Vrăji.

Există oameni care asociază anumite lucruri, persoane și/sau melodii cu momente importante din viața lor. Cazul meu este puțin șui: pe lângă puternicele asocieri olfactive pe care le fac, am și o legătură specială ( :)) ) cu metroul.

Am petrecut multe momente decisive în metrou. O despărțire, un sărut extrem de important, un Paște, o îmbrățișare care a schimbat totul, plimbări lungi de la Dristor 1 la Dristor 2, în timpul cărora îmi făceam ordine în creieri. Azi am avut parte de o asemenea plimbare pe ruta Pipera-Berceni, al cărei scop a fost să mă gândesc la tot ceea ce urmează de pe eternul meu loc din primul vagon. Urmează câteva luni grele, pline de tot felul de întâmplări pe care mi-e frică să le prevăd, totuși niște luni frumoase.

Îmi place să mă plimb cu metroul, mai ales în ”extrasezon”, la orele alea în care sunt atâția oameni câte scaune există și toți își văd de viața lor de parcă nimeni nu îi privește. Sunt oameni care citesc Can-Can, ”Mândrie și prejudecată”, care ascultă muzică, se joacă pe telefon sau învață pentru permis. Mie îmi place să ma uit la ei, să le studiez toate mișcările, fiecare gest și orice clipire.

Îmi place să merg la examene singură, cu metroul, să ascult o melodie pe repeat și să reiau tot ce am citit în noaptea precedentă. Îmi place să merg cu metroul la facultate, să observ lipsa becurilor din tunel și să îl privesc pe furiș pe cel din fața mea. Îmi aduc aminte și acum prima dată când am mers la facultate. Am coborât la metrou, m-am dus spre oglindă și mi-am analizat fiecare fir de păr, rujul și cămașa. Eram atât de fericită că în următorii 3 ani urma să cobor la Izvor, drumul cu metroul era mai lung și aveam și mai mult timp să meditez ”in my happy place”. A fost începutul unei perioade foarte frumoase din viața mea. Și numai când mă gândesc că peste 2 luni voi lua metroul spre Ștefan cel Mare, pe drumul care va duce la cel mai important job de până acum, zâmbesc exact ca o puștoaică și mă gândesc că, uneori, foarte rar, dar exact atunci când trebuie, visele devin realitate.

Cea mai frumoasă întâmplare din metrou am trăit-o acum ceva ani, când încă nu mă sfiam sa plâng în public și o domnișoară mi-a întins un șervețel pe care scrisese cu litere mici, rotunde: ”Nimeni nu merită lacrimile tale, iar cei ce merită nu te vor face să plângi”. Da, este un clișeu de oracol din clasa a VII-a, dar a fost exact ceea ce aveam nevoie atunci.

Azi pentru mine e primăvară.

pace vouă \/

*Acesta este un post scris în metrou, pe o foaie de hârtie, în timpul plimbării din Berceni până în Pipera. :D