Colţuri

Un colţ de Dristor cu lumină albastră care pătrunde prin efracţie în camera mea şi care arată sinistru iarna din cauza copacilor dezgoliţi, dar îşi ia revanşa primăvara, cand crengile îndoite de greutatea florilor roz îmi ating usor fereastra- ăsta e singurul lucru constant din viaţa mea. Constant şi totuşi lipsit de orice urmă de monotonie.

Un colţ de Rai e Vama în verile caniculare, cand o bere rece pe plajă e singurul lucru care te mai ţine in viaţă. Păcat că e atât de rară placerea de a mă lăsa pentru cateva momente în voia valurilor.

M-am săturat să vreau să fac liste cu ce e bine şi ce e rău, să vreau să trec pe o foaie avantajele şi dezavantajele. Vreau la mare, să îmi spele mintea păcătoasă. Să văd totul într-o lumina nouă. Să mai ascult Placebo pe un cataroi, lângă mare şi să suspin linistită cu gândul la tot ce-a fost frumos şi nu numai. Vreau să merg singură la Paris şi să descopăr străzile din toate visele mele, să admir toate luminile pe care mi le-am imaginat. Vreau să fac pluta, cu urechile în apa şi să aud numai clipocitul lin al mării. Vreau să merg la un concert extraordinar, unde să simt că se cantă numai pentru mine, să fredonez din suflet o melodie preferată, alaturi de alte mii de persoane de care mă leagă numai piesa aia. Vreau să beau o cafea tare şi să fac o noapte albă în care să găsesc răspunsurile pentru întrebările mele. Mă enervează sentimentul ăsta că lumea a început cu tine. Că o să apari în cărţile de istorie ca fiind posesorul celui mai vechi ciolan găsit vreodată printre ruinele unui oraş părăsit. Sigur o să apari în cartea MEA de istorie. Interesant. Am raportat întotdeauna lumea la ce am trăit alături de tine şi de fapt nici nu s-ar fi putut altfel. Totusi, mai mult de un sfert din viata ar trebui sa inseamne ceva. O să te caut în toţi oamenii pe care îi ştiu şi pe care-i voi întâlni, o să te strig de fiecare dată când o să imi fie frică, o să te caut prin pat în fiecare seară, o să fii prezent la toate evenimentele importante din viaţa mea, chiar dacă poate doar în gândul meu. Ai fi prima persoană pe care aş salva-o de la moarte pentru că stiu că vei schimba lumea într-un fel în care nimeni altcineva n-ar putea. Îţi datorez mult din ceea ce sunt acum. Şi tu mie la fel. Tu eşti şi oul şi găina.

Totuşi... nu mai ştiu ce vreau. Dacă te vreau pentru că te iubesc, sau pentru că imi faci bine, pentru nopţile în care dorm cu tine, lângă tine, pentru tine. Nu mai ştiu daca vreau sa fii cu mine pentru zilele în care visam să stam într-o casă cu gard viu şi coteţ de căţel, sau dacă vreau să fii cu mine tocmai pentru că dacă nu ai mai fi, aş realiza în ce hal am greşit şi ar fi primul eşec cu adevarat major din existenţa mea interesantă. Poate că vreau să fiu cu tine pentru că ăsta a fost gândul care m-a însoţit permenent în ultimii ani, fără să mai fiu atentă dacă chiar trebuie să fie aşa, sau e doar o ambiţie prostească. Nu mai ştiu dacă te iubesc. Şi mă enervează! Dacă pe tine nu te-am iubit cu adevarat, atunci ce naiba e iubirea de fapt?

'...light up, light up, as if you have a choice'