In the ABC of growing up

În ultimele luni, totul s-a întâmplat cu viteza luminii, fără să apuc să mă pregătesc, fără centură de siguranță și fără cască. Am alergat de nebună ca să țin pasul cu timpul și mi-a plăcut să cred ca e ceea ce mi-am dorit. N-am sa spun ca nu e, aș minți, cred. Am îmbrățișat schimbarea într-o măsură în care nu mi-aș fi imaginat, iar acum mă simt ca o biluță de la Pinball care se dă cu capul de pereți. E adevărat, sunt niște pereți foarte drăguți și colorați, dar tot pereți sunt.

Însă astă-seară, pentru o oră, am fost doar a mea, fără tocuri care să-mi aducă aminte că am nevoie de ele ca să fiu cine trebuie sa fiu, fără remindere care sa îmi spună încă odată ca timpul nu mai e al meu, fără programul de pe birou care-ar trebui sa îmi controleze ce mai rămâne din puțin. Pe o băncuță, cu 2 țigări în pachet, uitându-mă la semaforul care-și schimba culorile, am zăcut ca un mormoloc bucurându-mă de frig, de vânt și de oamenii care treceau pe lângă mine, făcând ceea ce-mi place de când mă știu: să îmi imaginez viețile lor într-o fracțiune de secundă.

Nu m-am mai gândit dacă sunt sau nu fericită, ci am luat totul ca atare, alegând să exist pentru oricine altcineva decât pentru mine și crezând că asta e soluția. Am realizat acum că, pentru ceva vreme, nu am gândit deloc. Sună bizar, dar așa-i. Am uitat de C-word și de orice altceva nu-mi convine legat de existența mea și am pus un fel de pauză în capul meu. Mi-a prins bine, zic eu. Dar a venit timpul să reîmbrățișez realitatea. Cu zâmbetul pe buze și cu tocuri în picioare.

pace\/

Am mai trăit încă un an după ce-am murit.

Se făcea că-acu un an eram pretty lost. N-aveam nici cea mai vaga idee încotro mă duc sau care mi-e scopul. Ce știam era că am un milion de vise, dar nicio cale să le pun în practică. Sau așa credeam. După ce m-am îmbibat bine în sucul propriei prostii și după ce-am mai dat ultima rafală de răutăți, iată-mă, mai măricică decât am fost, cu experiența unui copil prostuț în spate, mai om decât puteam fi vreodată.

Începutul lui 2012 m-a prins tot confuză, așa cum îmi plăcea să fiu, tot copil, așa cum nu știam altfel, dar mai apoi, când și copacii au înflorit, mi-a înflorit și mie dorința de a fi altfel decât până atunci.

Apoi, pentru ca am vrut să ma uit în oglindă și să fiu într-adevăr mândră de mine, am învățaț mai multe decât niciodată, am transformat orice-a fost urât și greu în moment care m-a adus în prezent, fără a mai rememora niciodată măcar un minut de dinainte de ”acum” și am construit pe baza a ceea ce sunt, nu a ceea ce eram, persoana pe care-am vrut să o văd dintotdeauna în mine. Iar faptul că azi nu mă mai uit în jos, ci privesc sus, e cea mai mare realizare de până acum.

Acum știu că ”la revedere” e doar pe hârtie, nicidecum în suflet, că trebuie să iubești cu totul, nu doar cu sufletul, lăsând mintea sau trupul să uite de asta, că cei la care ții trebuie să știe asta din faptele tale, nu din propoziții cu iz de minciună. Acum știu că ”o să” e mai aproape decât cred, așteaptă la cotitură ca eu să fiu pregătită și că mintea mea a trecut de la a fi un dușman de temut, la cel mai bun prieten al meu. Acum știu că e mai simplu să te lași prins în mângâierea moale a lui ”și ce?” și dus cu pluta de ”trebuie să fac doar ce ma bucură pe mine”, dar prefer să merg drept către ce-mi doresc, fără ocolișuri cauzatoare de demotivare.

Sfârșitul lui 2012 m-a surprins având tot ce mi-aș putea dori, și încă mai mult: o groază de prieteni care ma iubesc și pe care îi iubesc, planuri care prind contur mai mult decât niciodată și mândria că mă pot numi, în sfârșit, cu capul pe umeri și picioarele pe pământ.

Am mai trăit încă un an după ce-am murit. N-a fost neapărat cel mai bun, dar cu siguranță a fost cel mai util dintre toți de pân' acum.

