Cred că toți avem cate o părticică nebună în noi. Ceva de care ne e rușine, despre care nimeni nu știe și la gândul căruia fiori reci ne brăzdează spatele. Cel mai greu lucru e să iei chestia asta, să o pui într-o cutie și să nu o mai deschizi, pentru că știi că odată adusă la suprafață, o să schimbe lucrurile într-un mod iremediabil. Dar atunci când descoperi gândul ăla care îți dădea doar indicii foarte subtile că există... ce faci? Îl ignori, sperând că o să treacă? Îl iei ca atare și îl scoți la suprafață? Îl exploatezi și îl dezbraci de orice secret, ca pe o jucărie pe care o explorai până la ultima piesă atunci când erai mic și curios să vezi ce ascunde?
O rochie albă, scurtă, cu trenă. Un buchet de flori roșii. O grădină imensă, cu maci și fire de iarbă perfecte. Un zâmbet care ascunde secunda în care te-ai îndrăgostit fără să îți dai seama. Părul castaniu prins jucăuș în creștetul capului. Dorința să fii a lui pentru totdeauna, la bine și la rău. Instinctul să îl cauți cu privirea în orice moment. Să știe toată lumea că ești fericită, că atunci, acolo, cu el, e momentul cel mai prețios, în care iubirea ta capătă un nume și începe un nou drum. Să mergi spre el cu siguranța că, din momentul ăla, tu ești mai presus de orice. Că din ziua aia el nu va mai vrea sa respire în lipsa ta. Să te fi schimbat, fără să îți dai seama, pentru el. Să fii tot ceea ce nu știe, ceea ce are nevoie și ceea ce nu știe că are nevoie.
E atât simplu. E ca și cum ai câștiga la Loto.
Cine nu ar vrea asta? Probabil cineva care știe că a pierdut biletul câștigător și vrea să evite nervii și frustrările de după.
pace vouă\/
We wish because we need help and we're scared and we know we may be asking too much.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu