Sunetul ambulanței se auzea din ce in ce mai aproape și, paradoxal, din ce în ce mai înfundat. Se simțea mai ușoară cu fiecare secundă...
”M-am regăsit în defectele lor, m-am înecat în amintiri frumoase și m-au resuscitat din haos.”
Alcool. Țipete. O farfurie zburătoare. Acasă.
1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10. Simțea cum îi insufla viață.
”Am învățat să fiu puternică, să ascult mai mult uneori, să tac și să nu mai ascult deloc alteori. Să fac abstracție de orice. Să ascult She Will Be Loved întinsă pe podeaua rece. Să înțeleg lucruri pe care nu le pot explica. What next?”
Ușile s-au închis, au lăsat în urmă locul în care Craciunul își pierduse culoarea, zăpada, valoarea.
”I learned it the hard way!” a țipat cu furie printre lacrimi. Ochii goi erau îndreptați către felinarul de peste drum, în lumina căruia fulgii mari dansau pe o melodie tristă. ”Am încercat să te pierd în mulțime. Să mă pierd în mulțimea de oameni colorați, mincinoși, entuziaști, dar speriați. Dar în tot zumzetul ăla auzeam o inimă bătând cu putere. Bum. Bum. BUM!”.
O dimineață liniștită. Aproape că putea zări luminile care o înconjurau, deși avea ochii închiși și mintea-n altă parte, pictând dorințe despre care nici ea nu știa că există.
1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10. Simțea cum îi insufla viață.
”Ești al meu. Fiecare centimetru pătrat de piele îmi aparține. Fiecare gând îl anticipez dinainte să se nască. Pot să ma joc așa cum doresc cu vorbele - tu oricum nu mă asculţi...”
Hai că e în regulă acum. Pune-i masca.
”I won this fight but I lost the war somehow.” Și atunci știa. Semnase un DNR.
pace vouă \/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu