Cred că toți avem cate o părticică nebună în noi. Ceva de care ne e rușine, despre care nimeni nu știe și la gândul căruia fiori reci ne brăzdează spatele. Cel mai greu lucru e să iei chestia asta, să o pui într-o cutie și să nu o mai deschizi, pentru că știi că odată adusă la suprafață, o să schimbe lucrurile într-un mod iremediabil. Dar atunci când descoperi gândul ăla care îți dădea doar indicii foarte subtile că există... ce faci? Îl ignori, sperând că o să treacă? Îl iei ca atare și îl scoți la suprafață? Îl exploatezi și îl dezbraci de orice secret, ca pe o jucărie pe care o explorai până la ultima piesă atunci când erai mic și curios să vezi ce ascunde?
O rochie albă, scurtă, cu trenă. Un buchet de flori roșii. O grădină imensă, cu maci și fire de iarbă perfecte. Un zâmbet care ascunde secunda în care te-ai îndrăgostit fără să îți dai seama. Părul castaniu prins jucăuș în creștetul capului. Dorința să fii a lui pentru totdeauna, la bine și la rău. Instinctul să îl cauți cu privirea în orice moment. Să știe toată lumea că ești fericită, că atunci, acolo, cu el, e momentul cel mai prețios, în care iubirea ta capătă un nume și începe un nou drum. Să mergi spre el cu siguranța că, din momentul ăla, tu ești mai presus de orice. Că din ziua aia el nu va mai vrea sa respire în lipsa ta. Să te fi schimbat, fără să îți dai seama, pentru el. Să fii tot ceea ce nu știe, ceea ce are nevoie și ceea ce nu știe că are nevoie.
E atât simplu. E ca și cum ai câștiga la Loto.
Cine nu ar vrea asta? Probabil cineva care știe că a pierdut biletul câștigător și vrea să evite nervii și frustrările de după.
pace vouă\/
We wish because we need help and we're scared and we know we may be asking too much.
Se afișează postările cu eticheta Grey's Anatomy. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Grey's Anatomy. Afișați toate postările
luni, 7 noiembrie 2011
duminică, 5 septembrie 2010
In the midnight hour
You never know the biggest day of your life is going to be the biggest. The days you think are going to be big ones they are never as big as you make them how to be in your head. It’s the regular days, the ones that start out normal, those are the days that end up being the biggest. (G.A.)
Lumea e un loc îngrozitor. Oamenii mor. Oameni la care ţinem mor. Lucrurile dispar într-o secundă din cauza unui cutremur sau a unei inundaţii. Amintirile se şterg după o lovitură la cap. Ne agăţăm de tot felul de lucruri, persoane, amintiri, pentru ca viaţa noastră să se desfăşoare după planul stabilit. Alegem să ne evităm propriile gânduri şi să ne impunem o altă realitate, mai pe placul nostru. Spunem lucruri, când de fapt gândim total opusul lor. Ajungem să negăm chestii în care am crezut foarte mult, să ne contrazicem pe noi înşine în decurs de 3 zile, 3 luni sau 3 ani. Ajungem să ne plictisim de lucruri pe care, le început le făceam cu atâta pasiune, că nu ştiam cum trece timpul făcându-le. Şi atunci, care naiba e realitatea, dacă azi credem ceva şi nu putem fi siguri că şi mâine va fi la fel?
You don’t recognize the biggest day of your life, not until you’re right in the middle of it. The day to commit to something or someone, the day you get your heart broken, the day you meet your soul mate, the day you realise there’s not enough time because you wanna live forever. Those are the biggest days, the perfect days… you know?
pace vouă\/
Lumea e un loc îngrozitor. Oamenii mor. Oameni la care ţinem mor. Lucrurile dispar într-o secundă din cauza unui cutremur sau a unei inundaţii. Amintirile se şterg după o lovitură la cap. Ne agăţăm de tot felul de lucruri, persoane, amintiri, pentru ca viaţa noastră să se desfăşoare după planul stabilit. Alegem să ne evităm propriile gânduri şi să ne impunem o altă realitate, mai pe placul nostru. Spunem lucruri, când de fapt gândim total opusul lor. Ajungem să negăm chestii în care am crezut foarte mult, să ne contrazicem pe noi înşine în decurs de 3 zile, 3 luni sau 3 ani. Ajungem să ne plictisim de lucruri pe care, le început le făceam cu atâta pasiune, că nu ştiam cum trece timpul făcându-le. Şi atunci, care naiba e realitatea, dacă azi credem ceva şi nu putem fi siguri că şi mâine va fi la fel?
You don’t recognize the biggest day of your life, not until you’re right in the middle of it. The day to commit to something or someone, the day you get your heart broken, the day you meet your soul mate, the day you realise there’s not enough time because you wanna live forever. Those are the biggest days, the perfect days… you know?
pace vouă\/
miercuri, 23 septembrie 2009
Coulda shoulda woulda
"The ties that binds us are sometimes impossible to explain. They connect us even after it seems like the ties should be broken. Some bonds defy distance and time and logic. Because some ties are simply... meant to be."
Sa fim impreuna de Craciun, sa facem Revu' pe undeva tot impreuna.. Sa ne bem cafeaua.. Sa ne dam cadouri.. Sa ne trimitem mesaje, sa ne transmitem urari.. Toate astea nu inseamna nimic, pentru ca nu asta ne leaga. Si niciodata nu ne vor lega chestiile superficiale. Pentru ca insemnam mai mult de atat.
pace voua\/
Sa fim impreuna de Craciun, sa facem Revu' pe undeva tot impreuna.. Sa ne bem cafeaua.. Sa ne dam cadouri.. Sa ne trimitem mesaje, sa ne transmitem urari.. Toate astea nu inseamna nimic, pentru ca nu asta ne leaga. Si niciodata nu ne vor lega chestiile superficiale. Pentru ca insemnam mai mult de atat.
pace voua\/
Fantezii
"The fantasy is simple. Pleasure is good. And twice as much pleasure is better. That pain is bad. And no pain is better. But the reality is different. The reality is that pain is there to tell us something. And there is only so much pleasure we can take without getting a stomachache. And maybe that's okay. Maybe some fantasies are only supposed to live in our dreams."
Fantezii.. cine nu are? Si totusi nu e bine sa devina realitate. Fanteziile mele, cel putin, sunt ori imorale, ori ilegale, ori imposibile, de'aia si sunt fantezii, ca sa nu devina realitate. As putea spune ca sunt plictisitoare, dar nu mi'am indeplinit fanteziile niciodata, poate si pentru ca eu nu am fantezii obisnuite. Sunt atat de necesare, ne fac atat de fericiti pe moment, schimbi putin decorul din mintea ta si deja esti un alt om! Iar placerea nu se compara cu nimic. Placerea de a savura o ciocolata, de a citi o carte care te prinde in mreje, de a sorbi o cafea buna, sau o cana de lapte cu miere.. Placerea de a auzi o melodie preferata cand te astepti mai putin, de a avea fluturi in stomac, de a te bucura de bunatatile din vitrina cofetariilor.. Placerea de a te trezi zabind si de a avea o zi perfecta in normalitatea ei. Dar prea multa placere strica. Ori ne se face rau daca mancam prea multe dulciuri, ori ne privesc dubios bodyguarzii daca stam prea mult sa ne uitam la ceva, daca ascultam muzica prea tare surzim, si tot asa. Deci clar placere fara durere nu exista.
pace voua\/
Fantezii.. cine nu are? Si totusi nu e bine sa devina realitate. Fanteziile mele, cel putin, sunt ori imorale, ori ilegale, ori imposibile, de'aia si sunt fantezii, ca sa nu devina realitate. As putea spune ca sunt plictisitoare, dar nu mi'am indeplinit fanteziile niciodata, poate si pentru ca eu nu am fantezii obisnuite. Sunt atat de necesare, ne fac atat de fericiti pe moment, schimbi putin decorul din mintea ta si deja esti un alt om! Iar placerea nu se compara cu nimic. Placerea de a savura o ciocolata, de a citi o carte care te prinde in mreje, de a sorbi o cafea buna, sau o cana de lapte cu miere.. Placerea de a auzi o melodie preferata cand te astepti mai putin, de a avea fluturi in stomac, de a te bucura de bunatatile din vitrina cofetariilor.. Placerea de a te trezi zabind si de a avea o zi perfecta in normalitatea ei. Dar prea multa placere strica. Ori ne se face rau daca mancam prea multe dulciuri, ori ne privesc dubios bodyguarzii daca stam prea mult sa ne uitam la ceva, daca ascultam muzica prea tare surzim, si tot asa. Deci clar placere fara durere nu exista.
pace voua\/
Maybe not
"Maybe we're not supposed to be happy. Maybe gratitude has nothing to do with joy. Maybe being grateful means recognizing what you have for what it is. Appreciating small victories. Admiring the struggle it takes simply to be human. Maybe we're thankful for the familiar things we know. And maybe we're thankful for the things we'll never know. At the end of the day, the fact that we have the courage to still be standing is reason enough to celebrate."
Sunt total de acord, poate pentru ca am o zi in care sunt foarte vesela si optimista, fara motiv, dar si pentru ca nu pot sa nu sper ca micile victorii din fiecare zi si fiecare om necunoscut care imi zambeste, apar in viata mea pentru ca eu la randul meu sa zambesc si sa fiu cat mai fericita. Pentru ca numai asa putem inchide ochii seara si reusi sa adormim fara ca monstrii realitatii sa ne populeze si visele. Sunt atatea lucruri rele, neplacute si triste in lume incat ar fi pacat sa nu zambim de fiecare data cand vedem un copil razand, sau doi batranei tinandu'se de mana pe strada. Ar fi pacat sa lasam toate chestiile neplacute sa puna stapanire pe intreaga noastra minte, pe intreaga noastra inima. Ar fi pacat sa ne irosim viata fara sa stam putin sa ne gandim la tot cei care au mult mai putin decat avem noi, la cei care ne iubesc, sau care ne'ar putea iubi, la fiecare om care inseamna ceva in viata noastra, la mirosul florilor de primavara sau la gustul prajiturii preferate, tocmai pentru ca toate astea sunt lucrurile care ne infrumuseteaza cateva minute foarte pretioase din viata, care se aduc un zambet in coltul gurii cand stam in metrou si nu mai avem loc nici sa aruncam un ac intre noi. Acestea sunt lucrurile care ne fac sa spunem chiar si atunci cand viata nu este numai roz, ca merita sa ne trezim dimineata. Nu este doar spirtul Craciunului la mijloc in afirmatiile mele. De fapt nu este deloc prezent, pentru ca anul asta (sau poate doar zilele astea) Craciunul nu mai este atat de asteptat de mine. Pur si simplu am o zi foarte buna si chiar cred ca totul o sa fie bine, indiferent de cat de shitty este viata uneori. :D
pace voua\/
Sunt total de acord, poate pentru ca am o zi in care sunt foarte vesela si optimista, fara motiv, dar si pentru ca nu pot sa nu sper ca micile victorii din fiecare zi si fiecare om necunoscut care imi zambeste, apar in viata mea pentru ca eu la randul meu sa zambesc si sa fiu cat mai fericita. Pentru ca numai asa putem inchide ochii seara si reusi sa adormim fara ca monstrii realitatii sa ne populeze si visele. Sunt atatea lucruri rele, neplacute si triste in lume incat ar fi pacat sa nu zambim de fiecare data cand vedem un copil razand, sau doi batranei tinandu'se de mana pe strada. Ar fi pacat sa lasam toate chestiile neplacute sa puna stapanire pe intreaga noastra minte, pe intreaga noastra inima. Ar fi pacat sa ne irosim viata fara sa stam putin sa ne gandim la tot cei care au mult mai putin decat avem noi, la cei care ne iubesc, sau care ne'ar putea iubi, la fiecare om care inseamna ceva in viata noastra, la mirosul florilor de primavara sau la gustul prajiturii preferate, tocmai pentru ca toate astea sunt lucrurile care ne infrumuseteaza cateva minute foarte pretioase din viata, care se aduc un zambet in coltul gurii cand stam in metrou si nu mai avem loc nici sa aruncam un ac intre noi. Acestea sunt lucrurile care ne fac sa spunem chiar si atunci cand viata nu este numai roz, ca merita sa ne trezim dimineata. Nu este doar spirtul Craciunului la mijloc in afirmatiile mele. De fapt nu este deloc prezent, pentru ca anul asta (sau poate doar zilele astea) Craciunul nu mai este atat de asteptat de mine. Pur si simplu am o zi foarte buna si chiar cred ca totul o sa fie bine, indiferent de cat de shitty este viata uneori. :D
pace voua\/
Masochiști
"Pain,you just have to ride it out,hope it goes away on its own,hope the wound that caused it heals.There are no solutions, no easy answers,you just breathe deep and wait for it to subside.Most of the time pain can be managed but sometimes the pain gets you where you least expect it.Hits way below the belt and doesn't let up.Pain, you just have
to fight through,because the truth is you can't outrun it and life always makes more. But..maybe we like the pain. Maybe we're wired that way. Because without it maybe we just wouldn't feel real. What's that saying? Why do I keep hitting myself with a hammer? Because it feels so good when I stop."
