...acum 10 ani visam frumos si total diferit de cei care ma inconjurau. Nu intelegeam de ce eram obligata sa fac anumite lucruri si oprita din a ma crea pe mine asa cum imi doream. Nu puteam sa accept ca trebuie sa citesc Iona cand mie-mi placea Intoarcerea din Rai, nu intelegeam cum a functionat lumea si cum s-au dezvoltat oamenii daca erau supusi aceluiasi proces de bagare pe gat a unor informatii si legare la spate a mainii stangi pentru ca asa e corect, sa scrii cu dreapta. Apoi a urmat facultatea, unde simteam ca vreau sa am in fata mea mai mult decat un om cu multa experienta care tine un monolog, ca vreau mai mult decat sa transcriu un discurs sau sa scriu proiecte pe foi albe de A4. Visam sa putem alege cu totii ce vrem sa descoperim, sa avem ocazia sa o facem activ, sa fim sursa de inspiratie si de progres unii pentru altii si in final sa functionam ca un sistem sanatos. Mama mi-a zis ca din pacate asa e sistemul asta, ca un dat. Am imbratisat ideea ca sunt nebuna, mai ales ca nu gasisem inca pe nimeni care sa impartaseasca o asemenea viziune, am tras aer in piept si m-am calmat.
Cand am citit despre ceea ce se intampla in Universitatea Alternativa am crezut ca visez. Era de 100 de ori mai complex si mai frumos decat lumea pe care o imaginasem. N-am avut nevoie sa ma gandesc, sa meditez sau sa pun in balanta. Asta era, reincepeam un alt drum prin mine,de la 0, bucurandu-ma de curajul, viziunea si determinarea unor oameni fantastici. Am ales sa ma uit cu atentie in sufletul meu sa vad ce spune, ce vrea, ce simte, mi-am deschis mintea si am plonjat.
Asa am ajuns in momentul prezent, cand CAMPul a intrat brusc in viata mea, fara badge, fara sa anunte si mai ales fara sa ma lase sa banuiesc macar cum va fi intalnirea. S-a aratat in etape, le-a imprimat in mintea mea si m-a chemat la joaca. Cu rabdare, m-a lasat sa ma simt mai confortabil decat am facut-o in ultimii ani, mi-a permis sa visez, sa plang, sa rad, sa (ma) descopar si sa vad cate lucruri frumoase ignorasem la mine si la ceilalti. Mi-a aratat ca o imbratisare vindeca orice, o portie de ras copios e oricand binevenita, un moment de singuratate e acceptat, la fel si unul de vulnerabilitate. M-a incurajat in ziua de Relating sa cunosc particele din oamenii din jur si sa impartasesc cateva piese din puzzle-ul meu. Mi-a dat lectii valoroase in ziua de Learning, lectii pentru care n-am avut nevoie de pix si foaie, pentru ca s-au intiparit in mintea si-n sufletul meu. M-a lasat sa ma joc in ziua de Playing asa cum n-am mai facut-o demult, sa ma bucur cu si pentru altii, sa-mi redescopar competitivitatea si sa-mi dau seama ca s-a transformat in ceva productiv. Mi-a spus povesti in ziua de Sharing, m-a ajutat sa redescopar conexiuni pe care le credeam adormite si m-a invatat sa ascult cu adevarat. M-a tinut de mana pe drumul revelator din ziua de Dreaming, mi-a adus aminte ca e in regula uneori sa vreau sa ma simt protejata si mi-a pus, rand pe rand, intrebarile de care aveam nevoie ca sa pot merge mai departe.
In final, CAMPul m-a ajutat sa inlatur din minte intrebarea care ma macina: sunt oamenii intr-un proces de creare sau de descoperire? Nu mi-a raspuns, ci mi-a spus doar ca suntem in procesul in care alegem sa fim. Iar sentimentul asta ca mai am atatea momente revelatoare in fata mea si ca-i doar inceputul ma face sa ma simt exact ca o pastila efervescenta, gata-gata sa dea pe dinafara paharului.
Pace voua\/
Woop!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu