Mare bucurie este asta, să aflu că încă mă mai pot pune în posturi mai mult sau mai puţin necunoscute mie.
Niciodată nu mi-am dat seama mai clar decât acum, cât de important e să iubeşti, indiferent dacă relaţia se termină sau nu. E aşa de complicată chestia asta că mi-e greu să am aceeaşi părere 2 zile la rând. Azi spun că poţi să iubeşti pe cineva pentru totdeauna, chiar dacă el e omul "de ieri", mâine spun că nu există "totdeauna" şi că trebuie să ne bucurăm că moşul ăla cu sfarşitul lumii n-a avut dreptate. Şi asta e valabil pentru toate soiurile de dragoste, fie ele generatoare de fluturi în stomac sau de prietenii sincere. Cred că orice iubire, rezultată dintr-o relaţie trecută, prezentă sau dintr-o prietenie la fel, te fac să te cunoşti mai bine. Ştii ce-ai admirat la omul ăla, ce te-a făcut să te simţi mai puternic atunci când erai cu el, fie că a fost un zâmbet, un reply cu conţinut sarcastic la adresa vieţii sau o schimbare de subiect. Mai apoi, poţi face asta tu pentru tine, şi în viziunea mea lucrul ăsta te face puternic chiar şi atunci când eşti singur şi un reply nu e la îndemână.
Nu ştiu de ce oamenii plâng când se despart. Mă rog, mă pot gândi la un zilion de motive... probabil primul fiind frica. Dar dacă am sta 3 secunde să raţionalizăm, am realiza că nu există niciun motiv să plângem. Frica o să dispară, în timp, şi o să lase loc bucuriei că a existat cândva, cineva care era totul pentru tine. O să îţi aduci aminte cu plăcere că atunci nu ţi-era teamă de nimic, că dacă te lua de mână nu ştiai decât că o să fie bine, că o să vrei să fii mai bun doar ca să mai puteţi rămâne încă o zi împreună. Şi ce dacă-ţi ştie parfumul? Şi ce dacă ştie când e ziua ta de naştere sau că urăşti untul? Azi ai alt parfum, chiar dacă ziua ta e tot atunci şi untul îţi e la fel de antipatic.
E simplu să spui că iubeşti pe cineva. De fapt, e simplu chiar să iubeşti. Greu e să ai grijă ca sentimentul ăsta să nu se întoarcă împotriva ta sau a celuilalt. Aia e buba. Pentru că realitatea e mult prea departe de ce universuri paralele zburdă într-o minte de om.
Şi când o să îţi dai seama că iubirea nu se pierde niciodată, ci că ramâne acolo, ca o mărturie a ceea ce ai fost, o să zâmbeşti şi o să ai curaj să redevii optimist şi romantic.
Deci... azi cred că nu există "totdeauna", nici "nu te mai iubesc". Există doar ideea că ai fost fericit, că esti norocos pentru că a fost aşa şi că întotdeauna ceea ce urmează trebuie să fie mai bun decât orice altceva a trecut deja. Că altfel o să vrem să tot vină moşi cu presentimente apocaliptice. Azi cred că cel mai bine e să fii fericit cu prezentul, să iei tot ce-a fost mai devreme de ieri ca pe o bucurie şi să visezi la viitor. Azi cred că lucrurile se întamplă dintr-un anume motiv şi că "random" e doar definiţia a ceva ce nu înţeleg, încă. Azi cred că fericirea o construieşti din bucăţele şi că o poţi pierde la cea mai mică greşeală. Azi cred că socoteala de-acasă nu se potriveşte mai niciodată cu cea din târg. Azi cred că orice spui poate şi va fi luat înapoi cândva, cumva, pentru moment sau pentru totdeauna, cu bună-ştiinţă sau nu. Şi nu ma deranjează absolut deloc.
pace vouă \/
*Snow Patrol - Open Your Eyes*
Se afișează postările cu eticheta VREAU. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta VREAU. Afișați toate postările
duminică, 22 mai 2011
duminică, 10 octombrie 2010
Welcome to the first day of the rest of your life
"Unele lucruri se întamplă cand te aştepţi mai puţin. Atunci când chiar nu mai speri că situaţia se va schimba. Atunci când nu mai crezi în nimic. Se întamplă lucruri extraordinare atunci când nu te mai concentrezi atât de mult pe îndeplinirea lor. Unele dorinţe se îndeplinesc exact când trebuie şi cel mai bun lucru pe care îl poţi face e să bei o bere şi să te bucuri cât poţi de mult că visele chiar devin realitate uneori.
Şi atunci nu ştii ce să faci ca să se vada că eşti fericit. Că eşti mai fericit decât ai fost în ultima vreme. Atunci, fiecare zi în care ai plâns sau ai fost trist din cauza aia o sa pară scurtă, iar ziua de dinaintea îndeplinirii o să para mai lungă ca oricare alta."
Asta era acum un an. Iar acum, când cea mai longevivă dorinţă dintotdeauna se va îndeplini în mai puţin de o lună, nu îmi vine să cred. Tot beau beri în cinstea acestui lucru şi în continuare nu-mi pare real deloc. Asta înseamnă... ori că nu am băut destule beri, ori că nu mi-am dorit destul de mult, ori că mi s-a părut atât de utopic încât nu a trecut niciodată de la dorinţă pusă când suflu în lumânări la dorinţă vizualizată cu ochii minţii.
Cred că pot să număr pe degete momentele în care am fost atât de retardat de fericită. Şi ar fi... la festivalul berii în vara 2004 când am ştiut că "va fi a mea ", la concertul Reamonn, înainte de admiterea la sociologie şi în toată toamna anului 2009. Aşa că e tare nepreţuită senzaţia asta pentru mine. Ca şi cum NIMIC din lumea asta nu mă poate supăra, ca şi cum orice lucru e uşor, ca şi cum totul e realizabil dacă îmi doresc cu adevărat. Din păcate, mai ştiu că fiecare moment în care am fost atât de fericită a fost urmat de momente al naibii de dubioase, triste sau stupide. De fapt, asta e valabil pentru toţi, fiecare minut de bucurie e răsplătit cu ore întregi de urlat la pereţi. Evident, mă îndoiesc profund de zicala aia cum că "merită". Aşa că întrebarea mea e "ce naiba urmează?"... Iar răspunsul este... tot. Mă pot pregăti serios pentru ziua în care o să răscumpăr seara asta de fericire sau mă pot bucura fără alte "second thoughts". Pregătirea ar însemna să stric încet bucuria, cu gânduri pesimisto-morbido-dubioase, care încet să facă treaba asta să para o porcarie puerilă.
Oricum, sentimentul asta îl simt odată la câţiva ani, aşa că o să aleg a doua variantă şi o să îl îmbrăţişez cu fiecare os capabil să se mişte. :D
pace vouă\/
Şi atunci nu ştii ce să faci ca să se vada că eşti fericit. Că eşti mai fericit decât ai fost în ultima vreme. Atunci, fiecare zi în care ai plâns sau ai fost trist din cauza aia o sa pară scurtă, iar ziua de dinaintea îndeplinirii o să para mai lungă ca oricare alta."
Asta era acum un an. Iar acum, când cea mai longevivă dorinţă dintotdeauna se va îndeplini în mai puţin de o lună, nu îmi vine să cred. Tot beau beri în cinstea acestui lucru şi în continuare nu-mi pare real deloc. Asta înseamnă... ori că nu am băut destule beri, ori că nu mi-am dorit destul de mult, ori că mi s-a părut atât de utopic încât nu a trecut niciodată de la dorinţă pusă când suflu în lumânări la dorinţă vizualizată cu ochii minţii.
Cred că pot să număr pe degete momentele în care am fost atât de retardat de fericită. Şi ar fi... la festivalul berii în vara 2004 când am ştiut că "va fi a mea ", la concertul Reamonn, înainte de admiterea la sociologie şi în toată toamna anului 2009. Aşa că e tare nepreţuită senzaţia asta pentru mine. Ca şi cum NIMIC din lumea asta nu mă poate supăra, ca şi cum orice lucru e uşor, ca şi cum totul e realizabil dacă îmi doresc cu adevărat. Din păcate, mai ştiu că fiecare moment în care am fost atât de fericită a fost urmat de momente al naibii de dubioase, triste sau stupide. De fapt, asta e valabil pentru toţi, fiecare minut de bucurie e răsplătit cu ore întregi de urlat la pereţi. Evident, mă îndoiesc profund de zicala aia cum că "merită". Aşa că întrebarea mea e "ce naiba urmează?"... Iar răspunsul este... tot. Mă pot pregăti serios pentru ziua în care o să răscumpăr seara asta de fericire sau mă pot bucura fără alte "second thoughts". Pregătirea ar însemna să stric încet bucuria, cu gânduri pesimisto-morbido-dubioase, care încet să facă treaba asta să para o porcarie puerilă.
Oricum, sentimentul asta îl simt odată la câţiva ani, aşa că o să aleg a doua variantă şi o să îl îmbrăţişez cu fiecare os capabil să se mişte. :D
pace vouă\/
miercuri, 6 octombrie 2010
Octombrie
Această lună vine cu un nou început. De toamnă, de facultate... Şi mai vine cu câteva schimbări. Una dintre ele este că m-am apucat de un nou serial, al 12-lea pe lista mea de seriale pe care le urmăresc, şi anume "Being Erica". Pe această cale trebuie să trimit mulţumiri către my ex-person, care încă mă cunoaşte atât de bine încât să ştie că mi-ar plăcea. Intriga serialului are la bază ideea că oricât de mult am vrea să ne întoarcem în trecut să schimbăm ceva ce credem că ne-a adus în prezent o grămadă de neplăceri, acel ceva se va întampla oricum, chiar când nu ne aşteptăm. Şi in serial sunt câteva citate chiar draguţe, bune de molfăit în timp ce afară plouă şi ţi-a picat cablul. So... here goes:
#Choices. They're close enough and you can see them everywhere. But what do you do when you see your life as a series of bad choices? When you would give anything to have made different ones. The question is: if you could go back and do it all differently, would you still be you?
#Everyone's got their own path. Some are only just beginning, while others end all too soon. However you do it, the fact is, the path you're on, the choices you make, define who you are. Choices. They're the building blocks or our lives, they shape our past, present and future. And despite all the mistakes I've made, every new day brings with it new choices and their whole new world of possibilities.
#The egg. Perfection, both in function and in form. It has a double arch, top and bottom, it's what makes an egg so incredibly strong. But the minute that we begin to chip away at its integrity, the egg collapse in on itself, until in the end we're left with only...breakfast. It's still an egg, but it's not the same.
#The first date is like an open house - the pictures look great, the dimensions are good and as you stand on the threshold you think, could this be it? Could this be the one? You open the door full of anticipation, you walk in and then you start to notice the details, the cracks in the wall, the weird little quirks and then you think, no, this isn't for me.
#Seems most of the time we walk around with the world on mute. But when you're on the cusp of something dramatic and maybe life changing its like a filter comes off and suddenly everything comes alive, and even the smallest moment is in-viewed with the magic of possibility and you think this is the night when you drop your mask and reveal your true self, this is the night when everything is re-written.
#When you're a kid, being a grownup looks so easy. Nobody tells you it's harder than it looks, that those feelings that you have that you don't measure up, that you're not keeping pace, they never go away. What do you do when you feel like you're the only kid in a room full of adults? Well, the only thing you can do, you smile, you step up, and you try your best to fit in.
#They say the greatest mistake is giving up; that true strength lies in the will to keep trying. Keep hoping things will get better. Keep reminding yourself all the things that you have accomplished. Keep everything in perspective. Keep up the fight. Because at the end of the day, that's what you're left with - the knowledge that you did your best and that you'll wake up tomorrow and try again.
#In the middle of difficulty lies opportunity. (Albert Einstein)
#Do not weep; do not wax indignant. Understand. (Baruch Spinoza)
#Those that fail to learn from the past are doomed to repeat it. (Winston Churchill)
#Learn to be what you are, and learn to resign with good grace all that you are not. (Henry Frederick Emile)
#There is a crack in everything...that's how the light gets in. (Leornard Cohen)
Over and out.
pace vouă\/
#Choices. They're close enough and you can see them everywhere. But what do you do when you see your life as a series of bad choices? When you would give anything to have made different ones. The question is: if you could go back and do it all differently, would you still be you?
#Everyone's got their own path. Some are only just beginning, while others end all too soon. However you do it, the fact is, the path you're on, the choices you make, define who you are. Choices. They're the building blocks or our lives, they shape our past, present and future. And despite all the mistakes I've made, every new day brings with it new choices and their whole new world of possibilities.
#The egg. Perfection, both in function and in form. It has a double arch, top and bottom, it's what makes an egg so incredibly strong. But the minute that we begin to chip away at its integrity, the egg collapse in on itself, until in the end we're left with only...breakfast. It's still an egg, but it's not the same.
#The first date is like an open house - the pictures look great, the dimensions are good and as you stand on the threshold you think, could this be it? Could this be the one? You open the door full of anticipation, you walk in and then you start to notice the details, the cracks in the wall, the weird little quirks and then you think, no, this isn't for me.
#Seems most of the time we walk around with the world on mute. But when you're on the cusp of something dramatic and maybe life changing its like a filter comes off and suddenly everything comes alive, and even the smallest moment is in-viewed with the magic of possibility and you think this is the night when you drop your mask and reveal your true self, this is the night when everything is re-written.
#When you're a kid, being a grownup looks so easy. Nobody tells you it's harder than it looks, that those feelings that you have that you don't measure up, that you're not keeping pace, they never go away. What do you do when you feel like you're the only kid in a room full of adults? Well, the only thing you can do, you smile, you step up, and you try your best to fit in.
#They say the greatest mistake is giving up; that true strength lies in the will to keep trying. Keep hoping things will get better. Keep reminding yourself all the things that you have accomplished. Keep everything in perspective. Keep up the fight. Because at the end of the day, that's what you're left with - the knowledge that you did your best and that you'll wake up tomorrow and try again.
#In the middle of difficulty lies opportunity. (Albert Einstein)
#Do not weep; do not wax indignant. Understand. (Baruch Spinoza)
#Those that fail to learn from the past are doomed to repeat it. (Winston Churchill)
#Learn to be what you are, and learn to resign with good grace all that you are not. (Henry Frederick Emile)
#There is a crack in everything...that's how the light gets in. (Leornard Cohen)
Over and out.
pace vouă\/
marți, 31 august 2010
De ce nu ne maturizăm pe deplin niciodată?
Ăsta era sloganul unui dormitor de copii expus in Ikea. Drăguţ... Este chiar o întrebare foarte bună. De ce?
Pff, când eram mică, îmi doream din tot sufletul să am vârsta de acum. Să pot purta tocuri, să ma pot machia şi să stau până la 11 afară. Credeam că la asta se rezumă ideea de a trăi. La a putea să ies seara, să dansez, să beau mai mult decât doar spuma de la bere, din paharul mamei, să fac Revelionul fără ai mei sau să ies cu un băiat la un suc. Niciodată nu am preţuit îndeajuns glasul prietenilor mei care strigau la geam "Andreeeeeeeeaaaa! Ieşi afară?" sau mai târziu sunetul interfonului, la ora 16:00 fix, care anunţa că mi-am terminat temele şi sunt liberă să ies la o partidă de "elasticul" sau "frunza". Niciodată nu am preţuit îndeajuns de mult singura amintire care ne face "o familie" când, într-o seară foarte frumoasă de iarnă, tata ne trăgea pe mine şi pe mama pe sanie, râzând.
Acum ştiu că a iubi părinţii este infinit mai uşor decât a iubi pe cineva cu care nu eşti înrudit şi care, mai mult decât atât, are alt sex decât tine. Acum ştiu că a purta tocuri cere al naibii de multă repetiţie înainte, pentru ca mai apoi să îţi bandajezi picioarele, pentru... 10 cm în plus. Acum ştiu că a sta până târziu afară te pune în situaţia de a auzi fluierături nepotrivite sau de a nu şti cum să scapi de un străin care te sperie foarte tare. Acum ştiu că a face Revelionul departe de ai mei mă poate pune în situaţia de a nu fi lângă nimeni drag şi că a bea mai mult decât spuma berii din paharul mamei creează uneori neplăceri. Acum ştiu că toate lucrurile pe care nu aveam voie să le fac cu 15 ani în urmă, au atâtea contraindicaţii, încât regret că am 22 de ani, şi nu 8.
Niciodată lucrurile nu sunt exact cum ar trebui. Întotdeauna există ceva care ne deranjează. Ba că nu mai avem 8 ani, bă că aia nu ne iubeşte sau că ăla ne înşeală... Şi atunci, de la înălţimea celor 20şi-ceva de ani ce putem face, decât să privim în ansamblu şi să spunem... "Am prieteni buni", "Am un salariu baban", "Am slăbit 10 kile" sau alte propoziţii stupide care au scopul de a ne face propria viaţă un pic mai simpatică pentru noi înşine. Şi e cam trist că fie nevoie să ne tot uităm la "the big picture" ca să ni se pară că viaţa noastră e cum trebuie.
Pentru că nu trebuie să auzim chestii de genul "Nu te mai iubesc", "Eşti concediat" sau "Vrei să fii soţia mea?", chestii care ne fac să vrem să fugim repede, cât de repede se poate, în direcţia opusă, fără să ne uităm nici măcar o secundă înapoi. Cred că ăsta e un motiv îndeajuns de bun pentru a nu vrea să te maturizezi niciodată.
pace vouă \/
Pff, când eram mică, îmi doream din tot sufletul să am vârsta de acum. Să pot purta tocuri, să ma pot machia şi să stau până la 11 afară. Credeam că la asta se rezumă ideea de a trăi. La a putea să ies seara, să dansez, să beau mai mult decât doar spuma de la bere, din paharul mamei, să fac Revelionul fără ai mei sau să ies cu un băiat la un suc. Niciodată nu am preţuit îndeajuns glasul prietenilor mei care strigau la geam "Andreeeeeeeeaaaa! Ieşi afară?" sau mai târziu sunetul interfonului, la ora 16:00 fix, care anunţa că mi-am terminat temele şi sunt liberă să ies la o partidă de "elasticul" sau "frunza". Niciodată nu am preţuit îndeajuns de mult singura amintire care ne face "o familie" când, într-o seară foarte frumoasă de iarnă, tata ne trăgea pe mine şi pe mama pe sanie, râzând.
Acum ştiu că a iubi părinţii este infinit mai uşor decât a iubi pe cineva cu care nu eşti înrudit şi care, mai mult decât atât, are alt sex decât tine. Acum ştiu că a purta tocuri cere al naibii de multă repetiţie înainte, pentru ca mai apoi să îţi bandajezi picioarele, pentru... 10 cm în plus. Acum ştiu că a sta până târziu afară te pune în situaţia de a auzi fluierături nepotrivite sau de a nu şti cum să scapi de un străin care te sperie foarte tare. Acum ştiu că a face Revelionul departe de ai mei mă poate pune în situaţia de a nu fi lângă nimeni drag şi că a bea mai mult decât spuma berii din paharul mamei creează uneori neplăceri. Acum ştiu că toate lucrurile pe care nu aveam voie să le fac cu 15 ani în urmă, au atâtea contraindicaţii, încât regret că am 22 de ani, şi nu 8.
Niciodată lucrurile nu sunt exact cum ar trebui. Întotdeauna există ceva care ne deranjează. Ba că nu mai avem 8 ani, bă că aia nu ne iubeşte sau că ăla ne înşeală... Şi atunci, de la înălţimea celor 20şi-ceva de ani ce putem face, decât să privim în ansamblu şi să spunem... "Am prieteni buni", "Am un salariu baban", "Am slăbit 10 kile" sau alte propoziţii stupide care au scopul de a ne face propria viaţă un pic mai simpatică pentru noi înşine. Şi e cam trist că fie nevoie să ne tot uităm la "the big picture" ca să ni se pară că viaţa noastră e cum trebuie.
Pentru că nu trebuie să auzim chestii de genul "Nu te mai iubesc", "Eşti concediat" sau "Vrei să fii soţia mea?", chestii care ne fac să vrem să fugim repede, cât de repede se poate, în direcţia opusă, fără să ne uităm nici măcar o secundă înapoi. Cred că ăsta e un motiv îndeajuns de bun pentru a nu vrea să te maturizezi niciodată.
pace vouă \/
sâmbătă, 7 august 2010
Au...gust?
So far so good. Să vedem ce-a însemnat vara asta până în acum. Prietenii pierdute, "never to be found again", altele apărute pe neaşteptate şi altele regăsite prea târziu... Pahare de Energy Vodka mai mult decât binevenite, shoturi de Jagger nedorite, dar necesare... Filme renegate, dar şi seriale descoperite şi iubite din prima clipă... Nopţi nedormite petrecute cu gândul la porcărele, zile fericite, pline de mici bucurii... Cocktailuri fără alcool băute, de care m-am îndrăgostit iremediabil... Ţigări fumate la lumina lumânării, plănuind un viitor utopic... Poze de nearătat nepoţilor, fotografii îmbibate cu sentimente- nu de puţine ori negative :D ... Locuri superbe descoperite, de multe ori, întâmplător... Emoţii inutile şi dezamăgiri inevitabile... Melodii puse pe repeat zile întregi... Un lung şir de zile fără muzică, zile care nu cred că se vor termina curând... Plimbări liniştite pe role... Lacrimi de tristeţe, nervi şi fericire- uneori chiar în acelaşi timp. Furie vecină cu nebunia... Linişte... Nopţi în Vamă, dansând până la epuizare. Rasărituri văzute de la geam şi nu numai... Un portofel pierdut, compensând într-un ciudat fel, cu un concert genial văzut de lângă scenă... Întâmplări prezise şi drame (ne)aşteptate... Apusuri văzute prin 14-50... Mers cu trenul, cu maşina, pe jos, cu metroul, cu autobuzul şi 0 (zero) amenzi! Planuri date peste cap sau făcute în momente nepotrivite... Planuri nespuse, dar duse la bun sfârşit... Ore petrecute cu entuziasm, dar terminate în tăcere... Minute de fericire inexplicabilă şi secunde de nebunie. Zile de naştere blurate, petreceri amuzante şi nopţi nedormite, dar al naibii de binevenite... Speranţe... Bucurie...
Dar încă o vară plină...
pace vouă\/
Dar încă o vară plină...
pace vouă\/
luni, 12 iulie 2010
90 de zile de vară.
trebuie să fiu fericită. pentru că am aşteptat vara asta ca pe niciuna alta. pentru că sunt ceea ce sunt.
sunt lucrurile care îmi dau dureri de cap şi insomnii din cauza entuziasmului în ultimul timp...
sunt lucrurile care mă fac să adorm pe nesimtite şi să ma trezesc mai fericită ca niciodată...
sunt dimineţile răcoroase când mă trezesc prea devreme şi pur şi simplu lenevesc în pat incă 2-3 ore gândindu-mă la orice...
sunt melodiile care mă întorc în timp, atunci când le-am ascultat pentru prima oară şi mă fac să am acelaşi sentiment ca atunci, deşi sunt o cu totul altă persoană...
sunt privirile din care te înţelegi şi simţi că eşti aceeaşi persoană cu cel cu care le împarţi...
toate astea sunt de fapt cele 90 de zile de vară pe care le-am aşteptat mai mult ca pe orice. şi cele 90 de zile o să fie fericite, chiar dacă vor fi pline de întâmplări nefericite. că până la urmă viaţa e ceea ce o facem noi să fie. iar eu vreau să o fac sa fie 90 de zile de vară perfecte.
şi acum înţeleg tot ceea ce acum un an, doi, trei, nu reușeam, oricât aş fi încercat.
"o imbratisare calda.. un sarut pasional, sau un timid "te iubesc" spus la momentul potrivit.. o cafea intr'o dimineata de primavara, sau un coldrex cand raceala te-a rapus in cel mai mare stil.. sa fii cocolosit, sau lasat in pace.. sa taci si sa accepti orice decizie, oricat de dureroasa ar fi, pentru ca esti altruist, sau sa lupti pana cand nu mai ai nimic de spus, pana cand nu mai ai nicio alta arma in afara de privirea din care poate citi ca ai face orice pentru ea.. sa stai singur in miez de noapte rememorand toate lucurile care te-au facut sa o iubesti mai mult, sau sa dai telefoane disperate la rasaritul soarelui.. sa vii intr-o dimineata de vara, cand ea nu vrea sa te vada si sa ii vari pe gat declaratii, sigur fiind ca vrea sa le auda, sau sa nu mai suni niciodata pentru ca stii ca asa e mai bine.. sa iei decizia dureroasa pentru amandoi, dar rationala pentru tine, de a nu va mai vedea poate pentru un timp, poate pentru totdeauna, sau sa vrei sa o vezi in toate ipostazele: suspecta de nebunie temporara, fericita, plansa dupa un film "de fete", imbracata cu o pufoaica-gata sa se dea cu placa, goala la lumina slaba a unei lumanari-mai frumoasa ca oricand.. sa te lasi zidit in asfalt odata cu ea pentru ca ce e intre voi sa dureze pe vecie, sau sa ii lasi un bilet pe noptiera si sa dispari pentru totdeauna.. sa te lasi casapit in bataie sau sa o aperi atunci cand are nevoie de tine.. sa o surprinzi cu un trandafir lipit cu scotch pe geam si un biletel mai mult decat siropos, sau sa ii dai cea mai murdara si pricajita scoica de pe plaja pustie din luna mai.. sa ii oferi libertate cand are nevoie de ea sau sa te oferi pe tine atunci cand stii ca esti ceea ce o tine legata de realitate..
sa te duci la un film "cu impuscaturi" pentru ca el e fanul numarul 1 al lui Vin Diesel, sau sa il cari dupa tine la o comedie romantica, cu printese si povesti care se termina cu "they lived happily ever after".. sa te lasi dusa de val la prima intalnire, sau sa astepti pana simti ca dorinta iti iese prin fiecare por.. sa te bibilesti 2 ore inainte de intalnire, sau sa il lasi sa te vada nemachiata, in prima dimineata de dupa.. sa ii scrii milioane de mesaje in care iti dezvalui nesiguranta, sau sa iti inchizi telefonul sperand ca poate'si face griji.. sa te visezi in rochie de mireasa, sau sa nu poti lua in considerare ca este "ultimul".. sa stai in casa cu perna in brate dupa prima cearta, sau sa te duci in club si sa dai pe gat un pahar in plus, adaugand printre dinti un "ce bou e".. sa ii spui "iubitule", "pui", "mitz", "gras", "schatz" sau orice alt diminutiv stupid pentru unii dar plin de semnificatie pentru tine, sau sa ii rostesti numele cu mandria pe care numai o fata care iubeste e capabila sa o simta.. sa il sustii din tribuna la meciul pe care-l joaca, sau sa stai acasa sa te gandesti ca iar te'a lasat balta pentru berea saptamanala cu baietii.. sa faceti o baie cu spuma, demna de un film siropos, sau sa arunci cu vaze si alte obiecte mai mult sau mai putin contondente dupa el..
toate astea sunt imagini ale iubirii, asa cum o vedem noi. iubirea e diferita pentru fiecare in parte, dar necesara pentru toti. e ca si cum am fi setati sa prindem un singur canal, cam asa e si cu iubirea, nu putem privi din perspectiva altuia, ci numai din a noastra. putem judeca gresit sau putem crede ca nu mai are rost atunci cand chiar nu mai putem gasi picul acela de dragoste din viziunea celuilalt."
asta spuneam acum ceva vreme. nu mai cred nici în "pui", nici în "gras", "mitz" sau orice alt diminutiv, dar cred în sfârşituri fericite! văd un milion de perspective asupra iubirii, dar nicidecum a mea. probabil pentru că nu mai am una. iubirea este sau nu este. de cele mai multe ori, dacă este, o călcăm în picioare cu naivitate, crezând că o să-şi revină la forma iniţială. încercăm să o modelăm, să o facem să fie ceea ce ne aşteptam noi să fie, fără să ne dăm seama că, de multe ori, e o iluzie. că iubim ceva ce credeam că există, dar de fapt e departe de planul real. totuşi, iubirea care trece peste toate lucrurile minore şi majore şi nu revină la forma iniţială, ci se modelează în ceva din ce în ce mai frumos, aia E. iar daca iubirea nu e, o căutăm în orice. în orice întâmplare, floare primită, compliment făcut sau privire furată. atunci e cel mai ciudat, pentru că ne păcălim. ne păcălim că lucrurile sunt bine, că asta e ce căutam, că "the love of your life" sau "boy of your dreams" este acolo, lângă tine. ştii ce e de fapt? dorinţa ca el să fie lângă tine. realitatea e însă alta.
pace vouă\/
sunt lucrurile care îmi dau dureri de cap şi insomnii din cauza entuziasmului în ultimul timp...
sunt lucrurile care mă fac să adorm pe nesimtite şi să ma trezesc mai fericită ca niciodată...
sunt dimineţile răcoroase când mă trezesc prea devreme şi pur şi simplu lenevesc în pat incă 2-3 ore gândindu-mă la orice...
sunt melodiile care mă întorc în timp, atunci când le-am ascultat pentru prima oară şi mă fac să am acelaşi sentiment ca atunci, deşi sunt o cu totul altă persoană...
sunt privirile din care te înţelegi şi simţi că eşti aceeaşi persoană cu cel cu care le împarţi...
toate astea sunt de fapt cele 90 de zile de vară pe care le-am aşteptat mai mult ca pe orice. şi cele 90 de zile o să fie fericite, chiar dacă vor fi pline de întâmplări nefericite. că până la urmă viaţa e ceea ce o facem noi să fie. iar eu vreau să o fac sa fie 90 de zile de vară perfecte.
şi acum înţeleg tot ceea ce acum un an, doi, trei, nu reușeam, oricât aş fi încercat.
"o imbratisare calda.. un sarut pasional, sau un timid "te iubesc" spus la momentul potrivit.. o cafea intr'o dimineata de primavara, sau un coldrex cand raceala te-a rapus in cel mai mare stil.. sa fii cocolosit, sau lasat in pace.. sa taci si sa accepti orice decizie, oricat de dureroasa ar fi, pentru ca esti altruist, sau sa lupti pana cand nu mai ai nimic de spus, pana cand nu mai ai nicio alta arma in afara de privirea din care poate citi ca ai face orice pentru ea.. sa stai singur in miez de noapte rememorand toate lucurile care te-au facut sa o iubesti mai mult, sau sa dai telefoane disperate la rasaritul soarelui.. sa vii intr-o dimineata de vara, cand ea nu vrea sa te vada si sa ii vari pe gat declaratii, sigur fiind ca vrea sa le auda, sau sa nu mai suni niciodata pentru ca stii ca asa e mai bine.. sa iei decizia dureroasa pentru amandoi, dar rationala pentru tine, de a nu va mai vedea poate pentru un timp, poate pentru totdeauna, sau sa vrei sa o vezi in toate ipostazele: suspecta de nebunie temporara, fericita, plansa dupa un film "de fete", imbracata cu o pufoaica-gata sa se dea cu placa, goala la lumina slaba a unei lumanari-mai frumoasa ca oricand.. sa te lasi zidit in asfalt odata cu ea pentru ca ce e intre voi sa dureze pe vecie, sau sa ii lasi un bilet pe noptiera si sa dispari pentru totdeauna.. sa te lasi casapit in bataie sau sa o aperi atunci cand are nevoie de tine.. sa o surprinzi cu un trandafir lipit cu scotch pe geam si un biletel mai mult decat siropos, sau sa ii dai cea mai murdara si pricajita scoica de pe plaja pustie din luna mai.. sa ii oferi libertate cand are nevoie de ea sau sa te oferi pe tine atunci cand stii ca esti ceea ce o tine legata de realitate..
sa te duci la un film "cu impuscaturi" pentru ca el e fanul numarul 1 al lui Vin Diesel, sau sa il cari dupa tine la o comedie romantica, cu printese si povesti care se termina cu "they lived happily ever after".. sa te lasi dusa de val la prima intalnire, sau sa astepti pana simti ca dorinta iti iese prin fiecare por.. sa te bibilesti 2 ore inainte de intalnire, sau sa il lasi sa te vada nemachiata, in prima dimineata de dupa.. sa ii scrii milioane de mesaje in care iti dezvalui nesiguranta, sau sa iti inchizi telefonul sperand ca poate'si face griji.. sa te visezi in rochie de mireasa, sau sa nu poti lua in considerare ca este "ultimul".. sa stai in casa cu perna in brate dupa prima cearta, sau sa te duci in club si sa dai pe gat un pahar in plus, adaugand printre dinti un "ce bou e".. sa ii spui "iubitule", "pui", "mitz", "gras", "schatz" sau orice alt diminutiv stupid pentru unii dar plin de semnificatie pentru tine, sau sa ii rostesti numele cu mandria pe care numai o fata care iubeste e capabila sa o simta.. sa il sustii din tribuna la meciul pe care-l joaca, sau sa stai acasa sa te gandesti ca iar te'a lasat balta pentru berea saptamanala cu baietii.. sa faceti o baie cu spuma, demna de un film siropos, sau sa arunci cu vaze si alte obiecte mai mult sau mai putin contondente dupa el..
toate astea sunt imagini ale iubirii, asa cum o vedem noi. iubirea e diferita pentru fiecare in parte, dar necesara pentru toti. e ca si cum am fi setati sa prindem un singur canal, cam asa e si cu iubirea, nu putem privi din perspectiva altuia, ci numai din a noastra. putem judeca gresit sau putem crede ca nu mai are rost atunci cand chiar nu mai putem gasi picul acela de dragoste din viziunea celuilalt."
asta spuneam acum ceva vreme. nu mai cred nici în "pui", nici în "gras", "mitz" sau orice alt diminutiv, dar cred în sfârşituri fericite! văd un milion de perspective asupra iubirii, dar nicidecum a mea. probabil pentru că nu mai am una. iubirea este sau nu este. de cele mai multe ori, dacă este, o călcăm în picioare cu naivitate, crezând că o să-şi revină la forma iniţială. încercăm să o modelăm, să o facem să fie ceea ce ne aşteptam noi să fie, fără să ne dăm seama că, de multe ori, e o iluzie. că iubim ceva ce credeam că există, dar de fapt e departe de planul real. totuşi, iubirea care trece peste toate lucrurile minore şi majore şi nu revină la forma iniţială, ci se modelează în ceva din ce în ce mai frumos, aia E. iar daca iubirea nu e, o căutăm în orice. în orice întâmplare, floare primită, compliment făcut sau privire furată. atunci e cel mai ciudat, pentru că ne păcălim. ne păcălim că lucrurile sunt bine, că asta e ce căutam, că "the love of your life" sau "boy of your dreams" este acolo, lângă tine. ştii ce e de fapt? dorinţa ca el să fie lângă tine. realitatea e însă alta.
pace vouă\/
joi, 13 mai 2010
All over again
as vrea sa fie primavara in fiecare zi. doar ca nu primavara asta.
mi-e dor de mine, asa cum eram mai demult, dispusa sa fac orice pentru cei la care tin, oricand pregatita sa fac tot ce-mi trece prin minte agatandu-ma de ideea ce o sa fie bine pana la urma. acum nu mai pot sa fiu asa, sau nu atat de usor. pentru ca toate s-au schimbat. m-am schimbat si eu, si cei care conteaza. usor-usor toate chestiile despre care am crezut ca nu se vor schimba dispar intr-un fel de ignoranta colectiva. ma surprind privindu-ma in oglinda, revazand toate imaginile pe care le-am observat de-a lungul timpului si intrebandu-ma care dintre ele a fost cea mai apropiata de realitate. sau poate toate erau realitate la momentul respectiv. ma simt straina in casa mea, pe scaunul meu de la calc, in cada plina cu spuma. chiar simt ca nu apartin in niciuna dintre lumile pe care le frecventez.
de ce oare neglijam lucrurile importante din viata? de ce trec zile intregi fara sa observam ca au disparut floricelele din copaci, sau ca parcurile sunt invadate de un verde linistitor? n'ar fi greu sa ne oprim 2 secunde si sa observam lumea in care ne ducem traiul zilnic. s'ar putea chiar sa film uimiti de ce vedem.
de ce facem zilnic aceleasi lucruri cu un automatism demn de fabrica VW? cand am facut ieri ceva ce alataieri nu? acum mult timp. asta pentru ca e mai simplu sa traiesti in rutina decat sa simti un pic tremurul surprizei.
de ce nu toate merg bine pentru fiecare omulet care populeaza planeta asta? n'ar fi asa de greu daca totul ar rula exact asa cum trebuie, daca nu am mai plange ca ne'a murit pisica sau daca nu am mai avea nervi ca ne'am blocat in trafic. am putea contribui cu totii la acest "bine general" pentru ca pana la urma, fiecare dintre noi urmareste acest lucru. ah da, pentru ca binele meu este rau tau. da, uitasem!
de ce crestem si uitam sa ne bucuram de lucrurile care ne fac placere, in schimb ne lasam luati de valul varstei si preferam sa nu iesim din spatiul cunoscut? pentru ca siguranta e un sentiment absolut necesar, pentru ca de siguranta la 5 ani are grija mama, iar varste mai mari ne'o asiguram singuri si e al naibii de greu.
de ce topaim din greseala in greseala si ne afundam intr'un ocean de dezinteres?
multe 'de ce-uri" ar putea urma, dar stiu sigur ca raspunsurile intarzie sa apara, d'aia ma opresc aici.
pace vouă\/
mi-e dor de mine, asa cum eram mai demult, dispusa sa fac orice pentru cei la care tin, oricand pregatita sa fac tot ce-mi trece prin minte agatandu-ma de ideea ce o sa fie bine pana la urma. acum nu mai pot sa fiu asa, sau nu atat de usor. pentru ca toate s-au schimbat. m-am schimbat si eu, si cei care conteaza. usor-usor toate chestiile despre care am crezut ca nu se vor schimba dispar intr-un fel de ignoranta colectiva. ma surprind privindu-ma in oglinda, revazand toate imaginile pe care le-am observat de-a lungul timpului si intrebandu-ma care dintre ele a fost cea mai apropiata de realitate. sau poate toate erau realitate la momentul respectiv. ma simt straina in casa mea, pe scaunul meu de la calc, in cada plina cu spuma. chiar simt ca nu apartin in niciuna dintre lumile pe care le frecventez.
de ce oare neglijam lucrurile importante din viata? de ce trec zile intregi fara sa observam ca au disparut floricelele din copaci, sau ca parcurile sunt invadate de un verde linistitor? n'ar fi greu sa ne oprim 2 secunde si sa observam lumea in care ne ducem traiul zilnic. s'ar putea chiar sa film uimiti de ce vedem.
de ce facem zilnic aceleasi lucruri cu un automatism demn de fabrica VW? cand am facut ieri ceva ce alataieri nu? acum mult timp. asta pentru ca e mai simplu sa traiesti in rutina decat sa simti un pic tremurul surprizei.
de ce nu toate merg bine pentru fiecare omulet care populeaza planeta asta? n'ar fi asa de greu daca totul ar rula exact asa cum trebuie, daca nu am mai plange ca ne'a murit pisica sau daca nu am mai avea nervi ca ne'am blocat in trafic. am putea contribui cu totii la acest "bine general" pentru ca pana la urma, fiecare dintre noi urmareste acest lucru. ah da, pentru ca binele meu este rau tau. da, uitasem!
de ce crestem si uitam sa ne bucuram de lucrurile care ne fac placere, in schimb ne lasam luati de valul varstei si preferam sa nu iesim din spatiul cunoscut? pentru ca siguranta e un sentiment absolut necesar, pentru ca de siguranta la 5 ani are grija mama, iar varste mai mari ne'o asiguram singuri si e al naibii de greu.
de ce topaim din greseala in greseala si ne afundam intr'un ocean de dezinteres?
multe 'de ce-uri" ar putea urma, dar stiu sigur ca raspunsurile intarzie sa apara, d'aia ma opresc aici.
pace vouă\/
marți, 6 aprilie 2010
Faces. Places.
Oameni care-mi sunt dragi, sau care mi-au umplut zi de zi viaţa atâţia ani. Oameni de care nu îmi pasă nici cât de-o ceapă degerată... Locuri care-mi sunt dragi şi pe care aş vrea să le văd zilnic... Locuri pe care nu le înghit nici cu 555 de lămâi... Cam asta a însemnat sărbătorirea celor 22 de ani. Plus un Paşte liniştit, poate chiar primul de genul ăsta, incomparabil mai ok decât cel de anul trecut. Şi nu, n-a sunat, şi nici nu o va face.
pace vouă\/
"...this walking figure might have 9 lives"
pace vouă\/
"...this walking figure might have 9 lives"
duminică, 4 aprilie 2010
Just run with me through rows of speeding cars.
:|
suna.suna.suna.suna.sunaaaaaa!
17 ani. tu si cu mine in Hanul cu Tei.
18 ani. la mine acasa.
19 ani, impreuna, la meditatii la economie.
20, 21 de ani... departe.
22?
pace tie\/
suna.suna.suna.suna.sunaaaaaa!
17 ani. tu si cu mine in Hanul cu Tei.
18 ani. la mine acasa.
19 ani, impreuna, la meditatii la economie.
20, 21 de ani... departe.
22?
pace tie\/
luni, 8 februarie 2010
Change.
O iarnă aşa de frumoasă n-am mai văzut demult. Meteorologic vorbind. Totul e alb şi rece. But I still miss my guyz. Mi-e dor de verile toride, de whist şi rentz. De voi, bă! Parcă mă simt blocată în verile alea, în care eram toţi pentru unul şi unul pentru toţi. În care puteam să cucerim lumea când aveam noi chef. În care ne îmbrăţişam şi ştiam că o să fie bine, indiferent de cât de crappy era ziua aia. Acum m-am pierdut pe undeva pe drum, amintindu-mi de lucrurile plăcute din viaţa mea de dinainte de Hristos, ca să pot fugi de cele neplăcute din era noastră. Îmi amintesc cum, în 2005, în pasajul de la Universitate, la Mec, stăteam amândouă şi notam în calendar zilele importante ce urmau. Şi ai spus "Haha! Să trecem aici în 2007 că dăm bacu', să nu uităm!" şi am râs. Şi spuneam că mai e atât de mult... N-a fost aşa. Dacă-mi spunea cineva atunci că peste aproape 5 ani nu vom mai vorbi deloc, i-aş fi zis că nu e întreg la cap, că delirează. Te-aş fi luat de mână şi ne-am fi aprins câte un Pall Mall. Îmi permit, odată la 106 ani... să fiu şi eu puţin emo... să îmi amintesc de voi şi să mă întristez... să stau şi mă gândesc la zilele frumoase, la nopţile liniştite.. să stau şi mă întreb de ce aşa şi nu altfel..? să mă gândesc la perioada când fiecare zi era începută cu gândul la lucruri frumoase şi simple, care acum par ireale.
O să mai auzim valurile mării..? O să mai zăcem la Epavă cu un tabel de rentz în faţă..? O să mai dansăm ca nebunii în Expirat..? O să mai auzim valurile mării..? O să mai mâncăm ciori perverse..? O să mai facem toate astea împreună? Sau dacă o să le mai facem, o să fie implicat acelaşi entuziasm? O sa mai fim cei 4 fantastici? Cei 4 nedezlipiţi? I guess not.. Ar trebui sa ma obișnuiesc cu ideea..
tocmai m'am uitat la "The O.C." Seria 1 ep. 27. "The Ties That Bind"..
..........................
Seth: He's the only friend I've ever had. Before he got here, I was the biggest loser, this place was hell for me!
....................................
Marissa: I understand why you have to do this, but I wish you didn't have to..
.....o zi mai tarziu.....
Ryan: Hey, man!
Seth: Hey!
Ryan: Gotta jet..
Seth: Cool... Really gotta go?
Ryah: Yeah...
..........
Ryan: You can come down to visit me.
Seth: :|
Mda.. Cât de penibil.. Din toată prietenia care s-a legat între ăia doi, nu s-a putut stoarce decât o conversaţie banală, penibilă şi tâmpită. Probabil că sentimentele nu mai lasă loc şi gândirii, dar oricum ar fi.. mereu există o altă cale. Mereu, mai puţin acum. Partea şi mai tristă e că am impresia că desparţirea noastră va fi similară. De ce? Pt că niciuna dintre noi nu se pricepe la asta. Episodul ăsta e cel care subliniază cel mai bine starea de "go fuck yourself" pe care o am.. Parcă aş avea 5 ani.. Dar stiu că oricum, orice am zice, nu o sa mai fie niciodată asa cum era. Ştiu că fiecare are drumul lui, strada care îi poartă numele, dar wtf? Nu sunt ofticată, nu sunt nervoasă.. Sunt al naibii de tristă! Ce se va întampla cu trabantul? Cu 1 mai'ul? Cu doxul? Cu pandativul cu dragon? Cu toate planurile? Cu paintball'ul? Cu voleiul? Cu toate celelalte? La început o să fie convorbiri telefonice o groază.. apoi se vor rări.. mailurile vor deveni din ce în ce mai lipsite de substanţă, îţi voi vorbi despre lucruri pe care nu le mai înţelegi, îmi vei răspunde din inerţie.. îmi vei scrie despre lucruri care îmi sunt necunoscute.. O sa fie faze de alea de genul "Ce mai faci?", "A, bine tu..?", "Bine", "Ok..cool".. La asta se va rezuma totul. Întâlnirile pe lângă faptul că se vor rări (ba chiar vor tinde spre 0), vor deveni penibile, tu poate te vei gândi cand draq plec pt că oricum discuţiile vor fi cam dubioase, io poate mă voi gândi la acelaşi lucru şi.. cam aici se termina totul.. No more dox, no more Vamă, no more "ora 7 la metrou la Tineretului". Din toată vacanţa asta, din toţi cei 3 ani s-a ales praful. De ce? Habar n-am. Probabil că undeva am greşit ceva, am făcut ceva care a suparat pe cineva, iar acum acel ceva se întoarce împotriva mea. Şi ştii ce? Urăsc promisiunile!
Dar.. noi.. am fost cei 4 fantastici.. am împărţit secrete.. certuri.. împăcări.. plecări la mare.. la munte.. pe ascuns sau cu ştirea părinţilor sau a surorilor.. am fost cei care jucau rentz până la epuizare.. am schimbat formula de 4 pt a ajunge la cea mai bună variantă.. am avut idei bune.. idei proaste.. am luat bacu'.. am intrat la facultate.. deşi asta este într-adevăr un moment deprimant, mă simt bine când ştiu că dacă am vreo problemă, am cel puţin 3 oameni pe care îi pot suna la orice oră din zi şi din noapte şi care sunt dispuşi să mă scoată din orice kkt în care aş putea intra.. ştiu că deşi vom fi departe unii de alţii, tot vom avea grijă de ceilalţi 3. noi eram cei cărora le plăcea vinu' roşu demidulce, preferabil pinot noir (mai putin D.).. noi am fost colegi de clasă.. colege de bancă.. prieteni de pahar, trişti, fericiţi, deprimaţi.. ne-am şters lacrimile unii altora şi am mers mai departe.. am iertat toate copilăriile şi ne-am bucurat unul pt reuşita altuia.. am ascultat aceeaşi muzică şi am dormit în acelaşi pat.. indiferent dacă ne vom vedea în fiecare zi, sau doar odată pe lună, noi am fost şi vom fi mereu, chiar dacă poate doar în poze de acum înainte, cei 3 tâmpiţei.. uneori chiar 4 :) noi ne-am făcut promisiuni, le-am respectat sau le-am încălcat în funcţie de caz.. am mers la filme, în parc, în cafenea, în dox, la bal, la mare, la munte, în mall, în faţa liceului şi în fer.. ne-am ofticat la cărţi (mai mult eu şi E.), dar ne-a trecut.. ne-am facut surprize, plăcute de cele mai multe ori.. ne-am zis "la mulţi ani", "noapte bună","neatza","pa", şi fraza de care îmi va fi cel mai dor.. "c'ya".. şi acum nu îmi vine să cred că am facut-o pt ultima oara în acest context.. dar va fi bine oricum, deşi momentan doare. va fi bine.. când ştiu că o să îţi fie bine, ştiu că o sa îmi fie şi mie.. dar o sa îmi fie atât de dor... şi o sa ştiu mereu că noi am fost cei 4 fantastici..
***Patrick Park- Something pretty***
"un mail pe zi", "74'75" din Club A.
Asta nu e pentru nimeni altcineva. E doar pentru noi.
Şi ceva de încheiere, pentru că l-am găsit printre foi aruncate în sertar...
"Timp incotro mergi
Spre ce meleaguri noi, grabit alergi
Cum, poti intr-o zi
Sa schimbi in oameni mari niste copii"
Azi in colt pitit
Sta ghiozdanasul meu cel jegarit
Si vrei ori nu vrei
Doamna Mocanu azi iti da un 3
Ani de liceu cu o teza-mbarligata
Scumpii ani de liceu cand la Fitzu treci cu greu
Ani de liceu cand teza o tii in mana
Si te'ntrebi daca treci la romana
Ani de liceu cand se intampla o tragedie
Fiindca Ciurea te'a zarit cand in caiet te uitai
Ani de liceu impletind cu biologie
Tot ce stii din derivate si Ion
Clopotel nu fi hain
Sa mai chiulim si noi macar putin
Ernest, degeaba te'ai grabit
Cuatu oricum te-a zarit
Ani de liceu cand astepti pan’ la vacantaa
Scumpii ani de liceu, gardu-l vei sari mereu
Ani de liceu enigmatica absenta
In preavizul ce e doar al meu
Ani de liceu cand in recreatia mare
Te ascunzi ca sa poti sa mai tragi inca un fum
Ani de liceu cand palmatul ti se pare
Urmarit de Cuatu mai mereu."
pace vouă\/
O să mai auzim valurile mării..? O să mai zăcem la Epavă cu un tabel de rentz în faţă..? O să mai dansăm ca nebunii în Expirat..? O să mai auzim valurile mării..? O să mai mâncăm ciori perverse..? O să mai facem toate astea împreună? Sau dacă o să le mai facem, o să fie implicat acelaşi entuziasm? O sa mai fim cei 4 fantastici? Cei 4 nedezlipiţi? I guess not.. Ar trebui sa ma obișnuiesc cu ideea..
tocmai m'am uitat la "The O.C." Seria 1 ep. 27. "The Ties That Bind"..
