Să crezi că timpul are răbdare.
Să te trezești într-o dimineață și-ntr-o secundă totul să fi căpătat deja alte culori, forme și mirosuri.
Să fii atât de dornic să se întâmple o minune, încât să fii dispus să dai o parte din tine pentru asta.
Să-ți ții respirația și să te rogi la Universul care ți-a dat până acum minuni și non-minuni.
Să îți dorești mai mult decât orice să îi spui cuiva "te iubesc".
Să îi spui și să nu primești niciun răspuns.
Să ai la un milion de kilometri distanță cel mai simplu lucru.
Să crezi că miracolul tău înseamnă nenorocirea altuia, dar să-l îmbrățișezi cu bucuria unui copil.
Să vezi lumina cu sufletul deși ochii văd întuneric.
Să fii atât de deconectat de lumea cea nouă...
...să fii în pace.
vineri, 20 februarie 2015
luni, 24 noiembrie 2014
138
Dragul meu,
Mă iubești așa cum numai un necuvântător o poate face. Nu cred să fi împărțit cu altcineva mai multe momente decisive. Mi-ai șters lacrimile de copil, mi te-ai împletit printre picioare când nu-mi încăpeam în piele de fericire, m-ai așteptat răbdător când am lipsit și m-ai certat din priviri când am greșit. Am primit atâta iubire că uneori nici nu știam ce să mai fac cu ea și te împingeam la o parte de lângă mine. Așa începe totul, crezând că lucrurile o să fie mereu la fel ca-n secunda aia. Nici măcar nu am luat în calcul că ar putea veni o zi în care te voi căuta și nu te voi găsi. Te-am luat de-a gata și nu am apreciat îndeajuns dragostea pe care o ofereai cu atâta generozitate. Poveste clasică.
Am sperat până în ultima clipă că o să mai avem încă pe-atâtea povești de depănat, că o să mă mângâi cu nasul umed și călduț pe obraz în fiecare zi. Nu am putut concepe existența ta în alt loc decât lângă mine. Ai conectat 3 oameni fără să știi, ai creat contextul în care să ne putem vărsa toată dragostea neexprimată, ne-ai răspuns cu mult mai mult decât ne așteptam și ne-ai învățat să ne iubim. Necondiționat. Și cu cât eram noi mai aproape, cu atât te îndepărtai tu. Și apoi... spufff. Ca un balon de săpun a cărui piele e prea întinsă ca să reziste, ai dispărut brusc, ai lăsat doar câteva urme ale existenței tale minunate și te-ai dus să împarți iubire în altă parte.
Mi-e dor să-ți simt mustățile gâdilându-mi buzele, corpul moale pe pieptul meu, vibrând a dragoste și a liniște. Mi-e dor să mă întâmpini ca și cum nu m-ai văzut de un car de ani, să îți împingi capul în palma mea și să-mi oferi cea mai caldă privire dintre toate. Mi-e dor.
Îmi place să cred că am avut nevoie de tine într-un univers paralel, în care nu sunt așa cum sunt, că ai îmbrăcat din nou haina de super-erou care-ți place așa de mult și-ai plecat să mă salvezi. Ți-ai făcut treaba aici, m-ai protejat cât ai putut până în ultimul moment și ai pornit să mă cauți, să mă găsești și să te asiguri că sunt pe drumul pe care trebuie, chiar și într-o realitate alternativă. Ești exact acolo unde trebuie să fii și pentru asta îți mulțumesc.
...pace
Mă iubești așa cum numai un necuvântător o poate face. Nu cred să fi împărțit cu altcineva mai multe momente decisive. Mi-ai șters lacrimile de copil, mi te-ai împletit printre picioare când nu-mi încăpeam în piele de fericire, m-ai așteptat răbdător când am lipsit și m-ai certat din priviri când am greșit. Am primit atâta iubire că uneori nici nu știam ce să mai fac cu ea și te împingeam la o parte de lângă mine. Așa începe totul, crezând că lucrurile o să fie mereu la fel ca-n secunda aia. Nici măcar nu am luat în calcul că ar putea veni o zi în care te voi căuta și nu te voi găsi. Te-am luat de-a gata și nu am apreciat îndeajuns dragostea pe care o ofereai cu atâta generozitate. Poveste clasică.
Am sperat până în ultima clipă că o să mai avem încă pe-atâtea povești de depănat, că o să mă mângâi cu nasul umed și călduț pe obraz în fiecare zi. Nu am putut concepe existența ta în alt loc decât lângă mine. Ai conectat 3 oameni fără să știi, ai creat contextul în care să ne putem vărsa toată dragostea neexprimată, ne-ai răspuns cu mult mai mult decât ne așteptam și ne-ai învățat să ne iubim. Necondiționat. Și cu cât eram noi mai aproape, cu atât te îndepărtai tu. Și apoi... spufff. Ca un balon de săpun a cărui piele e prea întinsă ca să reziste, ai dispărut brusc, ai lăsat doar câteva urme ale existenței tale minunate și te-ai dus să împarți iubire în altă parte.
Mi-e dor să-ți simt mustățile gâdilându-mi buzele, corpul moale pe pieptul meu, vibrând a dragoste și a liniște. Mi-e dor să mă întâmpini ca și cum nu m-ai văzut de un car de ani, să îți împingi capul în palma mea și să-mi oferi cea mai caldă privire dintre toate. Mi-e dor.
Îmi place să cred că am avut nevoie de tine într-un univers paralel, în care nu sunt așa cum sunt, că ai îmbrăcat din nou haina de super-erou care-ți place așa de mult și-ai plecat să mă salvezi. Ți-ai făcut treaba aici, m-ai protejat cât ai putut până în ultimul moment și ai pornit să mă cauți, să mă găsești și să te asiguri că sunt pe drumul pe care trebuie, chiar și într-o realitate alternativă. Ești exact acolo unde trebuie să fii și pentru asta îți mulțumesc.
...pace
luni, 13 octombrie 2014
Conexiuni#1
Mintea mea a intrat acum in nebunia conexiunilor cu alti oameni. Mai exact, a momentelor in care m-am conectat cu cineva necunoscut pentru o secunda sau pentru 5 minute. Astfel, incep seria cu ceva la care nu ma mai gandisem de foarte multa vreme, pana azi.
Acum vreo 12 ani, intr-o zi calda de iunie, eram in skateparkul din IOR. Purtam nelipsitii nadragi cu tur pana la China, in care puteau sa intre 2 Andree. Vorbeam nimicuri cu cineva cand vad cu coada ochiului un skate fara skater pe el care venea hotarat spre mine. Habarnamista de mine nu prea le avea (e valabil pana in prezent) cu mersul pe skate, dar din instinct am sarit si cumva am reusit sa aterizez pe el. Am simtit ca Divinitatea ma alesese pe mine sa o intrupez pentru 3 secunde. Am ridicat privirea si cei mai misto ochi caprui veneau spre mine impreuna cu posesorul lor.
- Misto faza! zice tipul.
Avea un tricou verde pe care era scris maaare cu alb "33".
- Hai, merci! mi-a zis in timp ce se carabanea.
Am ramas fleasca, fara sa apuc sa zic nici macar "cu placere" si ma gandeam de ce nu am avut si eu un comeback desteptut. De atunci, am venit in fiecare zi in skate, cautandu-l cu privirea pe treistrei. In aroganta mea credeam ca o sa se uite la o pustoaica bretonata si schiloada. Vise, taica! Ne-am intersectat mai apoi de cateva ori, dar n-am avut curaj nici macar sa ma apropii la o distanta propice ca sa fie cumva constient de existenta mea. N-am avut niciodata vreun schimb de replici, dar eu am avut parte de cea mai misto vara, in skate, inconjurata de pusti cool. Asta a fost un moment important pentru mine, nu pentru ca as zice ca lucrurile s-au asezat asa cum trebuie (si ca strugurii sunt acri cand nu ajungi la ei), ci pentru ca asa am inceput sa invat ca daca ceva nu iese asa cum imi doresc, cum sper sau cum planific, nu inseamna ca nu poate fi frumos.
Asta a fost prima conexiune dintr-un sir luuuuuung de momente care s-au intamplat sau care urmeaza sa. :)
Inchei periplul prin lumea adolescentina cu o concluzie: se pare ca si atunci cand eram mica asteptam sa mi se intample lucruri bune, sa vina ele la mine. Unul dintre cele mai inutile obiceiuri, de care din fericire am scapat aproape de tot.
Acum vreo 12 ani, intr-o zi calda de iunie, eram in skateparkul din IOR. Purtam nelipsitii nadragi cu tur pana la China, in care puteau sa intre 2 Andree. Vorbeam nimicuri cu cineva cand vad cu coada ochiului un skate fara skater pe el care venea hotarat spre mine. Habarnamista de mine nu prea le avea (e valabil pana in prezent) cu mersul pe skate, dar din instinct am sarit si cumva am reusit sa aterizez pe el. Am simtit ca Divinitatea ma alesese pe mine sa o intrupez pentru 3 secunde. Am ridicat privirea si cei mai misto ochi caprui veneau spre mine impreuna cu posesorul lor.
- Misto faza! zice tipul.
Avea un tricou verde pe care era scris maaare cu alb "33".
- Hai, merci! mi-a zis in timp ce se carabanea.
Am ramas fleasca, fara sa apuc sa zic nici macar "cu placere" si ma gandeam de ce nu am avut si eu un comeback desteptut. De atunci, am venit in fiecare zi in skate, cautandu-l cu privirea pe treistrei. In aroganta mea credeam ca o sa se uite la o pustoaica bretonata si schiloada. Vise, taica! Ne-am intersectat mai apoi de cateva ori, dar n-am avut curaj nici macar sa ma apropii la o distanta propice ca sa fie cumva constient de existenta mea. N-am avut niciodata vreun schimb de replici, dar eu am avut parte de cea mai misto vara, in skate, inconjurata de pusti cool. Asta a fost un moment important pentru mine, nu pentru ca as zice ca lucrurile s-au asezat asa cum trebuie (si ca strugurii sunt acri cand nu ajungi la ei), ci pentru ca asa am inceput sa invat ca daca ceva nu iese asa cum imi doresc, cum sper sau cum planific, nu inseamna ca nu poate fi frumos.
Asta a fost prima conexiune dintr-un sir luuuuuung de momente care s-au intamplat sau care urmeaza sa. :)
Inchei periplul prin lumea adolescentina cu o concluzie: se pare ca si atunci cand eram mica asteptam sa mi se intample lucruri bune, sa vina ele la mine. Unul dintre cele mai inutile obiceiuri, de care din fericire am scapat aproape de tot.
pace\/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)