What if...?

O leapşă pe care nu mi-a dat-o nimeni. Asta pentru că nu vreau sa vă întreb "care e cel mai nenorocit sentiment din lume?". Tristeţea, pentru că ai impresia că totul s-a dus pe pustii? Nu. Frica este. Pentru că nu te lasă sa vezi clar nimic.

Never in my life have I been: tall
The one person who can drive me nuts is: my mother.
When I’m nervous: I throw things around :D
The last song I listened to was: Hallelujah - Jeff Buckely.
If I were to get married right now my best man/maid of honor: ... yeah. nu.
My hair is: dyed.
When I was 5: I used to ask too many questions.
Last Christmas: was just like the one soon to come.
I should be..: God. :D
When I look down I see: the place where my boobs should be :))
The happiest recent event was: going to Paris.
If I were a character on ‘Friends’ I’d be: without any doubt Phoebe.
By this time next year: I'll be wiser.
My current gripe is: I have no time.
I have a hard time understanding: myself.
You know I like you when: ... you actually don't.
If I won an award, the first person I would tell would be: my best friend.
Take my advice: Ignorance is bliss. (House, season 6, actually)
The thing I want to buy: is not for sale.
If you visited the place I was born: you'd be near Club A. That's a sign.
If you spend the night at my house: you find out a lot of things. Like the fact that I snore.
I’d stop my wedding if: I'd get married. :))
The world could do without: mushrooms.
I’d rather lick the belly of a cockroach than: speak in front of more than 15 people.
Most recent thing I’ve bought myself: some random stuff.
Most recent thing someone else bought me: sweets.
In the morning I: always eat breakfast.
The animals I would like to see flying besides birds are: cats.
Last night I was: sleeping like a top.
If I was an animal I’d be: a panda.
Tomorrow I am: not eating sweets.
Tonight I am: reading.
My birthday is: never the way I planned.



pace vouă\/

Welcome to the first day of the rest of your life

"Unele lucruri se întamplă cand te aştepţi mai puţin. Atunci când chiar nu mai speri că situaţia se va schimba. Atunci când nu mai crezi în nimic. Se întamplă lucruri extraordinare atunci când nu te mai concentrezi atât de mult pe îndeplinirea lor. Unele dorinţe se îndeplinesc exact când trebuie şi cel mai bun lucru pe care îl poţi face e să bei o bere şi să te bucuri cât poţi de mult că visele chiar devin realitate uneori.

Şi atunci nu ştii ce să faci ca să se vada că eşti fericit. Că eşti mai fericit decât ai fost în ultima vreme. Atunci, fiecare zi în care ai plâns sau ai fost trist din cauza aia o sa pară scurtă, iar ziua de dinaintea îndeplinirii o să para mai lungă ca oricare alta."

Asta era acum un an. Iar acum, când cea mai longevivă dorinţă dintotdeauna se va îndeplini în mai puţin de o lună, nu îmi vine să cred. Tot beau beri în cinstea acestui lucru şi în continuare nu-mi pare real deloc. Asta înseamnă... ori că nu am băut destule beri, ori că nu mi-am dorit destul de mult, ori că mi s-a părut atât de utopic încât nu a trecut niciodată de la dorinţă pusă când suflu în lumânări la dorinţă vizualizată cu ochii minţii.
Cred că pot să număr pe degete momentele în care am fost atât de retardat de fericită. Şi ar fi... la festivalul berii în vara 2004 când am ştiut că "va fi a mea ", la concertul Reamonn, înainte de admiterea la sociologie şi în toată toamna anului 2009. Aşa că e tare nepreţuită senzaţia asta pentru mine. Ca şi cum NIMIC din lumea asta nu mă poate supăra, ca şi cum orice lucru e uşor, ca şi cum totul e realizabil dacă îmi doresc cu adevărat. Din păcate, mai ştiu că fiecare moment în care am fost atât de fericită a fost urmat de momente al naibii de dubioase, triste sau stupide. De fapt, asta e valabil pentru toţi, fiecare minut de bucurie e răsplătit cu ore întregi de urlat la pereţi. Evident, mă îndoiesc profund de zicala aia cum că "merită". Aşa că întrebarea mea e "ce naiba urmează?"... Iar răspunsul este... tot. Mă pot pregăti serios pentru ziua în care o să răscumpăr seara asta de fericire sau mă pot bucura fără alte "second thoughts". Pregătirea ar însemna să stric încet bucuria, cu gânduri pesimisto-morbido-dubioase, care încet să facă treaba asta să para o porcarie puerilă.

Oricum, sentimentul asta îl simt odată la câţiva ani, aşa că o să aleg a doua variantă şi o să îl îmbrăţişez cu fiecare os capabil să se mişte. :D




pace vouă\/

Octombrie

Această lună vine cu un nou început. De toamnă, de facultate... Şi mai vine cu câteva schimbări. Una dintre ele este că m-am apucat de un nou serial, al 12-lea pe lista mea de seriale pe care le urmăresc, şi anume "Being Erica". Pe această cale trebuie să trimit mulţumiri către my ex-person, care încă mă cunoaşte atât de bine încât să ştie că mi-ar plăcea. Intriga serialului are la bază ideea că oricât de mult am vrea să ne întoarcem în trecut să schimbăm ceva ce credem că ne-a adus în prezent o grămadă de neplăceri, acel ceva se va întampla oricum, chiar când nu ne aşteptăm. Şi in serial sunt câteva citate chiar draguţe, bune de molfăit în timp ce afară plouă şi ţi-a picat cablul. So... here goes:

#Choices. They're close enough and you can see them everywhere. But what do you do when you see your life as a series of bad choices? When you would give anything to have made different ones. The question is: if you could go back and do it all differently, would you still be you?

#Everyone's got their own path. Some are only just beginning, while others end all too soon. However you do it, the fact is, the path you're on, the choices you make, define who you are. Choices. They're the building blocks or our lives, they shape our past, present and future. And despite all the mistakes I've made, every new day brings with it new choices and their whole new world of possibilities.

#The egg. Perfection, both in function and in form. It has a double arch, top and bottom, it's what makes an egg so incredibly strong. But the minute that we begin to chip away at its integrity, the egg collapse in on itself, until in the end we're left with only...breakfast. It's still an egg, but it's not the same.

#The first date is like an open house - the pictures look great, the dimensions are good and as you stand on the threshold you think, could this be it? Could this be the one? You open the door full of anticipation, you walk in and then you start to notice the details, the cracks in the wall, the weird little quirks and then you think, no, this isn't for me.

#Seems most of the time we walk around with the world on mute. But when you're on the cusp of something dramatic and maybe life changing its like a filter comes off and suddenly everything comes alive, and even the smallest moment is in-viewed with the magic of possibility and you think this is the night when you drop your mask and reveal your true self, this is the night when everything is re-written.

#When you're a kid, being a grownup looks so easy. Nobody tells you it's harder than it looks, that those feelings that you have that you don't measure up, that you're not keeping pace, they never go away. What do you do when you feel like you're the only kid in a room full of adults? Well, the only thing you can do, you smile, you step up, and you try your best to fit in.

#They say the greatest mistake is giving up; that true strength lies in the will to keep trying. Keep hoping things will get better. Keep reminding yourself all the things that you have accomplished. Keep everything in perspective. Keep up the fight. Because at the end of the day, that's what you're left with - the knowledge that you did your best and that you'll wake up tomorrow and try again.

#In the middle of difficulty lies opportunity. (Albert Einstein)

#Do not weep; do not wax indignant. Understand. (Baruch Spinoza)

#Those that fail to learn from the past are doomed to repeat it. (Winston Churchill)

#Learn to be what you are, and learn to resign with good grace all that you are not. (Henry Frederick Emile)

#There is a crack in everything...that's how the light gets in. (Leornard Cohen)



Over and out.

pace vouă\/

In the midnight hour

You never know the biggest day of your life is going to be the biggest. The days you think are going to be big ones they are never as big as you make them how to be in your head. It’s the regular days, the ones that start out normal, those are the days that end up being the biggest. (G.A.)

Lumea e un loc îngrozitor. Oamenii mor. Oameni la care ţinem mor. Lucrurile dispar într-o secundă din cauza unui cutremur sau a unei inundaţii. Amintirile se şterg după o lovitură la cap. Ne agăţăm de tot felul de lucruri, persoane, amintiri, pentru ca viaţa noastră să se desfăşoare după planul stabilit. Alegem să ne evităm propriile gânduri şi să ne impunem o altă realitate, mai pe placul nostru. Spunem lucruri, când de fapt gândim total opusul lor. Ajungem să negăm chestii în care am crezut foarte mult, să ne contrazicem pe noi înşine în decurs de 3 zile, 3 luni sau 3 ani. Ajungem să ne plictisim de lucruri pe care, le început le făceam cu atâta pasiune, că nu ştiam cum trece timpul făcându-le. Şi atunci, care naiba e realitatea, dacă azi credem ceva şi nu putem fi siguri că şi mâine va fi la fel?


You don’t recognize the biggest day of your life, not until you’re right in the middle of it. The day to commit to something or someone, the day you get your heart broken, the day you meet your soul mate, the day you realise there’s not enough time because you wanna live forever. Those are the biggest days, the perfect days… you know? 





pace vouă\/

De ce nu ne maturizăm pe deplin niciodată?

Ăsta era sloganul unui dormitor de copii expus in Ikea. Drăguţ... Este chiar o întrebare foarte bună. De ce?

Pff, când eram mică, îmi doream din tot sufletul să am vârsta de acum. Să pot purta tocuri, să ma pot machia şi să stau până la 11 afară. Credeam că la asta se rezumă ideea de a trăi. La a putea să ies seara, să dansez, să beau mai mult decât doar spuma de la bere, din paharul mamei, să fac Revelionul fără ai mei sau să ies cu un băiat la un suc. Niciodată nu am preţuit îndeajuns glasul prietenilor mei care strigau la geam "Andreeeeeeeeaaaa! Ieşi afară?" sau mai târziu sunetul interfonului, la ora 16:00 fix, care anunţa că mi-am terminat temele şi sunt liberă să ies la o partidă de "elasticul" sau "frunza". Niciodată nu am preţuit îndeajuns de mult singura amintire care ne face "o familie" când, într-o seară foarte frumoasă de iarnă, tata ne trăgea pe mine şi pe mama pe sanie, râzând.

Acum ştiu că a iubi părinţii este infinit mai uşor decât a iubi pe cineva cu care nu eşti înrudit şi care, mai mult decât atât, are alt sex decât tine. Acum ştiu că a purta tocuri cere al naibii de multă repetiţie înainte, pentru ca mai apoi să îţi bandajezi picioarele, pentru... 10 cm în plus. Acum ştiu că a sta până târziu afară te pune în situaţia de a auzi fluierături nepotrivite sau de a nu şti cum să scapi de un străin care te sperie foarte tare. Acum ştiu că a face Revelionul departe de ai mei mă poate pune în situaţia de a nu fi lângă nimeni drag şi că a bea mai mult decât spuma berii din paharul mamei creează uneori neplăceri. Acum ştiu că toate lucrurile pe care nu aveam voie să le fac cu 15 ani în urmă, au atâtea contraindicaţii, încât regret că am 22 de ani, şi nu 8.

Niciodată lucrurile nu sunt exact cum ar trebui. Întotdeauna există ceva care ne deranjează. Ba că nu mai avem 8 ani, bă că aia nu ne iubeşte sau că ăla ne înşeală... Şi atunci, de la înălţimea celor 20şi-ceva de ani ce putem face, decât să privim în ansamblu şi să spunem... "Am prieteni buni", "Am un salariu baban", "Am slăbit 10 kile" sau alte propoziţii stupide care au scopul de a ne face propria viaţă un pic mai simpatică pentru noi înşine. Şi e cam trist că fie nevoie să ne tot uităm la "the big picture" ca să ni se pară că viaţa noastră e cum trebuie.

Pentru că nu trebuie să auzim chestii de genul "Nu te mai iubesc", "Eşti concediat" sau "Vrei să fii soţia mea?", chestii care ne fac să vrem să fugim repede, cât de repede se poate, în direcţia opusă, fără să ne uităm nici măcar o secundă înapoi. Cred că ăsta e un motiv îndeajuns de bun pentru a nu vrea să te maturizezi niciodată.



pace vouă \/

Instrucţiuni de utilizare

E o seară frumoasă... Abia am venit din Vamă, sunt puţin ameţită de la soare şi nedormit şi
gândesc... Gândesc multe lucruri la ora asta, multe dintre ele stupide, puerile sau fără sens, însă tocmai ce m-a trăsnit. De ce există instrucţiuni de folosire la nişte aparate sau lucruri care doar ne asigură un anume confort fizic, dar nu şi pentru lucrurile fără de care nu putem trăi. Iubirea, prietenia... Ambele fac lumea să se învârtă, de multe ori la propriu pentru cine le cunoaşte, dar sunt atât de greu de înţeles şi "operat" cu... De cele mai multe ori, poate părea puţin ciudat să faci reguli într-o prietenie sau în iubire, dar tocmai ce-mi dau seama că este necesar. Eviţi astfel nenumărate accidente, mai mult sau mai puţin "întâmplătoare". Bineînţeles, fiecare trăieşte după propriile reguli, pentru fiecare dintre cei cu care relaţionăm, regulile sunt altele, cel puţin în mintea noastră. Dar rareori chiar rostim regula cu voce tare, pentru ca cel ce trebuie, nu neapărat să o respecte cu strciteţe, ci să o ia in considerare, să ştie cât de importante sunt anumite lucruri pentru noi. Să fii spontan este o calitate foarte simpatică, pe care eu o deţin, dar care m-a adus de multe ori în situaţii cel puţin ciudate. Astfel că, după accidentele despre care vorbeam mai sus, cred că prietenia şi iubirea ar trebui să vină la pachet cu o mică planificare, din partea celor doi sau mai mulţi oameni participanţi. Ar trebui să aibă contraindicaţii şi să prevină oamenii de lucrurile groaznice care li se pot întâmpla după o supradoză luată doar de o persoană din relaţie. Toate astea mă duc cu gândul la câteva fraze frumoase, citite într-o iarnă dubioasă, pe blogul unei tipe aparent de succes, Floriana Jucan, pe numele ei. Să vedem...

"Iubeşte pe cineva care nu poate fi al tau. Într-o zi va fi. Atunci vei înceta tu să-l mai iubeşti.
Aşteapta-te ca prietenii cei mai apropiaţi să te dezamăgească. În ziua în care se va-ntâmpla, nu vei fi luată prin surprindere, deci, nu vei fi dezamagită.
.....
Nu citi paginile despre sex din revistele pentru femei. Sexul este pentru cei care nu fac dragoste, iar dragostea este imperfectă pentru că este mereu spontană, mereu disperată, mereu înnebunită de durere şi de spaima că se va termina într-o zi.
Nu-ţi face planuri pe termen lung. Seismele nu pot fi anticipate decât cu un minut înainte de a se produce.
Nu-ţi pierde respectul de sine indiferent cât ar trebui sa înduri pentru asta.
Nu te teme să vrei mai mult. Dacă vrei puţin, nu vei primi nimic.
Du-te dimineaţa pe plajă, cand nu e nimeni. Vei avea un sentiment profund de nemărginire, nu numai a mării, ci a ta însăţi.
Ajută oamenii şi nu spune nimănui. Nici măcar lor.
.....
Fii puternică şi fragilă în acelaşi timp. Lasă-te rănită de oameni şi nu-i judeca. Durerile scot tot ce avem mai bun din noi.
.....
Plângi, fii disperată, dă-te cu capul de pereţi, dar asigură-te că nu te vede nimeni. Cei care te iubesc vor suferi să te vadă aşa, iar cei care te urăsc vor juisa de fericire.
.....
Spune-ţi întotdeauna că-i mai bine ca oamenii să se teamă de tine, decât să te iubească. Cei care te iubesc o fac oricum, pentru că simt, nu pentru că vrei tu.
.....
Iubește-te! În final, numai tu îţi vei rămane!"

