You never know the biggest day of your life is going to be the biggest. The days you think are going to be big ones they are never as big as you make them how to be in your head. It’s the regular days, the ones that start out normal, those are the days that end up being the biggest. (G.A.)
Lumea e un loc îngrozitor. Oamenii mor. Oameni la care ţinem mor. Lucrurile dispar într-o secundă din cauza unui cutremur sau a unei inundaţii. Amintirile se şterg după o lovitură la cap. Ne agăţăm de tot felul de lucruri, persoane, amintiri, pentru ca viaţa noastră să se desfăşoare după planul stabilit. Alegem să ne evităm propriile gânduri şi să ne impunem o altă realitate, mai pe placul nostru. Spunem lucruri, când de fapt gândim total opusul lor. Ajungem să negăm chestii în care am crezut foarte mult, să ne contrazicem pe noi înşine în decurs de 3 zile, 3 luni sau 3 ani. Ajungem să ne plictisim de lucruri pe care, le început le făceam cu atâta pasiune, că nu ştiam cum trece timpul făcându-le. Şi atunci, care naiba e realitatea, dacă azi credem ceva şi nu putem fi siguri că şi mâine va fi la fel?
You don’t recognize the biggest day of your life, not until you’re right in the middle of it. The day to commit to something or someone, the day you get your heart broken, the day you meet your soul mate, the day you realise there’s not enough time because you wanna live forever. Those are the biggest days, the perfect days… you know?
pace vouă\/
duminică, 5 septembrie 2010
marți, 31 august 2010
De ce nu ne maturizăm pe deplin niciodată?
Ăsta era sloganul unui dormitor de copii expus in Ikea. Drăguţ... Este chiar o întrebare foarte bună. De ce?
Pff, când eram mică, îmi doream din tot sufletul să am vârsta de acum. Să pot purta tocuri, să ma pot machia şi să stau până la 11 afară. Credeam că la asta se rezumă ideea de a trăi. La a putea să ies seara, să dansez, să beau mai mult decât doar spuma de la bere, din paharul mamei, să fac Revelionul fără ai mei sau să ies cu un băiat la un suc. Niciodată nu am preţuit îndeajuns glasul prietenilor mei care strigau la geam "Andreeeeeeeeaaaa! Ieşi afară?" sau mai târziu sunetul interfonului, la ora 16:00 fix, care anunţa că mi-am terminat temele şi sunt liberă să ies la o partidă de "elasticul" sau "frunza". Niciodată nu am preţuit îndeajuns de mult singura amintire care ne face "o familie" când, într-o seară foarte frumoasă de iarnă, tata ne trăgea pe mine şi pe mama pe sanie, râzând.
Acum ştiu că a iubi părinţii este infinit mai uşor decât a iubi pe cineva cu care nu eşti înrudit şi care, mai mult decât atât, are alt sex decât tine. Acum ştiu că a purta tocuri cere al naibii de multă repetiţie înainte, pentru ca mai apoi să îţi bandajezi picioarele, pentru... 10 cm în plus. Acum ştiu că a sta până târziu afară te pune în situaţia de a auzi fluierături nepotrivite sau de a nu şti cum să scapi de un străin care te sperie foarte tare. Acum ştiu că a face Revelionul departe de ai mei mă poate pune în situaţia de a nu fi lângă nimeni drag şi că a bea mai mult decât spuma berii din paharul mamei creează uneori neplăceri. Acum ştiu că toate lucrurile pe care nu aveam voie să le fac cu 15 ani în urmă, au atâtea contraindicaţii, încât regret că am 22 de ani, şi nu 8.
Niciodată lucrurile nu sunt exact cum ar trebui. Întotdeauna există ceva care ne deranjează. Ba că nu mai avem 8 ani, bă că aia nu ne iubeşte sau că ăla ne înşeală... Şi atunci, de la înălţimea celor 20şi-ceva de ani ce putem face, decât să privim în ansamblu şi să spunem... "Am prieteni buni", "Am un salariu baban", "Am slăbit 10 kile" sau alte propoziţii stupide care au scopul de a ne face propria viaţă un pic mai simpatică pentru noi înşine. Şi e cam trist că fie nevoie să ne tot uităm la "the big picture" ca să ni se pară că viaţa noastră e cum trebuie.
