e cam k tekkenul ala pe care încercam să îl jucăm, cam ca versurile de la "mai știi" a lu' mărgineanu. adică nu pricep nimic. mai ştii cum cântam "ironic" în duet? sau cum filosofam pe dealul din tineretului. probabil că mai ştii, dar nu îţi mai pasă. şi aşa ajung să mă întreb ce se întâmplă cu dragostea adevărată? nu numai cu dragostea dintre prieteni, ci şi cu aceea care te face să nu dormi noaptea, să te întrebi ce să mai faci ca să fie bine... cum dispare? şi mai ales, de ce? când e prea târziu? că eu asta chiar nu ştiu niciodată, şi pentru mine "prea târziu" poate să fie şi mâine. da... a fost prea târziu dintotdeauna. ciudat e că m-am obişnuit să fii acolo, chiar dacă nu constant, măcar când am nevoie de tine, sau în rarele momente când ai tu nevoie de mine, şi acum totul s-a schimbat. încă nu am ajuns în punctul în care să conştientizez, pentru că eu, ca de obicei, evit. evit să mă gândesc, să încerc să înţeleg. eram obişnuită să număr zilele de când ai plecat, sau până te vei întoarce. acum număr zilele de când nu am vorbit. nu stiu de ce, sau cum ai putut face o asemenea alegere. recunosc, mi-ar fi plăcut să te aud măcar când îmi spui motivul pentru care suntem aşa. mi-ar fi plăcut să ştiu că acum aproape 7 luni te vedeam pentru ultima oară... mi-ar fi plăcut să fim ca înainte, să îmi citești gândurile... sper că niciodată nu o să ajungi să te pierzi pe drum, oricât de încurcat ar părea, pentru că sunt convinsă că o să laşi ceva, undeva, un semn în lumea asta, să se ştie că ai trecut p-acolo. trist e că, oricât m-am străduit, nu am fost niciodată de ajuns pentru tine. and it sucks. dar da, este ultima oară când scriu aici, despre asta, pentru că deja devine patetic.
pace vouă\/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu