fantastici? Cei 4 nedezlipiţi? I guess not.. Ar trebui sa ma obișnuiesc cu ideea..

tocmai m'am uitat la "The O.C." Seria 1 ep. 27. "The Ties That Bind"..
..........................
Seth: He's the only friend I've ever had. Before he got here, I was the biggest loser, this place was hell for me!
....................................
Marissa: I understand why you have to do this, but I wish you didn't have to..
.....o zi mai tarziu.....
Ryan: Hey, man!
Seth: Hey!
Ryan: Gotta jet..
Seth: Cool... Really gotta go?
Ryah: Yeah...
..........
Ryan: You can come down to visit me.
Seth: :|

Mda.. Cât de penibil.. Din toată prietenia care s-a legat între ăia doi, nu s-a putut stoarce decât o conversaţie banală, penibilă şi tâmpită. Probabil că sentimentele nu mai lasă loc şi gândirii, dar oricum ar fi.. mereu există o altă cale. Mereu, mai puţin acum. Partea şi mai tristă e că am impresia că desparţirea noastră va fi similară. De ce? Pt că niciuna dintre noi nu se pricepe la asta. Episodul ăsta e cel care subliniază cel mai bine starea de "go fuck yourself" pe care o am.. Parcă aş avea 5 ani.. Dar stiu că oricum, orice am zice, nu o sa mai fie niciodată asa cum era. Ştiu că fiecare are drumul lui, strada care îi poartă numele, dar wtf? Nu sunt ofticată, nu sunt nervoasă.. Sunt al naibii de tristă! Ce se va întampla cu trabantul? Cu 1 mai'ul? Cu doxul? Cu pandativul cu dragon? Cu toate planurile? Cu paintball'ul? Cu voleiul? Cu toate celelalte? La început o să fie convorbiri telefonice o groază.. apoi se vor rări.. mailurile vor deveni din ce în ce mai lipsite de substanţă, îţi voi vorbi despre lucruri pe care nu le mai înţelegi, îmi vei răspunde din inerţie.. îmi vei scrie despre lucruri care îmi sunt necunoscute.. O sa fie faze de alea de genul "Ce mai faci?", "A, bine tu..?", "Bine", "Ok..cool".. La asta se va rezuma totul. Întâlnirile pe lângă faptul că se vor rări (ba chiar vor tinde spre 0), vor deveni penibile, tu poate te vei gândi cand draq plec pt că oricum discuţiile vor fi cam dubioase, io poate mă voi gândi la acelaşi lucru şi.. cam aici se termina totul.. No more dox, no more Vamă, no more "ora 7 la metrou la Tineretului". Din toată vacanţa asta, din toţi cei 3 ani s-a ales praful. De ce? Habar n-am. Probabil că undeva am greşit ceva, am făcut ceva care a suparat pe cineva, iar acum acel ceva se întoarce împotriva mea. Şi ştii ce? Urăsc promisiunile!
Dar.. noi.. am fost cei 4 fantastici.. am împărţit secrete.. certuri.. împăcări.. plecări la mare.. la munte.. pe ascuns sau cu ştirea părinţilor sau a surorilor.. am fost cei care jucau rentz până la epuizare.. am schimbat formula de 4 pt a ajunge la cea mai bună variantă.. am avut idei bune.. idei proaste.. am luat bacu'.. am intrat la facultate.. deşi asta este într-adevăr un moment deprimant, mă simt bine când ştiu că dacă am vreo problemă, am cel puţin 3 oameni pe care îi pot suna la orice oră din zi şi din noapte şi care sunt dispuşi să mă scoată din orice kkt în care aş putea intra.. ştiu că deşi vom fi departe unii de alţii, tot vom avea grijă de ceilalţi 3. noi eram cei cărora le plăcea vinu' roşu demidulce, preferabil pinot noir (mai putin D.).. noi am fost colegi de clasă.. colege de bancă.. prieteni de pahar, trişti, fericiţi, deprimaţi.. ne-am şters lacrimile unii altora şi am mers mai departe.. am iertat toate copilăriile şi ne-am bucurat unul pt reuşita altuia.. am ascultat aceeaşi muzică şi am dormit în acelaşi pat.. indiferent dacă ne vom vedea în fiecare zi, sau doar odată pe lună, noi am fost şi vom fi mereu, chiar dacă poate doar în poze de acum înainte, cei 3 tâmpiţei.. uneori chiar 4 :) noi ne-am făcut promisiuni, le-am respectat sau le-am încălcat în funcţie de caz.. am mers la filme, în parc, în cafenea, în dox, la bal, la mare, la munte, în mall, în faţa liceului şi în fer.. ne-am ofticat la cărţi (mai mult eu şi E.), dar ne-a trecut.. ne-am facut surprize, plăcute de cele mai multe ori.. ne-am zis "la mulţi ani", "noapte bună","neatza","pa", şi fraza de care îmi va fi cel mai dor.. "c'ya".. şi acum nu îmi vine să cred că am facut-o pt ultima oara în acest context.. dar va fi bine oricum, deşi momentan doare. va fi bine.. când ştiu că o să îţi fie bine, ştiu că o sa îmi fie şi mie.. dar o sa îmi fie atât de dor... şi o sa ştiu mereu că noi am fost cei 4 fantastici..

***Patrick Park- Something pretty***

"un mail pe zi", "74'75" din Club A.

Asta nu e pentru nimeni altcineva. E doar pentru noi.

Şi ceva de încheiere, pentru că l-am găsit printre foi aruncate în sertar...

"Timp incotro mergi
Spre ce meleaguri noi, grabit alergi
Cum, poti intr-o zi
Sa schimbi in oameni mari niste copii"

Azi in colt pitit
Sta ghiozdanasul meu cel jegarit
Si vrei ori nu vrei
Doamna Mocanu azi iti da un 3

Ani de liceu cu o teza-mbarligata
Scumpii ani de liceu cand la Fitzu treci cu greu
Ani de liceu cand teza o tii in mana
Si te'ntrebi daca treci la romana

Ani de liceu cand se intampla o tragedie
Fiindca Ciurea te'a zarit cand in caiet te uitai
Ani de liceu impletind cu biologie
Tot ce stii din derivate si Ion

Clopotel nu fi hain
Sa mai chiulim si noi macar putin
Ernest, degeaba te'ai grabit
Cuatu oricum te-a zarit

Ani de liceu cand astepti pan’ la vacantaa
Scumpii ani de liceu, gardu-l vei sari mereu
Ani de liceu enigmatica absenta
In preavizul ce e doar al meu

Ani de liceu cand in recreatia mare
Te ascunzi ca sa poti sa mai tragi inca un fum
Ani de liceu cand palmatul ti se pare
Urmarit de Cuatu mai mereu."

pace vouă\/