Habar n-am cum le caculează Universul, dar anul ăsta a decis să le pună pe toate bune și rele condensate în 365 de zile amarate. Am primit lecții peste lecții, am reușit să îndeplinesc o parte din intențiile setate cu speranță în 2014, prea puține din câte îmi propusesem, dar îndeajuns de multe încât să nu consider 2015 un an irosit.
***
Păstrez lângă noptieră un carnețel îmbulinat în care-mi notez lecțiile pe care le-am extras dintr-o zi mai... plină, iar 2015 a fost un an în care am umplut multe pagini din el. Mă bucur că-l am și că mă pot întoarce la el oricând simt că m-am blocat.
So... here goes.
Lecția lui Ianuarie a fost despre a învăța să renunț la lucruri pentru a lăsa loc experiențelor, a nu mai ține cu dinții de obiecte și nici de idei. Fie ele ale mele sau ale altora, nu mai cred că lucrurile, ideile, acțiunile definesc ceea ce suntem. Suntem o combinație infinită de experiențe, acțiuni, lucruri, forme, culori, cuvinte, idei, gânduri, sentimente, dar nu cred că suntem exclusiv asta. E mult mai ușor să judec prin prisma lor, îmi salvează timp prețios, dar îmi îngustează modul în care pot privi, cunoaște și explora o persoană. Deci... mă străduiesc să las lucrurile și ideile să vină și să treacă libere prin viața mea.
În Februarie am învățat ce înseamnă disperarea în cea mai pură formă a ei, dar și cât de prețioasă este credinta în ceva mai mult decat ce-mi văd ochii. Am început să-mi spun rugăciunea, nu din religiozitate, nu ca să cer, ci doar din simplul motiv că mă făcea să mă simt puțin mai bine. Într-un final, am avut parte de un miracol, dar din pacate, și de încă o veste proastă: amandoi ai mei erau acum în prima linie pe front, în lupta cu cancerul.
În Martie am petrecut mult timp încercând să înțeleg de ce se întâmpla ceea ce se întâmpla și, într-un final, am luat cea mai bună decizie: să încetez să vreau să înțeleg. Da, cred că e super sănătos să te gândești la ceea ce e în jurul tău, să-i găsești sensuri proprii, să modelezi ceea ce vezi astfel încât să poți găsi un răspuns în asta... sau o altă întrebare foarte bună. Dar ce mai cred e că e, de asemenea, sănătos, să știi când să nu te mai străduiești să înțelegi, și să lași lucrurile să curgă pur și simplu, fără a rumina constant.
Luna lui Aprilie mi-a adus lecția că răbdarea de a mă uita la celălalt așa cum este și de a conștientiza că fiecare duce o luptă a lui sunt esențiale pentru a înțelege lumile care mă înconjoară. E continuarea lecției din martie adusă în magia relației cu ceilalți.
Mai m-a învățat că am nevoie să accept doar ceea ce vreau să accept, să am încedere în instinctul meu și, mai presus de toate, că e foarte important ca, decât să accept ceva pe jumătate, e mai înțelept să refuz.
În Iunie - am înțeles cât e de important să lupti din tot sufletul tău pentru ceea ce vrei, să persisti în a face, nu doar în a spera și a aștepta să se întâmple.
Iulie mi-a spus să învăț în fiecare zi, să trăiesc cu mintea aici și să prețuiesc fiecare moment pentru simplitatea lui. O îmbrățișare, o discuție din inimă, o încurajare sau pur și simplu o privire cu subînțeles sunt momente frumoase, care merită să rămână în mintea și-n sufletul meu cât mai mult.
Apoi, luna august a venit cu niste întâmplari care mi-au depășit cu mult capacitatea de procesare. E o zi la mijlocul lui august pe care mi-o aduc aminte în totalitate. Cum am plecat din Moeciu în hainele în care dormisem și m-am trezit alergând prin Brasov cautând o mașină care să mă aducă în București. Cu bateria aproape terminată, cu mintea golită și cu sufletul praf. Cred că ăla va rămâne o lungă perioadă de timp, cel mai lung drum pe care l-am făcut. Am învățat, insă, că am mai multă putere decât mi-am imaginat.
Luna Septembrie a fost grea al naibii. M-a obosit mult psihic, am trecut prin negare, furie, depresie, speranță, acceptare, urlete tăcute dar incredibil de dureroase și momente în care mă durea la propriu sufletul - habar nu aveam că o persoană poate naviga prin toate stările astea într-o singură zi. Dar după ce am pus puțin pe mute toate astea am putut să accept ceva care m-a ajutat să procesez mai ușor: că, deși doare rău acum, cândva, în viitor urmează să trăiesc multe momente fericite și că nu va dura pentru totdeauna perioada asta de bâjbâială în Întunecosu'.
Octombrie a fost luna în care m-am trădat pe mine. Practic, lecția asta nu e invățată, rămâne restantă pentru 2016. Și tot e ceva de scos din asta: să înțeleg că pentru unele schimbări e nevoie de mai multă răbdare decât pentru altele.
În Noiembrie am avut conversații dese și aprinse cu Justițiarul din mine, iar lecția e că ar trebui să-l mai las în concediu din când în când, de fapt, cât mai des posibil. Așadar, dragă Justițiarule, nu le știi pe toate, tu vezi lucrurile din perspectiva ta, iar ceilați au și ei, milioanele lor de perspective pe care nu le poți înțelege. Îți ascult vocea, înțeleg ceea ce spui, dar știu că nu e decât o mică parte din realitate.
Luna Decembrie este despre faptul că recunoștința va salva (măcar puțin) lumea (mea), că m-a ajutat în momente dificile să văd și Lumina, m-a făcut să fiu un om puțin mai conștient de frumusețea din lume și din oameni și mi-a redat echilibrul când îl rătăcisem.
***
Eh, bineînțeles că astea-s lecții pe care trebuie să mi le readuc constant în minte, nu stau cu mine mereu, dar când am răbdare cu mine, mai ales în momentele în care nu-s într-o formă bună, și mă las să gândesc orice nebunie, să sec mintea de gânduri nasoale, acceptând că nu sunt perfectă și că e ok că nu sunt, lecțiile revin la mine. Decât să blochez găndurile negative, prefer să-mi las câteva minute în care să le permit să zboare prin mintea mea, să fie libere, și, în final, să dispară, ca să am mai mult loc pentru gândurile care vreau să mă însoțească pe tot parcursul zilei. Deci nu, nu am atins deloc vreun prag de mare înțelepciune, mă surprind deseori că îmi reamintesc una dintre lecții târziu, abia după ce am făcut sau am zis ceva care a rănit, însă am încredere că toate aceste bucățele sclipitoare o sa devina, curand, parte din ceea ce sunt.
Deci...
Anul ăsta mi-a dat ocazia să sap adanc după traume și să las altele să plutească la suprafață până aflu ce să fac cu ele. Anul ăsta am căpătat o latură pe care nu mi-am dorit-o neapărat, dar care știu sigur că aduce contribuție în tot ceea ce sunt și fac.
Sunt recunoscătoare că nu m-am pierdut chiar de tot în dezechilibru, că am avut alături oameni cu răbdare și empatie, care au adus liniște, armonie și bucurie în viața mea.
Cu bune și cu mai puțin bune, 2015 s-a întâmplat, aș minți daca aș spune că nu mă bucur că se termină, dar m-a lăsat un om mai sensibil, mai ales la ceilalți, mai conectat și mai conștient de sine. Șiiiiii... primesc cu brațele deschise un 2016 față de care nu am așteptări speciale, dar despre care știu că va fi unul frumos, plin de lecții cu și despre iubire.
pace \/
x
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu