Spuneam cândva că frica e cel mai nenorocit sentiment. Încă susțin asta. Și trăiesc asta. E ciudat... Mi-e frică de fiecare pas, de fiecare zi, de fiecare noapte. Teribil este că nu știu de ce. Sau cum să fac să nu-mi mai fie. Mi-e frică să ascult muzică, să ies, să stau în casă, să tac, să vorbesc, să scriu, să îmi verific mailul, să intru pe Facebook. E stupid, e foarte stupid. E doar o fază, conștientizez. Doar că, poate pentru prima dată în mult timp, nu pot explica sau contracara ceea ce se întâmplă.
Pe de altă parte, e o perioadă în care lucrurile se normalizează. E un proces pe care îl trăim cu toții, inclusiv eu. Un proces care, cel mai probabil, va fi destul de lung și complex. Și implică să înțeleg totul. Absolut totul. Să îmi explic fiecare reacție, să îmi analizez fiecare gest, să îmi detaliez în minte fiecare gând. Iar frica nu se potrivește cu asta. Asta înseamnă că îmi pun bețe în roate într-un mare stil. Și privind cu obiectivitate, e al naibii de amuzant!
pace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu