Fuck.

Deci așa începe viața de ”adult”:
- cu dorința de a mai câștiga puțin timp din orice
- cu a renunța să mai faci ce îți place sau a uita ce îți plăcea
- cu a ajunge ca prietenii tăi să fie nume pe lista de ”activități de făcut”
- cu calcularea în benzină și kilometri a drumului de la și până la muncă cu rezervorul gol de 2 zile
- cu a uita să bei apă sau a refuza să o faci pentru că mersul la baie e ”timp pierdut”
- cu a măsura oamenii cu care intri în contact la muncă în ”cât profit îmi aduc în decurs de 5 minute”
- cu a purta același măr după tine zile în șir și a tot uita să îl mănânci
- cu a te uita la telefonul stricat și a te gândi dacă să faci plinul sau să îți iei altul
- cu a face provizii de țigări în mod neintenționat pentru că te-ai lăsat oarecum fără să vrei, că și fumatul e timp pierdut (ăla chiar e)
- cu a zâmbi mecanic și a răspunde ”Bine” la întrebarea ”Băi, când ne vedem și noi?” pentru că ori nu erai atent și a ajuns ca ”Bine” să fie reflex, ori deoarece ți-e rușine față de tine că efectiv nu știi ce să răspunzi
- cu a ajunge la impresionanta sumă de 18763 de mailuri necitite pe@yahoo.com și a le citi mecanic pe alea de la muncă
- cu a încerca sa nu spui unor necunoscuți ”nu pot” dar a fi forțat să le spui celor la care chiar ții ”nu am cum”
- cu a te bucura de 2 minute de liniște în lift dis de dimineață
- cu a te uita la serialele preferate în reprize de 5 minute pe zi, între cerealele de dimineață și făcutul bagajului seara
- cu a pune din reflex ceasul la 7 și în ziua liberă și a te trezi înainte să sune din dorința de a mai fura 2 ore din zi, chiar dacă practic nu ai ce să faci la ora aia
- cu a uita unde se pune cratima și a te chinui să îți aduci aminte vocea celor mai buni prieteni.

Pe de altă parte, e fix ce ți-ai dorit, fato! Un job. Enjoy it. Poate că problema sunt eu, nu lipsa timpului. Poate că trebuie să mă organizez mai bine. O să îmi notez în agendă să învăț să mă organizez. Undeva, cumva, lucrurile se vor regla și partea bună e că nu mai am când să fiu nerăbdătoare pentru că uit că aștept ceva.

Bă, ultima dată când m-am uitat în calendar era jumătatea lui august, wtf happened to the last 75 days?


Și ziceam că-s activă. Mi-a trecut.

Black Holes and Revelations

Îmi las sufletul sa zboare către un răsărit peste mare. Îmi pun un inel de emoții pe deget și cercei din cuvintele tale în urechi. Îmi pun îmbrățișarea ta pe mine. Îmi înfășor la gât o eșarfă din sărutul tău și mă iau de mână cu nesiguranța. Cobor scările către subsolul sufletului tău și iau metroul care trece lin prin camera ta goală. Merg agale către casa ta. Zâmbesc.

Degetele mele îți aranjează o șuviță de pe frunte. Pornești mașina cu zâmbetul meu. Din oglinda retrovizoare te privesc niște ochi tulburi de un albastru spălăcit. Gonești cu mașina printre amintiri și speranțe, cu gândul  la mine și sufletul pe jumătate gol, lăsându-mi loc să mă cuibăresc în el. De pe scaunul din dreapta, fantoma mea îți acoperă ochii cu mâinile. Tu râzi.

Îmi plac doar contractele cu sufletul meu.

pace.

Sarcastic

Țuguiază-ți buzele într-o poză pe care ți-o faci sigur ca să vedem ce cool ești.  Cât o să mai dureze până când o sa vezi că faci toate astea pentru că te desconsideri? Fugi pentru că habar nu ai cine ești și, mai rău decât atât, cine vrei să fii. Te adăpostești sub umbrela petrecerilor, a ieșirilor în cluburi întunecate și în cafenele over-priced pentru ca fără ele n-ai ști cum să îți umpli timpul. Ai fi tu cu tine, cu ei, fără nicio idee încotro. Ești gol pe dinăuntru.

Fă paradă cu toate locurile în care mergi cu o curea pe post de fustă și cu stima de sine alimentată de numărul de ochi care se benoclează la cracii tăi. Pune poze cu rochii cât mai scurte, pahare cât mai multe băute în locuri cat mai diverse. Beton! Te rezumi la sandale frumoase de la Zara și apă plată cu lămâie băută la un lounge bar de fițe unde te-a invitat tipul pe care l-ai agățat aseară în Gaia. Îți tragi pe tine o rochie sclipitoare și un zâmbet șui și speri ca la sfârșitul serii, bilanțul să arate ca ai produs mai mult decât ai investit.

Spune cuvinte mari: "Mă poți suna oricând, la orice oră!", "O să te iubesc mereu", "Ești cel mai important om pentru mine". Suferi ca un cal împușcat pentru că așa scrie-n scenariu. Dă bine. "Dar ce, chiar credeai ce-am zis? Nu eram în apele mele". Pai da, trebuia să ne imaginăm, pentru că apele tale se rezumă la tot ce-i superficial și sclipitor pe lumea asta. Copiezi tot ce vezi și-ți place, aspiri la a fi mai bun, dar dacă vorbești cu tine, tot ce-auzi e un ecou.
 
Ar trebui sa vă-ntâlniți. Sunteți făcuți unul pentru celălalt.

pace.

All over again

as vrea sa fie primavara in fiecare zi. doar ca nu primavara asta.

mi-e dor de mine, asa cum eram mai demult, dispusa sa fac orice pentru cei la care tin, oricand pregatita sa fac tot ce-mi trece prin minte agatandu-ma de ideea ce o sa fie bine pana la urma. acum nu mai pot sa fiu asa, sau nu atat de usor. pentru ca toate s-au schimbat. m-am schimbat si eu, si cei care conteaza. usor-usor toate chestiile despre care am crezut ca nu se vor schimba dispar intr-un fel de ignoranta colectiva. ma surprind privindu-ma in oglinda, revazand toate imaginile pe care le-am observat de-a lungul timpului si intrebandu-ma care dintre ele a fost cea mai apropiata de realitate. sau poate toate erau realitate la momentul respectiv. ma simt straina in casa mea, pe scaunul meu de la calc, in cada plina cu spuma. chiar simt ca nu apartin in niciuna dintre lumile pe care le frecventez.

de ce oare neglijam lucrurile importante din viata? de ce trec zile intregi fara sa observam ca au disparut floricelele din copaci, sau ca parcurile sunt invadate de un verde linistitor? n'ar fi greu sa ne oprim 2 secunde si sa observam lumea in care ne ducem traiul zilnic. s'ar putea chiar sa film uimiti de ce vedem.

de ce facem zilnic aceleasi lucruri cu un automatism demn de fabrica VW? cand am facut ieri ceva ce alataieri nu? acum mult timp. asta pentru ca e mai simplu sa traiesti in rutina decat sa simti un pic tremurul surprizei.

de ce nu toate merg bine pentru fiecare omulet care populeaza planeta asta? n'ar fi asa de greu daca totul ar rula exact asa cum trebuie, daca nu am mai plange ca ne'a murit pisica sau daca nu am mai avea nervi ca ne'am blocat in trafic. am putea contribui cu totii la acest "bine general" pentru ca pana la urma, fiecare dintre noi urmareste acest lucru. ah da, pentru ca binele meu este rau tau. da, uitasem!

de ce crestem si uitam sa ne bucuram de lucrurile care ne fac placere, in schimb ne lasam luati de valul varstei si preferam sa nu iesim din spatiul cunoscut? pentru ca siguranta e un sentiment absolut necesar, pentru ca de siguranta la 5 ani are grija mama, iar varste mai mari ne'o asiguram singuri si e al naibii de greu.

de ce topaim din greseala in greseala si ne afundam intr'un ocean de dezinteres?

multe 'de ce-uri" ar putea urma, dar stiu sigur ca raspunsurile intarzie sa apara, d'aia ma opresc aici.



pace vouă\/