Sarcastic

Țuguiază-ți buzele într-o poză pe care ți-o faci sigur ca să vedem ce cool ești.  Cât o să mai dureze până când o sa vezi că faci toate astea pentru că te desconsideri? Fugi pentru că habar nu ai cine ești și, mai rău decât atât, cine vrei să fii. Te adăpostești sub umbrela petrecerilor, a ieșirilor în cluburi întunecate și în cafenele over-priced pentru ca fără ele n-ai ști cum să îți umpli timpul. Ai fi tu cu tine, cu ei, fără nicio idee încotro. Ești gol pe dinăuntru.

Fă paradă cu toate locurile în care mergi cu o curea pe post de fustă și cu stima de sine alimentată de numărul de ochi care se benoclează la cracii tăi. Pune poze cu rochii cât mai scurte, pahare cât mai multe băute în locuri cat mai diverse. Beton! Te rezumi la sandale frumoase de la Zara și apă plată cu lămâie băută la un lounge bar de fițe unde te-a invitat tipul pe care l-ai agățat aseară în Gaia. Îți tragi pe tine o rochie sclipitoare și un zâmbet șui și speri ca la sfârșitul serii, bilanțul să arate ca ai produs mai mult decât ai investit.

Spune cuvinte mari: "Mă poți suna oricând, la orice oră!", "O să te iubesc mereu", "Ești cel mai important om pentru mine". Suferi ca un cal împușcat pentru că așa scrie-n scenariu. Dă bine. "Dar ce, chiar credeai ce-am zis? Nu eram în apele mele". Pai da, trebuia să ne imaginăm, pentru că apele tale se rezumă la tot ce-i superficial și sclipitor pe lumea asta. Copiezi tot ce vezi și-ți place, aspiri la a fi mai bun, dar dacă vorbești cu tine, tot ce-auzi e un ecou.
 
Ar trebui sa vă-ntâlniți. Sunteți făcuți unul pentru celălalt.

pace.

Happiness Loves Company

You're the one who's always choking Trojan
You're the one who's always bruised and broken...

Din ce în ce mai tare. Din ce în ce mai clar. Fiecare fir de mătase mă înconjoară și mă îmbrățișează. Mi-e cald. Înima îmi bate din ce în ce mai tare. O mie de gânduri duc o luptă acerbă să ajungă în fața publicului. Nu mi-e somn, nu mi-e foame. Mâinile mele sunt acoperite de mici diamante mai strălucitoare decât orice altceva am văzut vreodată.
 
Sleep may be the enemy
But so's another line...

Propozițiile pe care se șoptești se scriu în fața ochilor mei, dar nu le înțeleg. Cu ochii închiși revăd fiecare zâmbet pe care l-am câștigat vreodată. Sorb încă odată din sucul de portocale. E rece. Mult prea rece. Încep să merg ușor către casa ei. Nici nu îmi dau seama cât de repede am început să alerg. În 5 minute sunt acolo unde-am văzut-o și ultima oară.

It's a remedy
You should take more time...

Cu mâinile lipite de geamul rece, cu fulgii de zăpadă încurcați în păr și cu sufletul făcut ghem, mă uit la ea. E exact așa cum mi-o aminteam - veselă, agitată, colorată. Soarbe nervos dintr-o sticlă de bere. Și-a schimbat țigările. I-a zâmbit cu un aer copilăresc. El a trecut pe lângă ea, iar cu mâna stângă i-a atins plictisit părul. N-o să-mi mai zâmbească mie prea curând... sau poate niciodată. 

A șters cu un aer abătut aburii de pe geam, a privit către ei încă odată, s-a întors cu spatele, iar zăpada a scârțâit sub bocanci. 


...................................................................................................................................................................

- Matei, revino-ți, e timpul să mergem acasă.

Fără titlu.

E așa ciudat că nici nu știu ce să zic, poate doar niște cuvinte alese aleator care nu-s nici măcar pe-aproape de a descrie ceva. Dacă nu-mi pun întrebări nu aștept răspunsuri. De fapt de-asta sunt satisfăcută, tocmai pentru că nu am nevoie să înțeleg, să explic, să gândesc. Nu știu exact încotro sau de ce. Bănuiesc cum, dar nu știu când. Cred că trece timpul un pic mai repede. Un pic prea repede.

E ușor să plutesc prin fiecare zi și toate să fie la fel. Știu ce caut: motivație.

...so they do have chocolate-chip cookies.

pace.