marți, 22 martie 2016

The day someone doesn't want to go home.

0733049... Uneori mai formez numere de telefon din memorie, fara sa caut in agenda, doar ca sa o mai exersez. M-am trezit formand numarul asta si nu mai reuseam sa identific destinatarul. Dupa ce am format primele 7 cifre, telefonul mi-a recomandat destinatarul. Pe ecranul telefonului mi-a aparut numele in dreptul caruia era trecut numarul: Tic. Atunci mi-am dat seama ca au trecut mai mult de 7 luni de cand n-am mai format numarul asta.

Imi placea sa spun si sa cred despre mine ca sunt curajoasa. Am plecat singura pe coclauri, am trecut peste tot felul de frici, m-am dat in montagne-russe-uri, am trecut pe langa haite de caini, am crezut ca sunt invincibila. Dar nu am avut curaj sa fac cel mai mare si mai important lucru pe care as fi putut sa il fac: sa ma apropii la timp de tata cand era intr-o stare grava. Mergeam in vizita, insa nu reuseam sa ma conectez la frica lui, la starea lui, la ce simtea sau ce spunea. Ascultam, il tineam de mana, dar cum simteam un pic din durerea aia, o parte din mine isi dadea shut down. Poate pentru ca speram sa se faca bine cu atata ardoare incat refuzam sa accept realitatea de teama sa nu imi zdruncine speranta. De teama ca n-am sa pot sa mai functionez daca accept. De teama ca o sa mi se faca frica de moarte. De teama ca o sa trebuiasca sa accept ca vine ziua in care urc scarile de la bloc si, sprijnita de perete, o sa fie o cruce pe care o sa vreau sa o arunc. De teama ca o sa trebuiasca sa fac asta iar si iar.

 Am ales (credeam eu) cea mai precauta cale pentru mine, din inconstienta si din aroganta data de faptul ca eram 100% sigura ca "noua nu ni se poate intampla". Am facut cea mai mare greseala dintotdeauna, iar acum, oricata rusine as simti, nu pot decat sa spun si altora, ca sa nu o faca si ei. E al dracului de greu sa fii alaturi de cineva drag care sufera, fizic sau psihic, e dureros, dar e terapeutic pentru amandoi, zic eu. Stiu asta pentru ca abia in ultima luna a lui am putut sa fiu acolo asa cum am fi avut amandoi nevoie. A fost lucrul cel mai de pret din toata relatia noastra, sa il tin de mana cand se confrunta cu teroarea, sa-i citesc in ochi dorinta si determinarea de a se face bine, sa ascult cum vorbeste cu pasiune despre vocatia lui - a fost cu adevarat o terapie.

 Auzi o veste tragica despre cineva cunoscut, te duci la inmormantare, plangi odata cu cei dragi, zambesti cand vine vremea amitirilor frumoase depanate la masa, spui "Imi pare rau" sau "Condoleante" si pleci. Acasa la tine, acolo unde te asteapta pisica, iubita, sora sau altcineva. Te intorci la viata ta de dinainte si incerci sa nu te mai gandesti la ziua asta. Si asta e... bine, doar temporar. Nu ca ar trebui sa te gandesti la asta zi de zi, chiar deloc. Dar ar trebui zi de zi sa te gandesti la cei mai apropiati oameni pe care ii ai in viata ta. Sa le spui ca tii la ei, sa iti faci timp pentru ei. Pentru ca, in ziua in care tu ai plecat acasa de la o inmormantare, cineva s-a intors intr-o casa mai goala. A plecat de la cimitir spre o casa in care n-ar vrea sa mai intre. Au trecut zilele si pare ca lucrurile s-au mai linistit si durerea s-a mai potolit. Dar BAM! Vine o zi de nastere, un Craciun, o sarbatoare si atunci toate vin inapoi de parca n-au plecat niciodata. Si tot asa, pana cand toate astea nu mai au putere sa se intoarca asa.

 Scoate telefonul si scrolleaza prin istoria apelurilor. Uita-te la ultimele numele apelate. Ultimele de azi, din saptamana asta, din luna asta. Ai grija ca cele mai multe sa fie catre cei dragi, tine legatura cu ei in fiecare zi, trimite-le macar un mesaj. Nu doar acum, azi, nu e despre asta. E despre a te conecta cu ei in fiecare zi, timp de o luna, un an, apoi 5, apoi toata viata ta. E singurul lucru din viata ta, in afara de hranit si hidratat, care trebuie neaparat sa fie constant. Corpul iti trimite semnale clare cand e insetat sau infometat, din pacate nu sunt la fel de clare si in cazul asta.

 Inconjoara-i pe ai tai dragi cu dragoste si cu apreciere cat de des poti, e un lucru atat de mic, dar care are o importanta imensa, pentru ei si pentru tine.


 pace\/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu