You're the one who's always choking Trojan
You're the one who's always bruised and broken...
Din ce în ce mai tare. Din ce în ce mai clar. Fiecare fir de mătase mă înconjoară și mă îmbrățișează. Mi-e cald. Înima îmi bate din ce în ce mai tare. O mie de gânduri duc o luptă acerbă să ajungă în fața publicului. Nu mi-e somn, nu mi-e foame. Mâinile mele sunt acoperite de mici diamante mai strălucitoare decât orice altceva am văzut vreodată.
Sleep may be the enemy
But so's another line...
Propozițiile pe care se șoptești se scriu în fața ochilor mei, dar nu le înțeleg. Cu ochii închiși revăd fiecare zâmbet pe care l-am câștigat vreodată. Sorb încă odată din sucul de portocale. E rece. Mult prea rece. Încep să merg ușor către casa ei. Nici nu îmi dau seama cât de repede am început să alerg. În 5 minute sunt acolo unde-am văzut-o și ultima oară.
It's a remedy
You should take more time...
Cu mâinile lipite de geamul rece, cu fulgii de zăpadă încurcați
în păr și cu sufletul făcut ghem, mă uit la ea. E exact așa cum mi-o
aminteam - veselă, agitată, colorată. Soarbe nervos dintr-o sticlă de bere. Și-a schimbat țigările. I-a zâmbit cu un aer copilăresc. El a trecut pe lângă ea, iar cu mâna stângă i-a atins plictisit părul. N-o să-mi mai zâmbească mie prea curând... sau poate niciodată.
A șters cu un aer abătut aburii de pe geam, a privit către ei încă odată, s-a întors cu spatele, iar zăpada a scârțâit sub bocanci.
...................................................................................................................................................................
- Matei, revino-ți, e timpul să mergem acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu