Tot ce-ncape într-o valiză.

După vreo 5..șpe țigări fumate una după alta, am avut și eu o revelație, aceea că oamenii strică multe relații de toate felurile, prietenie, iubire, colegialitate, pentru că au o ”valiză” prea mare de lucruri pe care le iau cu ei și le scot rând pe rând la iveală. Cum ar fi să avem ”în valiză” numai cutiuțe, pregătite cu atenție pentru a pune cadourile de la ceilalți oameni? Bucurii, mulțumiri, zâmbete, îmbrățișări, priviri complice, atingeri, telefoane în miez de noapte, râsete, prima bere băută împreună, cafeaua de dimineață, o priveliște grozavă de la balcon și tot ce mai au de oferit... Lumea ar spune că tocmai experiența ne face să fim maturi. Și cinici, aș mai adăuga eu. Dacă am lua cu noi ”în valiză” numai ce contează, și anume sentimente pozitive, probabil că ar fi un pic mai ușor să nu vrem să trântim ușa în spatele nostru din când în când.  Un vibe care ne duce cu gândul la cineva care ne-a dezamăgit, un gest care ne amintește de cineva care ne-a schimbat sau un cuvânt spus în același mod sunt de ajuns să ne punem o armură de cuvinte mari, reacții impulsive, nervi, frustrări și motive de dispreț care o să țină la distanță o persoană nevinovată. Am fost de ambele părți ale baricadei, dar intenționez să fiu arbitru în curând.

Nu mai vreau sa caut motive de dispreț, nu mai vreau să las sarcasmul să îmi scape printre cuvinte. Nu mai vreau sa fac abuz de ironie ca să ascund ce-mi trece de fapt prin cap și prin inimă. Nu mai vreau sa privesc amintirile ca pe un film prost care rulează la un cinematograf uitat de lume. De fapt, nu mai vreau să îmi amintesc nimic.

Vreau sa uit tot ce am învățat vreodată despre oameni, ca să o pot face din nou, de data asta la timp. Vreau o zi în care să nu mă cunosc, doar ca să descopăr lucrurile frumoase din mine. Vreau să zâmbesc, nu ca să rup tăcerea, ci ca să zâmbești înapoi. Vreau ca amintirile să fie frumoase prin oamenii care se plimbă de-a lungul lor, nu prin ce povestesc de fapt.

Și probabil tocmai ce te gândești: ”Deea, mai ușor cu iarba”.

Cum ar fi sa putem privi fiecare om cu naivitatea unui copil care-și face primul prieten de joacă?

pace.