Pentru că nu trebuie să auzim chestii de genul "Nu te mai iubesc", "Eşti concediat" sau "Vrei să fii soţia mea?", chestii care ne fac să vrem să fugim repede, cât de repede se poate, în direcţia opusă, fără să ne uităm nici măcar o secundă înapoi. Cred că ăsta e un motiv îndeajuns de bun pentru a nu vrea să te maturizezi niciodată.
pace vouă \/
Pff, când eram mică, îmi doream din tot sufletul să am vârsta de acum. Să pot purta tocuri, să ma pot machia şi să stau până la 11 afară. Credeam că la asta se rezumă ideea de a trăi. La a putea să ies seara, să dansez, să beau mai mult decât doar spuma de la bere, din paharul mamei, să fac Revelionul fără ai mei sau să ies cu un băiat la un suc. Niciodată nu am preţuit îndeajuns glasul prietenilor mei care strigau la geam "Andreeeeeeeeaaaa! Ieşi afară?" sau mai târziu sunetul interfonului, la ora 16:00 fix, care anunţa că mi-am terminat temele şi sunt liberă să ies la o partidă de "elasticul" sau "frunza". Niciodată nu am preţuit îndeajuns de mult singura amintire care ne face "o familie" când, într-o seară foarte frumoasă de iarnă, tata ne trăgea pe mine şi pe mama pe sanie, râzând.
Acum ştiu că a iubi părinţii este infinit mai uşor decât a iubi pe cineva cu care nu eşti înrudit şi care, mai mult decât atât, are alt sex decât tine. Acum ştiu că a purta tocuri cere al naibii de multă repetiţie înainte, pentru ca mai apoi să îţi bandajezi picioarele, pentru... 10 cm în plus. Acum ştiu că a sta până târziu afară te pune în situaţia de a auzi fluierături nepotrivite sau de a nu şti cum să scapi de un străin care te sperie foarte tare. Acum ştiu că a face Revelionul departe de ai mei mă poate pune în situaţia de a nu fi lângă nimeni drag şi că a bea mai mult decât spuma berii din paharul mamei creează uneori neplăceri. Acum ştiu că toate lucrurile pe care nu aveam voie să le fac cu 15 ani în urmă, au atâtea contraindicaţii, încât regret că am 22 de ani, şi nu 8.
Niciodată lucrurile nu sunt exact cum ar trebui. Întotdeauna există ceva care ne deranjează. Ba că nu mai avem 8 ani, bă că aia nu ne iubeşte sau că ăla ne înşeală... Şi atunci, de la înălţimea celor 20şi-ceva de ani ce putem face, decât să privim în ansamblu şi să spunem... "Am prieteni buni", "Am un salariu baban", "Am slăbit 10 kile" sau alte propoziţii stupide care au scopul de a ne face propria viaţă un pic mai simpatică pentru noi înşine. Şi e cam trist că fie nevoie să ne tot uităm la "the big picture" ca să ni se pară că viaţa noastră e cum trebuie.
Pentru că nu trebuie să auzim chestii de genul "Nu te mai iubesc", "Eşti concediat" sau "Vrei să fii soţia mea?", chestii care ne fac să vrem să fugim repede, cât de repede se poate, în direcţia opusă, fără să ne uităm nici măcar o secundă înapoi. Cred că ăsta e un motiv îndeajuns de bun pentru a nu vrea să te maturizezi niciodată.
pace vouă \/
duminică, 22 august 2010
Instrucţiuni de utilizare
E o seară frumoasă... Abia am venit din Vamă, sunt puţin ameţită de la soare şi nedormit şi
gândesc... Gândesc multe lucruri la ora asta, multe dintre ele stupide, puerile sau fără sens, însă tocmai ce m-a trăsnit. De ce există instrucţiuni de folosire la nişte aparate sau lucruri care doar ne asigură un anume confort fizic, dar nu şi pentru lucrurile fără de care nu putem trăi. Iubirea, prietenia... Ambele fac lumea să se învârtă, de multe ori la propriu pentru cine le cunoaşte, dar sunt atât de greu de înţeles şi "operat" cu... De cele mai multe ori, poate părea puţin ciudat să faci reguli într-o prietenie sau în iubire, dar tocmai ce-mi dau seama că este necesar. Eviţi astfel nenumărate accidente, mai mult sau mai puţin "întâmplătoare". Bineînţeles, fiecare trăieşte după propriile reguli, pentru fiecare dintre cei cu care relaţionăm, regulile sunt altele, cel puţin în mintea noastră. Dar rareori chiar rostim regula cu voce tare, pentru ca cel ce trebuie, nu neapărat să o respecte cu strciteţe, ci să o ia in considerare, să ştie cât de importante sunt anumite lucruri pentru noi. Să fii spontan este o calitate foarte simpatică, pe care eu o deţin, dar care m-a adus de multe ori în situaţii cel puţin ciudate. Astfel că, după accidentele despre care vorbeam mai sus, cred că prietenia şi iubirea ar trebui să vină la pachet cu o mică planificare, din partea celor doi sau mai mulţi oameni participanţi. Ar trebui să aibă contraindicaţii şi să prevină oamenii de lucrurile groaznice care li se pot întâmpla după o supradoză luată doar de o persoană din relaţie. Toate astea mă duc cu gândul la câteva fraze frumoase, citite într-o iarnă dubioasă, pe blogul unei tipe aparent de succes, Floriana Jucan, pe numele ei. Să vedem...
"Iubeşte pe cineva care nu poate fi al tau. Într-o zi va fi. Atunci vei înceta tu să-l mai iubeşti.
Aşteapta-te ca prietenii cei mai apropiaţi să te dezamăgească. În ziua în care se va-ntâmpla, nu vei fi luată prin surprindere, deci, nu vei fi dezamagită.
.....
Nu citi paginile despre sex din revistele pentru femei. Sexul este pentru cei care nu fac dragoste, iar dragostea este imperfectă pentru că este mereu spontană, mereu disperată, mereu înnebunită de durere şi de spaima că se va termina într-o zi.
Nu-ţi face planuri pe termen lung. Seismele nu pot fi anticipate decât cu un minut înainte de a se produce.
Nu-ţi pierde respectul de sine indiferent cât ar trebui sa înduri pentru asta.
Nu te teme să vrei mai mult. Dacă vrei puţin, nu vei primi nimic.
Du-te dimineaţa pe plajă, cand nu e nimeni. Vei avea un sentiment profund de nemărginire, nu numai a mării, ci a ta însăţi.
Ajută oamenii şi nu spune nimănui. Nici măcar lor.
.....
Fii puternică şi fragilă în acelaşi timp. Lasă-te rănită de oameni şi nu-i judeca. Durerile scot tot ce avem mai bun din noi.
.....
Plângi, fii disperată, dă-te cu capul de pereţi, dar asigură-te că nu te vede nimeni. Cei care te iubesc vor suferi să te vadă aşa, iar cei care te urăsc vor juisa de fericire.
.....
Spune-ţi întotdeauna că-i mai bine ca oamenii să se teamă de tine, decât să te iubească. Cei care te iubesc o fac oricum, pentru că simt, nu pentru că vrei tu.
.....
Iubește-te! În final, numai tu îţi vei rămane!"
Unele sună chiar patetic, scoase din filme dramatice şi din cărţi de Sandra Brown, dar eu am decis sa respect măcar o parte din lucurile în care cred şi poate aşa, într-un final, o să fiu un om, nu mai bun, nu mai deştept, ci mulţumit de sine. Pentru că asta căutam, iubire, prietenie, apreciere, pentru ca, în final să fim mulţumiţi de noi, de viaţa noastră şi să putem adormi zâmbind.
Şi da, ştiu că fericirea, iubirea, prietenia, nu se citesc din cărţi şi nu sunt nici pe departe cum arată în filme, dar uneori tare bine-ar fi să putem totuşi învăţa măcar strictul necesar despre toate astea... Pentru că habar n-aveam că a fi "bright and shiny" cere atâta efort şi dedicare. Aşa că am renunţat.
pace vouă\/
gândesc... Gândesc multe lucruri la ora asta, multe dintre ele stupide, puerile sau fără sens, însă tocmai ce m-a trăsnit. De ce există instrucţiuni de folosire la nişte aparate sau lucruri care doar ne asigură un anume confort fizic, dar nu şi pentru lucrurile fără de care nu putem trăi. Iubirea, prietenia... Ambele fac lumea să se învârtă, de multe ori la propriu pentru cine le cunoaşte, dar sunt atât de greu de înţeles şi "operat" cu... De cele mai multe ori, poate părea puţin ciudat să faci reguli într-o prietenie sau în iubire, dar tocmai ce-mi dau seama că este necesar. Eviţi astfel nenumărate accidente, mai mult sau mai puţin "întâmplătoare". Bineînţeles, fiecare trăieşte după propriile reguli, pentru fiecare dintre cei cu care relaţionăm, regulile sunt altele, cel puţin în mintea noastră. Dar rareori chiar rostim regula cu voce tare, pentru ca cel ce trebuie, nu neapărat să o respecte cu strciteţe, ci să o ia in considerare, să ştie cât de importante sunt anumite lucruri pentru noi. Să fii spontan este o calitate foarte simpatică, pe care eu o deţin, dar care m-a adus de multe ori în situaţii cel puţin ciudate. Astfel că, după accidentele despre care vorbeam mai sus, cred că prietenia şi iubirea ar trebui să vină la pachet cu o mică planificare, din partea celor doi sau mai mulţi oameni participanţi. Ar trebui să aibă contraindicaţii şi să prevină oamenii de lucrurile groaznice care li se pot întâmpla după o supradoză luată doar de o persoană din relaţie. Toate astea mă duc cu gândul la câteva fraze frumoase, citite într-o iarnă dubioasă, pe blogul unei tipe aparent de succes, Floriana Jucan, pe numele ei. Să vedem...
"Iubeşte pe cineva care nu poate fi al tau. Într-o zi va fi. Atunci vei înceta tu să-l mai iubeşti.
Aşteapta-te ca prietenii cei mai apropiaţi să te dezamăgească. În ziua în care se va-ntâmpla, nu vei fi luată prin surprindere, deci, nu vei fi dezamagită.
.....
Nu citi paginile despre sex din revistele pentru femei. Sexul este pentru cei care nu fac dragoste, iar dragostea este imperfectă pentru că este mereu spontană, mereu disperată, mereu înnebunită de durere şi de spaima că se va termina într-o zi.
Nu-ţi face planuri pe termen lung. Seismele nu pot fi anticipate decât cu un minut înainte de a se produce.
Nu-ţi pierde respectul de sine indiferent cât ar trebui sa înduri pentru asta.
Nu te teme să vrei mai mult. Dacă vrei puţin, nu vei primi nimic.
Du-te dimineaţa pe plajă, cand nu e nimeni. Vei avea un sentiment profund de nemărginire, nu numai a mării, ci a ta însăţi.
Ajută oamenii şi nu spune nimănui. Nici măcar lor.
.....
Fii puternică şi fragilă în acelaşi timp. Lasă-te rănită de oameni şi nu-i judeca. Durerile scot tot ce avem mai bun din noi.
.....
Plângi, fii disperată, dă-te cu capul de pereţi, dar asigură-te că nu te vede nimeni. Cei care te iubesc vor suferi să te vadă aşa, iar cei care te urăsc vor juisa de fericire.
.....
Spune-ţi întotdeauna că-i mai bine ca oamenii să se teamă de tine, decât să te iubească. Cei care te iubesc o fac oricum, pentru că simt, nu pentru că vrei tu.
.....
Iubește-te! În final, numai tu îţi vei rămane!"
Unele sună chiar patetic, scoase din filme dramatice şi din cărţi de Sandra Brown, dar eu am decis sa respect măcar o parte din lucurile în care cred şi poate aşa, într-un final, o să fiu un om, nu mai bun, nu mai deştept, ci mulţumit de sine. Pentru că asta căutam, iubire, prietenie, apreciere, pentru ca, în final să fim mulţumiţi de noi, de viaţa noastră şi să putem adormi zâmbind.
Şi da, ştiu că fericirea, iubirea, prietenia, nu se citesc din cărţi şi nu sunt nici pe departe cum arată în filme, dar uneori tare bine-ar fi să putem totuşi învăţa măcar strictul necesar despre toate astea... Pentru că habar n-aveam că a fi "bright and shiny" cere atâta efort şi dedicare. Aşa că am renunţat.
pace vouă\/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)