Unele sună chiar patetic, scoase din filme dramatice şi din cărţi de Sandra Brown, dar eu am decis sa respect măcar o parte din lucurile în care cred şi poate aşa, într-un final, o să fiu un om, nu mai bun, nu mai deştept, ci mulţumit de sine. Pentru că asta căutam, iubire, prietenie, apreciere, pentru ca, în final să fim mulţumiţi de noi, de viaţa noastră şi să putem adormi zâmbind.


Şi da, ştiu că fericirea, iubirea, prietenia, nu se citesc din cărţi şi nu sunt nici pe departe cum arată în filme, dar uneori tare bine-ar fi să putem totuşi învăţa măcar strictul necesar despre toate astea... Pentru că habar n-aveam că a fi "bright and shiny" cere atâta efort şi dedicare. Aşa că am renunţat.



pace vouă\/

Au...gust?

So far so good. Să vedem ce-a însemnat vara asta până în acum. Prietenii pierdute, "never to be found again", altele apărute pe neaşteptate şi altele regăsite prea târziu... Pahare de Energy Vodka mai mult decât binevenite, shoturi de Jagger nedorite, dar necesare... Filme renegate, dar şi seriale descoperite şi iubite din prima clipă... Nopţi nedormite petrecute cu gândul la porcărele, zile fericite, pline de mici bucurii... Cocktailuri fără alcool băute, de care m-am îndrăgostit iremediabil... Ţigări fumate la lumina lumânării, plănuind un viitor utopic... Poze de nearătat nepoţilor, fotografii îmbibate cu sentimente- nu de puţine ori negative :D ... Locuri superbe descoperite, de multe ori, întâmplător... Emoţii inutile şi dezamăgiri inevitabile... Melodii puse pe repeat zile întregi... Un lung şir de zile fără muzică, zile care nu cred că se vor termina curând... Plimbări liniştite pe role... Lacrimi de tristeţe, nervi şi fericire- uneori chiar în acelaşi timp. Furie vecină cu nebunia... Linişte... Nopţi în Vamă, dansând până la epuizare. Rasărituri văzute de la geam şi nu numai... Un portofel pierdut, compensând într-un ciudat fel, cu un concert genial văzut de lângă scenă... Întâmplări prezise şi drame (ne)aşteptate... Apusuri văzute prin 14-50... Mers cu trenul, cu maşina, pe jos, cu metroul, cu autobuzul şi 0 (zero) amenzi! Planuri date peste cap sau făcute în momente nepotrivite... Planuri nespuse, dar duse la bun sfârşit... Ore petrecute cu entuziasm, dar terminate în tăcere... Minute de fericire inexplicabilă şi secunde de nebunie. Zile de naştere blurate, petreceri amuzante şi nopţi nedormite, dar al naibii de binevenite... Speranţe... Bucurie...


Dar încă o vară plină...



pace vouă\/

90 de zile de vară.

trebuie să fiu fericită. pentru că am aşteptat vara asta ca pe niciuna alta. pentru că sunt ceea ce sunt.
sunt lucrurile care îmi dau dureri de cap şi insomnii din cauza entuziasmului în ultimul timp...
sunt lucrurile care mă fac să adorm pe nesimtite şi să ma trezesc mai fericită ca niciodată...
sunt dimineţile răcoroase când mă trezesc prea devreme şi pur şi simplu lenevesc în pat incă 2-3 ore gândindu-mă la orice...
sunt melodiile care mă întorc în timp, atunci când le-am ascultat pentru prima oară şi mă fac să am acelaşi sentiment ca atunci, deşi sunt o cu totul altă persoană...
sunt privirile din care te înţelegi şi simţi că eşti aceeaşi persoană cu cel cu care le împarţi...
toate astea sunt de fapt cele 90 de zile de vară pe care le-am aşteptat mai mult ca pe orice. şi cele 90 de zile o să fie fericite, chiar dacă vor fi pline de întâmplări nefericite. că până la urmă viaţa e ceea ce o facem noi să fie. iar eu vreau să o fac sa fie 90 de zile de vară perfecte.

şi acum înţeleg tot ceea ce acum un an, doi, trei, nu reușeam, oricât aş fi încercat.

"o imbratisare calda.. un sarut pasional, sau un timid "te iubesc" spus la momentul potrivit.. o cafea intr'o dimineata de primavara, sau un coldrex cand raceala te-a rapus in cel mai mare stil.. sa fii cocolosit, sau lasat in pace.. sa taci si sa accepti orice decizie, oricat de dureroasa ar fi, pentru ca esti altruist, sau sa lupti pana cand nu mai ai nimic de spus, pana cand nu mai ai nicio alta arma in afara de privirea din care poate citi ca ai face orice pentru ea.. sa stai singur in miez de noapte rememorand toate lucurile care te-au facut sa o iubesti mai mult, sau sa dai telefoane disperate la rasaritul soarelui.. sa vii intr-o dimineata de vara, cand ea nu vrea sa te vada si sa ii vari pe gat declaratii, sigur fiind ca vrea sa le auda, sau sa nu mai suni niciodata pentru ca stii ca asa e mai bine.. sa iei decizia dureroasa pentru amandoi, dar rationala pentru tine, de a nu va mai vedea poate pentru un timp, poate pentru totdeauna, sau sa vrei sa o vezi in toate ipostazele: suspecta de nebunie temporara, fericita, plansa dupa un film "de fete", imbracata cu o pufoaica-gata sa se dea cu placa, goala la lumina slaba a unei lumanari-mai frumoasa ca oricand.. sa te lasi zidit in asfalt odata cu ea pentru ca ce e intre voi sa dureze pe vecie, sau sa ii lasi un bilet pe noptiera si sa dispari pentru totdeauna.. sa te lasi casapit in bataie sau sa o aperi atunci cand are nevoie de tine.. sa o surprinzi cu un trandafir lipit cu scotch pe geam si un biletel mai mult decat siropos, sau sa ii dai cea mai murdara si pricajita scoica de pe plaja pustie din luna mai.. sa ii oferi libertate cand are nevoie de ea sau sa te oferi pe tine atunci cand stii ca esti ceea ce o tine legata de realitate..

sa te duci la un film "cu impuscaturi" pentru ca el e fanul numarul 1 al lui Vin Diesel, sau sa il cari dupa tine la o comedie romantica, cu printese si povesti care se termina cu "they lived happily ever after".. sa te lasi dusa de val la prima intalnire, sau sa astepti pana simti ca dorinta iti iese prin fiecare por.. sa te bibilesti 2 ore inainte de intalnire, sau sa il lasi sa te vada nemachiata, in prima dimineata de dupa.. sa ii scrii milioane de mesaje in care iti dezvalui nesiguranta, sau sa iti inchizi telefonul sperand ca poate'si face griji.. sa te visezi in rochie de mireasa, sau sa nu poti lua in considerare ca este "ultimul".. sa stai in casa cu perna in brate dupa prima cearta, sau sa te duci in club si sa dai pe gat un pahar in plus, adaugand printre dinti un "ce bou e".. sa ii spui "iubitule", "pui", "mitz", "gras", "schatz" sau orice alt diminutiv stupid pentru unii dar plin de semnificatie pentru tine, sau sa ii rostesti numele cu mandria pe care numai o fata care iubeste e capabila sa o simta.. sa il sustii din tribuna la meciul pe care-l joaca, sau sa stai acasa sa te gandesti ca iar te'a lasat balta pentru berea saptamanala cu baietii.. sa faceti o baie cu spuma, demna de un film siropos, sau sa arunci cu vaze si alte obiecte mai mult sau mai putin contondente dupa el..

toate astea sunt imagini ale iubirii, asa cum o vedem noi. iubirea e diferita pentru fiecare in parte, dar necesara pentru toti. e ca si cum am fi setati sa prindem un singur canal, cam asa e si cu iubirea, nu putem privi din perspectiva altuia, ci numai din a noastra. putem judeca gresit sau putem crede ca nu mai are rost atunci cand chiar nu mai putem gasi picul acela de dragoste din viziunea celuilalt."

asta spuneam acum ceva vreme. nu mai cred nici în "pui", nici în "gras", "mitz" sau orice alt diminutiv, dar cred în sfârşituri fericite! văd un milion de perspective asupra iubirii, dar nicidecum a mea. probabil pentru că nu mai am una. iubirea este sau nu este. de cele mai multe ori, dacă este, o călcăm în picioare cu naivitate, crezând că o să-şi revină la forma iniţială. încercăm să o modelăm, să o facem să fie ceea ce ne aşteptam noi să fie, fără să ne dăm seama că, de multe ori, e o iluzie. că iubim ceva ce credeam că există, dar de fapt e departe de planul real. totuşi, iubirea care trece peste toate lucrurile minore şi majore şi nu revină la forma iniţială, ci se modelează în ceva din ce în ce mai frumos, aia E. iar daca iubirea nu e, o căutăm în orice. în orice întâmplare, floare primită, compliment făcut sau privire furată. atunci e cel mai ciudat, pentru că ne păcălim. ne păcălim că lucrurile sunt bine, că asta e ce căutam, că "the love of your life" sau "boy of your dreams" este acolo, lângă tine. ştii ce e de fapt? dorinţa ca el să fie lângă tine. realitatea e însă alta.



pace vouă\/

All over again

as vrea sa fie primavara in fiecare zi. doar ca nu primavara asta.

mi-e dor de mine, asa cum eram mai demult, dispusa sa fac orice pentru cei la care tin, oricand pregatita sa fac tot ce-mi trece prin minte agatandu-ma de ideea ce o sa fie bine pana la urma. acum nu mai pot sa fiu asa, sau nu atat de usor. pentru ca toate s-au schimbat. m-am schimbat si eu, si cei care conteaza. usor-usor toate chestiile despre care am crezut ca nu se vor schimba dispar intr-un fel de ignoranta colectiva. ma surprind privindu-ma in oglinda, revazand toate imaginile pe care le-am observat de-a lungul timpului si intrebandu-ma care dintre ele a fost cea mai apropiata de realitate. sau poate toate erau realitate la momentul respectiv. ma simt straina in casa mea, pe scaunul meu de la calc, in cada plina cu spuma. chiar simt ca nu apartin in niciuna dintre lumile pe care le frecventez.

de ce oare neglijam lucrurile importante din viata? de ce trec zile intregi fara sa observam ca au disparut floricelele din copaci, sau ca parcurile sunt invadate de un verde linistitor? n'ar fi greu sa ne oprim 2 secunde si sa observam lumea in care ne ducem traiul zilnic. s'ar putea chiar sa film uimiti de ce vedem.

de ce facem zilnic aceleasi lucruri cu un automatism demn de fabrica VW? cand am facut ieri ceva ce alataieri nu? acum mult timp. asta pentru ca e mai simplu sa traiesti in rutina decat sa simti un pic tremurul surprizei.