..........................
Seth: He's the only friend I've ever had. Before he got here, I was the biggest loser, this place was hell for me!
....................................
Marissa: I understand why you have to do this, but I wish you didn't have to..
.....o zi mai tarziu.....
Ryan: Hey, man!
Seth: Hey!
Ryan: Gotta jet..
Seth: Cool... Really gotta go?
Ryah: Yeah...
..........
Ryan: You can come down to visit me.
Seth: :|
Mda.. Cât de penibil.. Din toată prietenia care s-a legat între ăia doi, nu s-a putut stoarce decât o conversaţie banală, penibilă şi tâmpită. Probabil că sentimentele nu mai lasă loc şi gândirii, dar oricum ar fi.. mereu există o altă cale. Mereu, mai puţin acum. Partea şi mai tristă e că am impresia că desparţirea noastră va fi similară. De ce? Pt că niciuna dintre noi nu se pricepe la asta. Episodul ăsta e cel care subliniază cel mai bine starea de "go fuck yourself" pe care o am.. Parcă aş avea 5 ani.. Dar stiu că oricum, orice am zice, nu o sa mai fie niciodată asa cum era. Ştiu că fiecare are drumul lui, strada care îi poartă numele, dar wtf? Nu sunt ofticată, nu sunt nervoasă.. Sunt al naibii de tristă! Ce se va întampla cu trabantul? Cu 1 mai'ul? Cu doxul? Cu pandativul cu dragon? Cu toate planurile? Cu paintball'ul? Cu voleiul? Cu toate celelalte? La început o să fie convorbiri telefonice o groază.. apoi se vor rări.. mailurile vor deveni din ce în ce mai lipsite de substanţă, îţi voi vorbi despre lucruri pe care nu le mai înţelegi, îmi vei răspunde din inerţie.. îmi vei scrie despre lucruri care îmi sunt necunoscute.. O sa fie faze de alea de genul "Ce mai faci?", "A, bine tu..?", "Bine", "Ok..cool".. La asta se va rezuma totul. Întâlnirile pe lângă faptul că se vor rări (ba chiar vor tinde spre 0), vor deveni penibile, tu poate te vei gândi cand draq plec pt că oricum discuţiile vor fi cam dubioase, io poate mă voi gândi la acelaşi lucru şi.. cam aici se termina totul.. No more dox, no more Vamă, no more "ora 7 la metrou la Tineretului". Din toată vacanţa asta, din toţi cei 3 ani s-a ales praful. De ce? Habar n-am. Probabil că undeva am greşit ceva, am făcut ceva care a suparat pe cineva, iar acum acel ceva se întoarce împotriva mea. Şi ştii ce? Urăsc promisiunile!
Dar.. noi.. am fost cei 4 fantastici.. am împărţit secrete.. certuri.. împăcări.. plecări la mare.. la munte.. pe ascuns sau cu ştirea părinţilor sau a surorilor.. am fost cei care jucau rentz până la epuizare.. am schimbat formula de 4 pt a ajunge la cea mai bună variantă.. am avut idei bune.. idei proaste.. am luat bacu'.. am intrat la facultate.. deşi asta este într-adevăr un moment deprimant, mă simt bine când ştiu că dacă am vreo problemă, am cel puţin 3 oameni pe care îi pot suna la orice oră din zi şi din noapte şi care sunt dispuşi să mă scoată din orice kkt în care aş putea intra.. ştiu că deşi vom fi departe unii de alţii, tot vom avea grijă de ceilalţi 3. noi eram cei cărora le plăcea vinu' roşu demidulce, preferabil pinot noir (mai putin D.).. noi am fost colegi de clasă.. colege de bancă.. prieteni de pahar, trişti, fericiţi, deprimaţi.. ne-am şters lacrimile unii altora şi am mers mai departe.. am iertat toate copilăriile şi ne-am bucurat unul pt reuşita altuia.. am ascultat aceeaşi muzică şi am dormit în acelaşi pat.. indiferent dacă ne vom vedea în fiecare zi, sau doar odată pe lună, noi am fost şi vom fi mereu, chiar dacă poate doar în poze de acum înainte, cei 3 tâmpiţei.. uneori chiar 4 :) noi ne-am făcut promisiuni, le-am respectat sau le-am încălcat în funcţie de caz.. am mers la filme, în parc, în cafenea, în dox, la bal, la mare, la munte, în mall, în faţa liceului şi în fer.. ne-am ofticat la cărţi (mai mult eu şi E.), dar ne-a trecut.. ne-am facut surprize, plăcute de cele mai multe ori.. ne-am zis "la mulţi ani", "noapte bună","neatza","pa", şi fraza de care îmi va fi cel mai dor.. "c'ya".. şi acum nu îmi vine să cred că am facut-o pt ultima oara în acest context.. dar va fi bine oricum, deşi momentan doare. va fi bine.. când ştiu că o să îţi fie bine, ştiu că o sa îmi fie şi mie.. dar o sa îmi fie atât de dor... şi o sa ştiu mereu că noi am fost cei 4 fantastici..
***Patrick Park- Something pretty***
"un mail pe zi", "74'75" din Club A.
Asta nu e pentru nimeni altcineva. E doar pentru noi.
Şi ceva de încheiere, pentru că l-am găsit printre foi aruncate în sertar...
"Timp incotro mergi
Spre ce meleaguri noi, grabit alergi
Cum, poti intr-o zi
Sa schimbi in oameni mari niste copii"
Azi in colt pitit
Sta ghiozdanasul meu cel jegarit
Si vrei ori nu vrei
Doamna Mocanu azi iti da un 3
Ani de liceu cu o teza-mbarligata
Scumpii ani de liceu cand la Fitzu treci cu greu
Ani de liceu cand teza o tii in mana
Si te'ntrebi daca treci la romana
Ani de liceu cand se intampla o tragedie
Fiindca Ciurea te'a zarit cand in caiet te uitai
Ani de liceu impletind cu biologie
Tot ce stii din derivate si Ion
Clopotel nu fi hain
Sa mai chiulim si noi macar putin
Ernest, degeaba te'ai grabit
Cuatu oricum te-a zarit
Ani de liceu cand astepti pan’ la vacantaa
Scumpii ani de liceu, gardu-l vei sari mereu
Ani de liceu enigmatica absenta
In preavizul ce e doar al meu
Ani de liceu cand in recreatia mare
Te ascunzi ca sa poti sa mai tragi inca un fum
Ani de liceu cand palmatul ti se pare
Urmarit de Cuatu mai mereu."
pace vouă\/
miercuri, 28 octombrie 2009
"Am alergat odata cu timpul"
Incredere.. un cuvant pe care eu il folosesc des.. Dar oare stiu ce inseamna? O fi bine sa ai incredere oarba in apropiati? Sau e mai bine sa fii constient ca oricine greseste si ca de multe ori, fara sa vrem poate, toti gresim fata de cei pe care ii iubim...? Dar lumea ar fi un loc atat de urat si trist daca nu am putea sa ne gandim, macar o singura data, ca ne putem lasa purtati de mana de "ceilati", legati la ochi pe marginea prapastei.. Si e uimitoare senzatia.. Cand te uiti in ochii cuiva si vezi acolo ceva ce nu ai mai vazut de o groaza de timp.. Vezi ca te asculta, ca te iubeste, ca ar face o gramada de chestii pentru tine si ca desi ai gresit, el tot te priveste ca la inceput, ca si cum ai fi "flawless". Pacat ca uneori oamenii nu aleg cu atentie persoanele in ochii carora sa caute sclipirea aia si sentimentul de siguranta. De cateva ori nici eu nu am luat cele mai bune decizii in privinta persoanelor in care sa am incredere, nu ca a vedea lucrurile bune din oameni ar fi ceva rau, dar e enervanta dezamagirea aia.. Chestia aia cand spui "ce bou am fost!". In schimb, ador sa observ atentia cu care sunt ascultata sau certata, sa fiu privita cu ochii aia mari care vad lucrurile pe care ceilalti nu le vad si iubesc sentimentul ala de siguranta; chiar nu as putea sa fiu linistita fara sa il simt macar odata la cateva luni..
Mi'ar placea sa mai vad lumea prin ochii unui copil. E genial. Totul e ca un teren de joaca, toate lucrurile sunt neinsemnate, o nota proasta, o persoana pe care nu o placi.. Toate pier in fatza unei jucarii frumoase, sau a unei iesiri in parc, intr'o primavara frumoasa. Mi'e dor de primavara.. de copacii infloriti, de mirosul "ala".. Nu stiu daca tocmai faptul ca sunt fericita ma face sa cred ca il simt, sau il simt si chestia asta ma face fericita, dar momentan am o perioada foarte nice.. Mai stau si ma gandesc cum ne stricam de ras cand eram copii, cum plangeam din orice prostie, sau cum ne rugam de parinti sa ne lase afara cand luam cate o nota mai proasta, cand toate sentimentele parca erau de 1000 de ori mai puternice si toate lucrurile pe care le vreau acum, de exemplu, atunci nu insemnau nimic. Un lego, un kinder sau o mare savarina zemoasa erau cele mai mari placeri. Acum totul e prea complicat. Relatii, trebuie sa le mentinem, sa respectam sau sa iertam, sa iubim si sa ne prefacem. Atunci totul era mult mai simplu, nu ne indragosteam, ne jucam toti, fete, baieti, fara niciun fel de alta conotatie. Nu simteam invidie, gelozie, ura sau nervi si orice suparare trecea cu un pupic de la mama, sau cu o inghetata. Munca, alta chestie stupida din lumea adulta. Sa tot vezi aceleasi fetze in fiecare zi si eventual sa faci ceva ce nu iti place in mod special, 8 ore pe zi, sa trebuiasca sa fii pe placul unui om care iti este mai mult decat antipatic, toate astea sunt o parte din "cotidianul" multora dintre "ei". And this sucks!
Multa lume imi spune ca sunt iresponsabila. S'ar putea chiar sa fie adevarat, dar mie imi place atat de mult asta.. Nu e o scuza, dar intr'un fel, faptul ca nu ma gandesc prea mult inainte sa fac ceva e una dintre chestiile care ma fac sa fiu inca un semi'copil cretin. Sunt multe lucruri pe care le regret apoi, pentru ca fac pe cineva sa se simta prost, sau sa sufere, si sunt constienta ca toti ceilalti nu apreciaza iresponsabilitatea mea, sau faptul ca sunt usor aeriana. Dar parca asta ma face sa simt, macar din cand in cand, ca inca sunt copil. Imi place sa fac tampenii, sa ma joc chiar si atunci cand nu e cazul, si stiu sigur ca tuturor le place sa se mai rasfete din cand in cand, desi nu recunosc. Imi place sa fiu zapacita sau rasfatata, sa las toate chestiile pe ultima suta de metri, sa uit de lucruri si sa mi se aduca aminte cu o privire dojenitoare si funny, uneori chiar imi place sa fiu certata, pentru ca stiu sigur ca cel ce ma cearta ma si iubeste, sau macar tine acolo, putintel, la mine. Cui nu ii place sa se mai simta, macar pentru 5 minute, copil, jucandu'se mai stiu eu ce joc, mancand ceva bun sau uitandu'se pe poze vechi? Sa fim seriosi, in coltul mintii oricarui om exista dorinta asta sa se mai joace putin, sa mai faca ceva fara sa se gandeasca la consecinte, sa nu fie tras la raspundere pentru o fapta de care este mai putin mandru. Cine nu recunoaste minte cu nerusinare. Ce e asa amuzant in a fi responsabil? Da, ok, e bine sa stii ce vei face maine, sa fii organizat sau mai stiu eu cum.. E frumos, e o dovada de maturitate. Dar e total plictisitor sa stii mereu ce vei face, sa te toooot gandesti la cum sa rezolvi o chestie de "adulti" sau sa treci pe langa un parculet fara sa te dai putin in leagan inainte sa vina bodyguard'ul sa te intrebe cati ani ai, sa te duca in fata anuntului pe care scrie "loc de joaca rezervat copiilor intre 7 si 12 ani" si tu sa zambesti ca boul si sa spui "poate ca am mai mult de 12 ani..". era super misto sa fii copil, orice miros era mai puternic, orice prajitura era mai buna, orice dorinta era mai puternica si orice minut era prea scurt.
go play! si.. pace voua\/
Mi'ar placea sa mai vad lumea prin ochii unui copil. E genial. Totul e ca un teren de joaca, toate lucrurile sunt neinsemnate, o nota proasta, o persoana pe care nu o placi.. Toate pier in fatza unei jucarii frumoase, sau a unei iesiri in parc, intr'o primavara frumoasa. Mi'e dor de primavara.. de copacii infloriti, de mirosul "ala".. Nu stiu daca tocmai faptul ca sunt fericita ma face sa cred ca il simt, sau il simt si chestia asta ma face fericita, dar momentan am o perioada foarte nice.. Mai stau si ma gandesc cum ne stricam de ras cand eram copii, cum plangeam din orice prostie, sau cum ne rugam de parinti sa ne lase afara cand luam cate o nota mai proasta, cand toate sentimentele parca erau de 1000 de ori mai puternice si toate lucrurile pe care le vreau acum, de exemplu, atunci nu insemnau nimic. Un lego, un kinder sau o mare savarina zemoasa erau cele mai mari placeri. Acum totul e prea complicat. Relatii, trebuie sa le mentinem, sa respectam sau sa iertam, sa iubim si sa ne prefacem. Atunci totul era mult mai simplu, nu ne indragosteam, ne jucam toti, fete, baieti, fara niciun fel de alta conotatie. Nu simteam invidie, gelozie, ura sau nervi si orice suparare trecea cu un pupic de la mama, sau cu o inghetata. Munca, alta chestie stupida din lumea adulta. Sa tot vezi aceleasi fetze in fiecare zi si eventual sa faci ceva ce nu iti place in mod special, 8 ore pe zi, sa trebuiasca sa fii pe placul unui om care iti este mai mult decat antipatic, toate astea sunt o parte din "cotidianul" multora dintre "ei". And this sucks!
Multa lume imi spune ca sunt iresponsabila. S'ar putea chiar sa fie adevarat, dar mie imi place atat de mult asta.. Nu e o scuza, dar intr'un fel, faptul ca nu ma gandesc prea mult inainte sa fac ceva e una dintre chestiile care ma fac sa fiu inca un semi'copil cretin. Sunt multe lucruri pe care le regret apoi, pentru ca fac pe cineva sa se simta prost, sau sa sufere, si sunt constienta ca toti ceilalti nu apreciaza iresponsabilitatea mea, sau faptul ca sunt usor aeriana. Dar parca asta ma face sa simt, macar din cand in cand, ca inca sunt copil. Imi place sa fac tampenii, sa ma joc chiar si atunci cand nu e cazul, si stiu sigur ca tuturor le place sa se mai rasfete din cand in cand, desi nu recunosc. Imi place sa fiu zapacita sau rasfatata, sa las toate chestiile pe ultima suta de metri, sa uit de lucruri si sa mi se aduca aminte cu o privire dojenitoare si funny, uneori chiar imi place sa fiu certata, pentru ca stiu sigur ca cel ce ma cearta ma si iubeste, sau macar tine acolo, putintel, la mine. Cui nu ii place sa se mai simta, macar pentru 5 minute, copil, jucandu'se mai stiu eu ce joc, mancand ceva bun sau uitandu'se pe poze vechi? Sa fim seriosi, in coltul mintii oricarui om exista dorinta asta sa se mai joace putin, sa mai faca ceva fara sa se gandeasca la consecinte, sa nu fie tras la raspundere pentru o fapta de care este mai putin mandru. Cine nu recunoaste minte cu nerusinare. Ce e asa amuzant in a fi responsabil? Da, ok, e bine sa stii ce vei face maine, sa fii organizat sau mai stiu eu cum.. E frumos, e o dovada de maturitate. Dar e total plictisitor sa stii mereu ce vei face, sa te toooot gandesti la cum sa rezolvi o chestie de "adulti" sau sa treci pe langa un parculet fara sa te dai putin in leagan inainte sa vina bodyguard'ul sa te intrebe cati ani ai, sa te duca in fata anuntului pe care scrie "loc de joaca rezervat copiilor intre 7 si 12 ani" si tu sa zambesti ca boul si sa spui "poate ca am mai mult de 12 ani..". era super misto sa fii copil, orice miros era mai puternic, orice prajitura era mai buna, orice dorinta era mai puternica si orice minut era prea scurt.
go play! si.. pace voua\/
Zece.
As vrea sa pot sa sterg cu buretele orice greseala pe care'am facut'o cu intentie sau fara.
As vrea sa poti uita tot ce nu mi-ai spus niciodata, tot ce'ai vrut sa'mi spui si tot ce mi'ai spus de'a lungul timpului.
As vrea sa ma poti privi ca la inceput, cu ochii mari si curiosi.
As vrea sa iti mai vad chipul luminandu'se cand ma vezi pentru prima oara dupa mult timp.
As vrea sa ma iei de mana si sa o simt tramurand sub mangaierea usoara a degetelor mele.
As vrea sa nu'mi mai amintesc respiratia ta care imi incanta urachile de fiecare data cand visele urate nu'mi dadeau pace.
As vrea sa pot uita mirosul unei duminici in care lenevesc in patul tau cu o mie de sparante in minte si o mie de pacate in suflet.
As vrea sa ma poti uita in fiecare zi, pentru ca noaptea sa iti rasune in urechi doar niste cuvinte, nicidecum autoarea lor. Numai vocea ei in urechile care au auzit o mie de minciuni. Sa simti un parfum cunoscut, sa te invadeze prin fiecare por, sa invaluie fiecare fir de par trezit de un deja-vu mai ciudat decat oricare altul.
As vrea o dimineata perfecta, cu aroma de cafea, cu gust de inghetata, o dimineata calduta cu sentimentul unui nou inceput.
As vrea sa uitam amandoi, dar sa o luam de la capat tot impreuna.
pace voua\/
As vrea sa tac.
As vrea sa poti uita tot ce nu mi-ai spus niciodata, tot ce'ai vrut sa'mi spui si tot ce mi'ai spus de'a lungul timpului.
As vrea sa ma poti privi ca la inceput, cu ochii mari si curiosi.
As vrea sa iti mai vad chipul luminandu'se cand ma vezi pentru prima oara dupa mult timp.
As vrea sa ma iei de mana si sa o simt tramurand sub mangaierea usoara a degetelor mele.
As vrea sa nu'mi mai amintesc respiratia ta care imi incanta urachile de fiecare data cand visele urate nu'mi dadeau pace.
As vrea sa pot uita mirosul unei duminici in care lenevesc in patul tau cu o mie de sparante in minte si o mie de pacate in suflet.
As vrea sa ma poti uita in fiecare zi, pentru ca noaptea sa iti rasune in urechi doar niste cuvinte, nicidecum autoarea lor. Numai vocea ei in urechile care au auzit o mie de minciuni. Sa simti un parfum cunoscut, sa te invadeze prin fiecare por, sa invaluie fiecare fir de par trezit de un deja-vu mai ciudat decat oricare altul.
As vrea o dimineata perfecta, cu aroma de cafea, cu gust de inghetata, o dimineata calduta cu sentimentul unui nou inceput.
As vrea sa uitam amandoi, dar sa o luam de la capat tot impreuna.
pace voua\/
As vrea sa tac.
duminică, 4 octombrie 2009
Ziua perfecta
Decat sa fim tristi, hai mai bine sa desenam ziua perfecta!
Ora 8:00. Trezirea. Un zambet larg ma atentioneaza ca tocmai a inceput "My One Perfect day"! Pe masa, cafeaua cu mult lapte si o gramada de zahar. Un pahar de suc proaspat de portocale, un bol de cereale cu lapte la temperatura camerei, 2 tigari Pall Mall Lights si 3 biscuiti. Lenevit in bucataria coral(culoare) pana la 9 jumate.