Și cam așa este. Normalitatea este frumoasă numai prin comparație cu anormalitatea. Normalitatea e banală până când ieși din ea, și atunci ai vrea din tot sufletul să te întorci acolo. Tocmai de'aia totul e așa cum e, pentru că nu apreciem absența durerii, fizice și psihice, pentru că vrem mereu să ieșim din banal, să facem ceva interesant, chiar cu riscul de a ne cauza durere. Și când doare nu știm ce să mai facem ca să nu mai fie așa. Atunci când nu ne doare, ni se pare totul plictisitor, monoton, dull. Până când începe să înțepe și ne gândim că am da orice să nu mai simțim asta. Și poate că e mai bine să ne doară din când în când, ca să cunoaștem sentimentul și data viitoare să nu mai greșim. Dar mereu doare cate ceva, oricât te'ai feri, oricât ai încerca să nu lași nimic să te 'atingă', mereu o să apară ceva cât de micuț care o să dezechilibreze balanta normalității. Întotdeauna când sunt răcită rău spun: ”după ce îmi trece o să apreciez mai mult momentul în care sunt sănătoasă, nu îmi curge nasul peste tot, și nu se învârte camera cu mine de la febră”, dar niciodată nu o fac. Pentru că așa sunt oamenii.
pace vouă\/
to fight through,because the truth is you can't outrun it and life always makes more. But..maybe we like the pain. Maybe we're wired that way. Because without it maybe we just wouldn't feel real. What's that saying? Why do I keep hitting myself with a hammer? Because it feels so good when I stop."
Și cam așa este. Normalitatea este frumoasă numai prin comparație cu anormalitatea. Normalitatea e banală până când ieși din ea, și atunci ai vrea din tot sufletul să te întorci acolo. Tocmai de'aia totul e așa cum e, pentru că nu apreciem absența durerii, fizice și psihice, pentru că vrem mereu să ieșim din banal, să facem ceva interesant, chiar cu riscul de a ne cauza durere. Și când doare nu știm ce să mai facem ca să nu mai fie așa. Atunci când nu ne doare, ni se pare totul plictisitor, monoton, dull. Până când începe să înțepe și ne gândim că am da orice să nu mai simțim asta. Și poate că e mai bine să ne doară din când în când, ca să cunoaștem sentimentul și data viitoare să nu mai greșim. Dar mereu doare cate ceva, oricât te'ai feri, oricât ai încerca să nu lași nimic să te 'atingă', mereu o să apară ceva cât de micuț care o să dezechilibreze balanta normalității. Întotdeauna când sunt răcită rău spun: ”după ce îmi trece o să apreciez mai mult momentul în care sunt sănătoasă, nu îmi curge nasul peste tot, și nu se învârte camera cu mine de la febră”, dar niciodată nu o fac. Pentru că așa sunt oamenii.
pace vouă\/
Basme vs realitate (II)
"At the end of the day faith is a funny thing. It turns up when you don't really expect it. It's like one day you realize that the fairy tale may be slightly different than you dreamed. The castle, well, it may not be a castle. And its not so important happy ever after, just that its happy right now. See once in a while, once in a blue moon, people will surprise you , and once in a while people may even take your breath away."
indeed.
pace vouă\/
p.s.: îmi aduc aminte și acum ce'am simțit când am aflat că nu există Moș Crăciun. era de parcă acolo, fix atunci, era sfârșitul lumii, sfârșitul erei inocenței. trist. era printre singurele chestii care mă legau de copilărie. și da, eram mare când am aflat, aveam 12 ani. și nu dau explicatii. :) îmi place să cred în povești ciudate, care nu sunt plauzibile, în sfârșituri fericite, în lucrurile frumoase.
indeed.
pace vouă\/
p.s.: îmi aduc aminte și acum ce'am simțit când am aflat că nu există Moș Crăciun. era de parcă acolo, fix atunci, era sfârșitul lumii, sfârșitul erei inocenței. trist. era printre singurele chestii care mă legau de copilărie. și da, eram mare când am aflat, aveam 12 ani. și nu dau explicatii. :) îmi place să cred în povești ciudate, care nu sunt plauzibile, în sfârșituri fericite, în lucrurile frumoase.
Basme vs realitate (I)
"At some point, you have to make a decision. Boundaries don't keep other people out. They fence you in. Life is messy. That's how we're made. So, you can waste your lives drawing lines. Or you can live your life crossing them. But there are some lines... that are way too dangerous to cross[...]You know how when you were a little kid and you believed in fairy tales, that fantasy of what your life would be, white dress, Prince Charming who would carry you away to a castle on a hill. You would lie in bed at night and close your eyes and you had complete and utter faith. Santa Claus, the Tooth Fairy, Prince Charming, they were so close you could taste them.. But eventually you grow up, one day you open your eyes and the fairy tale disappears. Most people turn to the things and people they can trust. But the thing is its hard to let go of that fairy tale entirely cause almost everyone has that smallest bit of hope, of faith, that one day they will open their eyes and it will come true."
pace vouă \/
pace vouă \/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)