de ce nu toate merg bine pentru fiecare omulet care populeaza planeta asta? n'ar fi asa de greu daca totul ar rula exact asa cum trebuie, daca nu am mai plange ca ne'a murit pisica sau daca nu am mai avea nervi ca ne'am blocat in trafic. am putea contribui cu totii la acest "bine general" pentru ca pana la urma, fiecare dintre noi urmareste acest lucru. ah da, pentru ca binele meu este rau tau. da, uitasem!

de ce crestem si uitam sa ne bucuram de lucrurile care ne fac placere, in schimb ne lasam luati de valul varstei si preferam sa nu iesim din spatiul cunoscut? pentru ca siguranta e un sentiment absolut necesar, pentru ca de siguranta la 5 ani are grija mama, iar varste mai mari ne'o asiguram singuri si e al naibii de greu.

de ce topaim din greseala in greseala si ne afundam intr'un ocean de dezinteres?

multe 'de ce-uri" ar putea urma, dar stiu sigur ca raspunsurile intarzie sa apara, d'aia ma opresc aici.



pace vouă\/

A little too ironic

e cam k tekkenul ala pe care încercam să îl jucăm, cam ca versurile de la "mai știi" a lu' mărgineanu. adică nu pricep nimic. mai ştii cum cântam "ironic" în duet? sau cum filosofam pe dealul din tineretului. probabil că mai ştii, dar nu îţi mai pasă. şi aşa ajung să mă întreb ce se întâmplă cu dragostea adevărată? nu numai cu dragostea dintre prieteni, ci şi cu aceea care te face să nu dormi noaptea, să te întrebi ce să mai faci ca să fie bine... cum dispare? şi mai ales, de ce? când e prea târziu? că eu asta chiar nu ştiu niciodată, şi pentru mine "prea târziu" poate să fie şi mâine. da... a fost prea târziu dintotdeauna. ciudat e că m-am obişnuit să fii acolo, chiar dacă nu constant, măcar când am nevoie de tine, sau în rarele momente când ai tu nevoie de mine, şi acum totul s-a schimbat. încă nu am ajuns în punctul în care să conştientizez, pentru că eu, ca de obicei, evit. evit să mă gândesc, să încerc să înţeleg. eram obişnuită să număr zilele de când ai plecat, sau până te vei întoarce. acum număr zilele de când nu am vorbit. nu stiu de ce, sau cum ai putut face o asemenea alegere. recunosc, mi-ar fi plăcut să te aud măcar când îmi spui motivul pentru care suntem aşa. mi-ar fi plăcut să ştiu că acum aproape 7 luni te vedeam pentru ultima oară... mi-ar fi plăcut să fim ca înainte, să îmi citești gândurile... sper că niciodată nu o să ajungi să te pierzi pe drum, oricât de încurcat ar părea, pentru că sunt convinsă că o să laşi ceva, undeva, un semn în lumea asta, să se ştie că ai trecut p-acolo. trist e că, oricât m-am străduit, nu am fost niciodată de ajuns pentru tine. and it sucks. dar da, este ultima oară când scriu aici, despre asta, pentru că deja devine patetic.

pace vouă\/

Faces. Places.

Oameni care-mi sunt dragi, sau care mi-au umplut zi de zi viaţa atâţia ani. Oameni de care nu îmi pasă nici cât de-o ceapă degerată... Locuri care-mi sunt dragi şi pe care aş vrea să le văd zilnic... Locuri pe care nu le înghit nici cu 555 de lămâi... Cam asta a însemnat sărbătorirea celor 22 de ani. Plus un Paşte liniştit, poate chiar primul de genul ăsta, incomparabil mai ok decât cel de anul trecut. Şi nu, n-a sunat, şi nici nu o va face.



pace vouă\/

"...this walking figure might have 9 lives"

Just run with me through rows of speeding cars.

:|

suna.suna.suna.suna.sunaaaaaa!

17 ani. tu si cu mine in Hanul cu Tei.
18 ani. la mine acasa.
19 ani, impreuna, la meditatii la economie.
20, 21 de ani... departe.

22?

pace tie\/

Peace.

"I got to the point where I start to wonder about all the things I haven't done, but the truth is, I like what I've done!I want to spend my life with the people I love the most.
...................................................................................
If you would have asked me that yesterday, or the day before, that would have been exactly what I wanted. We don't know anything else. I'm afraid that we keep falling back together not because it's right, but because we want to hold on to what we know. We never really let go. We have to let go.
...................................................................................
So, maybe your life didn't turn up the way you thought it would. You could embrace this, create the next step, starting today.
...................................................................................
I'm afraid that I'll fail, I'm afraid that I'm not good enough. I'm just afraid. But I'm not going to let that paralyze me."



pace vouă\/

Change again.

Mulţumesc. Că ai fost acolo când am crezut că s-a sfârşit lumea. Că ai fost acolo când eram cea mai fericită fată din lume. Că ai fost acolo când am făcut cel mai oribil lucru ever. Că m-ai ţinut în braţe, chiar dacă de puţine ori. Că m-ai sunat când erai tristă. Că mi-ai dat mesaj în cea mai importantă zi din viaţa ta de până atunci. Că ai avut grijă de mine când alţii uitau să o facă şi că m-ai lăsat să te vad cum eşti de fapt. Că ai fost lăngă mine cand eram mai mult decăt nocivă. Că am băut tequila nenumărate. Că ne-am uitat la OC. Că am ajuns la Sociologie. It's all for the best.

Nu am fost perfectă, nici măcar pe aproape şi m-am lăsat dusă de val într-o chestie care acum a ajuns să fie definitivă. Dar ştiu sigur că undeva, în viaţa asta, o să ne mai vedem şi o sa îmi spui că ţi-e bine, că eşti fericită şi că ai făcut tot ce am plănuit împreună... Şi doar atunci o sa fie "The end".
Mulţumesc că ai fost tu.

pace vouă\/

Change.

O iarnă aşa de frumoasă n-am mai văzut demult. Meteorologic vorbind. Totul e alb şi rece. But I still miss my guyz. Mi-e dor de verile toride, de whist şi rentz. De voi, bă! Parcă mă simt blocată în verile alea, în care eram toţi pentru unul şi unul pentru toţi. În care puteam să cucerim lumea când aveam noi chef. În care ne îmbrăţişam şi ştiam că o să fie bine, indiferent de cât de crappy era ziua aia. Acum m-am pierdut pe undeva pe drum, amintindu-mi de lucrurile plăcute din viaţa mea de dinainte de Hristos, ca să pot fugi de cele neplăcute din era noastră. Îmi amintesc cum, în 2005, în pasajul de la Universitate, la Mec, stăteam amândouă şi notam în calendar zilele importante ce urmau. Şi ai spus "Haha! Să trecem aici în 2007 că dăm bacu', să nu uităm!" şi am râs. Şi spuneam că mai e atât de mult... N-a fost aşa. Dacă-mi spunea cineva atunci că peste aproape 5 ani nu vom mai vorbi deloc, i-aş fi zis că nu e întreg la cap, că delirează. Te-aş fi luat de mână şi ne-am fi aprins câte un Pall Mall. Îmi permit, odată la 106 ani... să fiu şi eu puţin emo... să îmi amintesc de voi şi să mă întristez... să stau şi mă gândesc la zilele frumoase, la nopţile liniştite.. să stau şi mă întreb de ce aşa şi nu altfel..? să mă gândesc la perioada când fiecare zi era începută cu gândul la lucruri frumoase şi simple, care acum par ireale.

O să mai auzim valurile mării..? O să mai zăcem la Epavă cu un tabel de rentz în faţă..? O să mai dansăm ca nebunii în Expirat..? O să mai auzim valurile mării..? O să mai mâncăm ciori perverse..? O să mai facem toate astea împreună? Sau dacă o să le mai facem, o să fie implicat acelaşi entuziasm? O sa mai fim cei 4 fantastici? Cei 4 nedezlipiţi? I guess not.. Ar trebui sa ma obișnuiesc cu ideea..

tocmai m'am uitat la "The O.C." Seria 1 ep. 27. "The Ties That Bind"..
..........................
Seth: He's the only friend I've ever had. Before he got here, I was the biggest loser, this place was hell for me!
....................................
Marissa: I understand why you have to do this, but I wish you didn't have to..
.....o zi mai tarziu.....
Ryan: Hey, man!
Seth: Hey!
Ryan: Gotta jet..
Seth: Cool... Really gotta go?
Ryah: Yeah...
..........
Ryan: You can come down to visit me.
Seth: :|

Mda.. Cât de penibil.. Din toată prietenia care s-a legat între ăia doi, nu s-a putut stoarce decât o conversaţie banală, penibilă şi tâmpită. Probabil că sentimentele nu mai lasă loc şi gândirii, dar oricum ar fi.. mereu există o altă cale. Mereu, mai puţin acum. Partea şi mai tristă e că am impresia că desparţirea noastră va fi similară. De ce? Pt că niciuna dintre noi nu se pricepe la asta. Episodul ăsta e cel care subliniază cel mai bine starea de "go fuck yourself" pe care o am.. Parcă aş avea 5 ani.. Dar stiu că oricum, orice am zice, nu o sa mai fie niciodată asa cum era. Ştiu că fiecare are drumul lui, strada care îi poartă numele, dar wtf? Nu sunt ofticată, nu sunt nervoasă.. Sunt al naibii de tristă! Ce se va întampla cu trabantul? Cu 1 mai'ul? Cu doxul? Cu pandativul cu dragon? Cu toate planurile? Cu paintball'ul? Cu voleiul? Cu toate celelalte? La început o să fie convorbiri telefonice o groază.. apoi se vor rări.. mailurile vor deveni din ce în ce mai lipsite de substanţă, îţi voi vorbi despre lucruri pe care nu le mai înţelegi, îmi vei răspunde din inerţie.. îmi vei scrie despre lucruri care îmi sunt necunoscute.. O sa fie faze de alea de genul "Ce mai faci?", "A, bine tu..?", "Bine", "Ok..cool".. La asta se va rezuma totul. Întâlnirile pe lângă faptul că se vor rări (ba chiar vor tinde spre 0), vor deveni penibile, tu poate te vei gândi cand draq plec pt că oricum discuţiile vor fi cam dubioase, io poate mă voi gândi la acelaşi lucru şi.. cam aici se termina totul.. No more dox, no more Vamă, no more "ora 7 la metrou la Tineretului". Din toată vacanţa asta, din toţi cei 3 ani s-a ales praful. De ce? Habar n-am. Probabil că undeva am greşit ceva, am făcut ceva care a suparat pe cineva, iar acum acel ceva se întoarce împotriva mea. Şi ştii ce? Urăsc promisiunile!
Dar.. noi.. am fost cei 4 fantastici.. am împărţit secrete.. certuri.. împăcări.. plecări la mare.. la munte.. pe ascuns sau cu ştirea părinţilor sau a surorilor.. am fost cei care jucau rentz până la epuizare.. am schimbat formula de 4 pt a ajunge la cea mai bună variantă.. am avut idei bune.. idei proaste.. am luat bacu'.. am intrat la facultate.. deşi asta este într-adevăr un moment deprimant, mă simt bine când ştiu că dacă am vreo problemă, am cel puţin 3 oameni pe care îi pot suna la orice oră din zi şi din noapte şi care sunt dispuşi să mă scoată din orice kkt în care aş putea intra.. ştiu că deşi vom fi departe unii de alţii, tot vom avea grijă de ceilalţi 3. noi eram cei cărora le plăcea vinu' roşu demidulce, preferabil pinot noir (mai putin D.).. noi am fost colegi de clasă.. colege de bancă.. prieteni de pahar, trişti, fericiţi, deprimaţi.. ne-am şters lacrimile unii altora şi am mers mai departe.. am iertat toate copilăriile şi ne-am bucurat unul pt reuşita altuia.. am ascultat aceeaşi muzică şi am dormit în acelaşi pat.. indiferent dacă ne vom vedea în fiecare zi, sau doar odată pe lună, noi am fost şi vom fi mereu, chiar dacă poate doar în poze de acum înainte, cei 3 tâmpiţei.. uneori chiar 4 :) noi ne-am făcut promisiuni, le-am respectat sau le-am încălcat în funcţie de caz.. am mers la filme, în parc, în cafenea, în dox, la bal, la mare, la munte, în mall, în faţa liceului şi în fer.. ne-am ofticat la cărţi (mai mult eu şi E.), dar ne-a trecut.. ne-am facut surprize, plăcute de cele mai multe ori.. ne-am zis "la mulţi ani", "noapte bună","neatza","pa", şi fraza de care îmi va fi cel mai dor.. "c'ya".. şi acum nu îmi vine să cred că am facut-o pt ultima oara în acest context.. dar va fi bine oricum, deşi momentan doare. va fi bine.. când ştiu că o să îţi fie bine, ştiu că o sa îmi fie şi mie.. dar o sa îmi fie atât de dor... şi o sa ştiu mereu că noi am fost cei 4 fantastici..

***Patrick Park- Something pretty***

"un mail pe zi", "74'75" din Club A.

Asta nu e pentru nimeni altcineva. E doar pentru noi.

Şi ceva de încheiere, pentru că l-am găsit printre foi aruncate în sertar...

"Timp incotro mergi
Spre ce meleaguri noi, grabit alergi
Cum, poti intr-o zi
Sa schimbi in oameni mari niste copii"

Azi in colt pitit
Sta ghiozdanasul meu cel jegarit
Si vrei ori nu vrei
Doamna Mocanu azi iti da un 3

Ani de liceu cu o teza-mbarligata
Scumpii ani de liceu cand la Fitzu treci cu greu
Ani de liceu cand teza o tii in mana
Si te'ntrebi daca treci la romana

Ani de liceu cand se intampla o tragedie
Fiindca Ciurea te'a zarit cand in caiet te uitai
Ani de liceu impletind cu biologie
Tot ce stii din derivate si Ion

Clopotel nu fi hain
Sa mai chiulim si noi macar putin
Ernest, degeaba te'ai grabit
Cuatu oricum te-a zarit

Ani de liceu cand astepti pan’ la vacantaa
Scumpii ani de liceu, gardu-l vei sari mereu
Ani de liceu enigmatica absenta
In preavizul ce e doar al meu

Ani de liceu cand in recreatia mare
Te ascunzi ca sa poti sa mai tragi inca un fum
Ani de liceu cand palmatul ti se pare
Urmarit de Cuatu mai mereu."

pace vouă\/

Ianuarie ploios.

Azi am o zi în care sunt împacată cu mine. Nu ma mai uit la alta cu gândul că vreau sa fiu ea... sau ca ea. Sunt eu... cea care visează să meargă la Paris... cea careia ii e frică să se uite la filme horror... cea care ascultă melodii pe repeat până la epuizare... cea care nu ştie ce stil de muzică preferă... cea care râde şi plânge în decurs de 5 minute... cea care se ambiţionează şi îşi baga picioarele la diferenţă de 2 propoziţii... cea care nu mai desenează pentru că nu este extraordinară... cea care are 1.58 şi nu vrea să fie mai înaltă, dar şi cea care şi la 44 de kile se simte grasă. :) blonda care vrea să fie şatenă şi şatena care vrea să fie roşcată... cea care plănuieşte să citească un milion de cărţi, dar stă să se uite la x seriale... cea care face lucruri fără să se gândească... cea care duce dorul unui Rentz în 4, dar nu oricare 4... cea care bea Absinth fără să se strâmbe... cea care ar dansa 24 din 24, 7 din 7... cea care s-ar muta lângă Club A... cea care urăşte ciupercile, e alergică la înţepături de insecte şi iubeşte laptele la nebunie...

Sunt Andreea, cu părţi rele mai multe decât bune, cu defecte mai multe decât calităţi, dar pe care o vezi ca pe un înger doar din cauza aspectului :D

pace vouă \/



n-are legatură cu nimic dar... vara miroase a patul în care dormeam până la 2, şi a :) ... toamna miroase a cărţi noi şi a speranţe... iarna are iz de cocolino, eternul meu cocolino cu care adorm în nari seară de seară... iar primăvara... întotdeauna miroase a fericire!