Ora 10:00. Iesit din casa. O lumina puternica ma loveste in fata, e soarele care straluceste mai frumos decat in orcare zi. 27 de grade, palarie alba cu boruri mari, tricou lejer, blugi pana la genunchi si Conversi. Un aparat foto SLR rosu cu negru, cu un obiectiv de urmarit stelele cazatoare la gat(cu o greutate nu mai mare de 450 de grame!). Plimbat pe strazile semi-pustii si facut poze inspirate si foaaaarte colorate, care nu mai au nevoie de retusari in Photoshop. Oameni zambitori si prietenosi.
Ora 13:00. Pranzul- un picnic in parc, pe o paturica alba si moale, care contrasteaza puternic cu iarba verde... incredibil de verde! Tur de oras cu RATB'ul. Fara controlori!
Ora 15:00. Mers in gara si uitat la sinele de tren, la oamenii care vin si pleaca. Discutii filosofice.
Ora 16:00. Ploaie de vara. Alergat prin ploaie, alte poze, ras.
Ora 17:00. Curcubeu. Poze din nou. Mancat Milka M-Joy. Plimbat cu bicicleta prin parc. Lenevit pe aceeasi paturica alba, cu o carte in mana.
Ora 19:00. Dox, Rentz, Whist, caterinca, ras, Beck's. Toaleta functionala in Dox.
Ora 22:00. Plimbat prin Bucuresti, poze de noapte, uitat la stele, visat la un viitor cat mai frumos cu putinta.
Ora 24:00. Somn de voie. Urmeaza o alta zi perfecta, dar inainte de asta, o noapte plina de vise frumoase.
pace voua\/
p.s.: nu mai e nevoie de melodie, canta pasarelele, e de ajuns!
Ora 8:00. Trezirea. Un zambet larg ma atentioneaza ca tocmai a inceput "My One Perfect day"! Pe masa, cafeaua cu mult lapte si o gramada de zahar. Un pahar de suc proaspat de portocale, un bol de cereale cu lapte la temperatura camerei, 2 tigari Pall Mall Lights si 3 biscuiti. Lenevit in bucataria coral(culoare) pana la 9 jumate.
Ora 10:00. Iesit din casa. O lumina puternica ma loveste in fata, e soarele care straluceste mai frumos decat in orcare zi. 27 de grade, palarie alba cu boruri mari, tricou lejer, blugi pana la genunchi si Conversi. Un aparat foto SLR rosu cu negru, cu un obiectiv de urmarit stelele cazatoare la gat(cu o greutate nu mai mare de 450 de grame!). Plimbat pe strazile semi-pustii si facut poze inspirate si foaaaarte colorate, care nu mai au nevoie de retusari in Photoshop. Oameni zambitori si prietenosi.
Ora 13:00. Pranzul- un picnic in parc, pe o paturica alba si moale, care contrasteaza puternic cu iarba verde... incredibil de verde! Tur de oras cu RATB'ul. Fara controlori!
Ora 15:00. Mers in gara si uitat la sinele de tren, la oamenii care vin si pleaca. Discutii filosofice.
Ora 16:00. Ploaie de vara. Alergat prin ploaie, alte poze, ras.
Ora 17:00. Curcubeu. Poze din nou. Mancat Milka M-Joy. Plimbat cu bicicleta prin parc. Lenevit pe aceeasi paturica alba, cu o carte in mana.
Ora 19:00. Dox, Rentz, Whist, caterinca, ras, Beck's. Toaleta functionala in Dox.
Ora 22:00. Plimbat prin Bucuresti, poze de noapte, uitat la stele, visat la un viitor cat mai frumos cu putinta.
Ora 24:00. Somn de voie. Urmeaza o alta zi perfecta, dar inainte de asta, o noapte plina de vise frumoase.
pace voua\/
p.s.: nu mai e nevoie de melodie, canta pasarelele, e de ajuns!
miercuri, 23 septembrie 2009
Vreau!
Vreau sa fac valuri cu betele in balti si sa ma joc cu chiftelute de noroi.
Vreau sa cred ca ciocolata e mai buna decat banii pentru ca o pot manca.
Vreau sa stau treaza de Craciun ca sa il aud pe Mosu' cum isi parcheaza sania pe blocul meu, iar a doua zi sa ii mint pe pustii de la bloc ca l'am vazut cu ochii mei.
Mi'e dor de zilele simple, cand tot ce stiam erau culorile, tabla inmultirii si cateva catrene, dar nu ma deranja pentru ca nu constientizam cate nu stiu.
Vreau sa fiu fericita pentru ca nu stiu ce ar trebui sa ma supere.
Vreau sa cred ca lumea e corecta, ca oamenii sunt onesti si buni.
Vreau sa cred ca mama si tata vor fi mereu aici si ca oamenii mor doar in filmele de la televizor.
Vreau sa ma uit la televizor ca sa ma relaxez, nu ca sa fug de lucrurile pe care ar trebui sa la fac de fapt.
Vreau sa traiesc crezand ca toate lucrurile pe care le'am invatat le voi face cu aceeasi placere cu care le'am facut prima oara.
Nu vreau sa vad lumea ca pe un intreg, ci sa constientizez doar lucrurile care ma intereseaza direct.
Vreau sa fiu indeajuns de naiva incat sa cred ca eu si toti ceilalti suntem fericiti neconditionat.
Vreau sa ma plimb pe plaja, sa simt doar nisipul cum se strange sub talpile mele si sa caut in continuare scoica perfecta din care se aude marea.
Vreau sa imi petrec dupa'amiezele prin copaci, sau pe role si sa ii las pe adulti sa se gandeasca la rate, dentist, intretinere sau timp.
Vreau sa ma intreb "ce ma fac cand voi fi mare?" nu sa ma gandesc ce fac daca nu imi gasesc "drumul in viata" sau daca nu imi gasesc o slujba potrivita.
Vreau sa vreau un caine cu care sa vorbesc cand sunt trista.
Vreau sa merg pe strazile prafuite din Stauceni si sa ma pierd in lanul de grau.
Vreau sa ma murdaresc de dude, chiar daca nu imi place gustul si sa mananc inghetata cea mai ieftina sub nucul batran din curte.
Vreau sa ma joc cu Glu-glu, sa ma sperii de Azorel si sa merg "la pascut" cu ratele lu' vecina
Vreau sa ma uit la bunicul meu de 1.94, sa imi spuna razand ca sunt "boccie" si sa ma gandesc ca vreau sa fiu ca el cand ma fac mare.
Vreau timpul ala inapoi, sa il folosesc ca pe o portita, ca atunci cand mi se buleste calcul, cand nu am reusit sa invat cele 500 de pagini, cand nu iau examenul la Chelcea, sau cand mai sunt 6 luni pana la vacanta, sa ma pot duce inapoi, sa construiesc un om de zapada si sa nu ma intreb decat daca bulgarele o sa reziste sau ce ii pun pe post de gura.
Vreau sa am 6 ani din nou,chiar daca si la 21 totul e genial.
pace voua\/
Vreau sa cred ca ciocolata e mai buna decat banii pentru ca o pot manca.
Vreau sa stau treaza de Craciun ca sa il aud pe Mosu' cum isi parcheaza sania pe blocul meu, iar a doua zi sa ii mint pe pustii de la bloc ca l'am vazut cu ochii mei.
Mi'e dor de zilele simple, cand tot ce stiam erau culorile, tabla inmultirii si cateva catrene, dar nu ma deranja pentru ca nu constientizam cate nu stiu.
Vreau sa fiu fericita pentru ca nu stiu ce ar trebui sa ma supere.
Vreau sa cred ca lumea e corecta, ca oamenii sunt onesti si buni.
Vreau sa cred ca mama si tata vor fi mereu aici si ca oamenii mor doar in filmele de la televizor.
Vreau sa ma uit la televizor ca sa ma relaxez, nu ca sa fug de lucrurile pe care ar trebui sa la fac de fapt.
Vreau sa traiesc crezand ca toate lucrurile pe care le'am invatat le voi face cu aceeasi placere cu care le'am facut prima oara.
Nu vreau sa vad lumea ca pe un intreg, ci sa constientizez doar lucrurile care ma intereseaza direct.
Vreau sa fiu indeajuns de naiva incat sa cred ca eu si toti ceilalti suntem fericiti neconditionat.
Vreau sa ma plimb pe plaja, sa simt doar nisipul cum se strange sub talpile mele si sa caut in continuare scoica perfecta din care se aude marea.
Vreau sa imi petrec dupa'amiezele prin copaci, sau pe role si sa ii las pe adulti sa se gandeasca la rate, dentist, intretinere sau timp.
Vreau sa ma intreb "ce ma fac cand voi fi mare?" nu sa ma gandesc ce fac daca nu imi gasesc "drumul in viata" sau daca nu imi gasesc o slujba potrivita.
Vreau sa vreau un caine cu care sa vorbesc cand sunt trista.
Vreau sa merg pe strazile prafuite din Stauceni si sa ma pierd in lanul de grau.
Vreau sa ma murdaresc de dude, chiar daca nu imi place gustul si sa mananc inghetata cea mai ieftina sub nucul batran din curte.
Vreau sa ma joc cu Glu-glu, sa ma sperii de Azorel si sa merg "la pascut" cu ratele lu' vecina
Vreau sa ma uit la bunicul meu de 1.94, sa imi spuna razand ca sunt "boccie" si sa ma gandesc ca vreau sa fiu ca el cand ma fac mare.
Vreau timpul ala inapoi, sa il folosesc ca pe o portita, ca atunci cand mi se buleste calcul, cand nu am reusit sa invat cele 500 de pagini, cand nu iau examenul la Chelcea, sau cand mai sunt 6 luni pana la vacanta, sa ma pot duce inapoi, sa construiesc un om de zapada si sa nu ma intreb decat daca bulgarele o sa reziste sau ce ii pun pe post de gura.
Vreau sa am 6 ani din nou,chiar daca si la 21 totul e genial.
pace voua\/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)