...and the best is yet to come.

pace.
ox

Leapsa Voluntarului

N-am mai primit o leapșă pe blog demult. Mint, drag unic cititor, nu am primit niciodată. Dar cum toate au un început, iată ce a ieșit grație unei dragi domnișoare:

Prima asociatie/fundatie din Romania care iti vine in minte cand te gandesti la voluntariat este: BYP. Păi nu ăsta era și scopul, sa fim asociația preferată a tinerilor? 

Dar companie care sprijina voluntariatul? Am să amintesc două: Vodafone și Petrom. Nu, nu m-au plătit să le fac reclamă, oricum numărul meu de vizitatori este sub nivelul mării. Chiar mă bucură să știu că lucrez într-o companie unde dorința de a ajuta fără a aștepta ceva în schimb e încurajată și pusă la loc de cinste. De Petrom știu de la un alt drag prieten, care a vrut să mă prindă în mrejele plantării de pomi fructiferi și ale asemenea verdețuri, însă nu a reușit. Dar admir și susțin de acasă ceea ce fac!

Persoana publica din Romania care reprezinta cel mai bine voluntariatul este: Andi Moisescu.

Daca voluntariatul ar fi o culoare, atunci ar fi: Albastru. Calm, frumos, liniștitor și cât se poate de viu!

Daca voluntariatul ar fi un sentiment, atunci ar fi: Emoția de dinaintea unui examen și satisfacția de după ce ieși pe ușă și știi că nu îl pici lamentabil.

Te-ai implicat in vreun proiect de voluntariat anul asta? Daca da, care? Anul ăsta m-am implicat numai în proiectele BYP, asa și pentru că mi s-au părut cele mai potrivite pentru mine. Începând de anul viitor, o să mă interesez și pe la Vodafone cam în ce mi-ar plăcea să mă implic. Acum că am promis pe blog chiar va trebui să mă țin de cuvânt. :D

De ce te-ai implicat? Ce te-a facut sa fii acolo? În primul rând, am vrut să mă ajut pe mine, să văd cum e să muncești cu drag doar pentru sentimentul că ai ajutat la ceva, oricât de mare sau de mic, fără a aștepta recompense de alt gen decât sentimentalo-emoționale. Pot să spun acum că m-am implicat cu mai mult drag în ceea ce am făcut acolo decât în orice job am avut până acum. În al doilea rând, a fost dorința de a face ceva pentru ceilalți, de a nu fi doar un alt corp care face umbră degeaba pe Pământ, ci de a fi unul care face umbră cu un motiv. În al treilea rând, m-am implicat mereu în activitățile pe care le-am considerat folositoare pentru mine, în lucrurile din care am avut ce învăța, în treburile care m-au provocat să fiu un om mai ambițios, mai bun, mai înțelept.

Ce ai schimba la experienta avuta acolo?  Aș vrea să fi făcut mai mult, să fi învățat mai mult, să mă fi dedicat mai mult, să fi avut curajul că contribui mai mult. Dar asta e o învățătură de care voi ține cont pe viitor, ca regretele să fie puține și atât de nesemnificative încât să nu merite menționate. Oricum eu trăiesc mereu cu sentimentul că ”aș fi putut face mai mult”, despre orice activitate ar fi vorba.


Cum putem motiva romanii sa se implice mai mult in activități de voluntariat? Tinerii pot fi motivați în primul rând folosindu-ne de experiența pe care o oferă acest tip de ”muncă”, aceasta venind mereu în completarea cursurilor teoretice de la facultate. Să fim serioși, pe băncile facultății nu aș fi învățat nici cum să pun la cale un proiect, nici cum să îl implementez sau cum să fac tot posibilul ca el să se concretizez așa cum vrem. Numai implicarea adevărată te poate ajuta să capeți experiența de care ai nevoie ca după ce ai terminat studiile să activezi într-un mediu profi, să te descurci fără să îți fie frică de fiecare pas sau să fugi la cursuri sau la cărțile care ți-au oferit o bază teoretică atât de importantă, dar nimic practic, de cele mai multe ori.

Apoi, oricine trebuie să fie conștient că fiecare acțiune a lui are impact asupra celorlalți, fie că alege să ia bicicleta în loc de mașină sau că pune sticla de Cola la ”plastic” și nu la ”hârtie”. Fiecare mic gest al nostru este un catalizator al altor acțiuni și prin fiecare lucru pe care îl întreprindem ar trebui să contribuim la creșterea noastră și a celor din jur, pentru că nu toți avem oportunitatea să plecăm din țară, așa că cel mai bine ar fi să facem din ea un teritoriu cât de cât locuibil și aducător de un pic de fericire.


Cel mai draguț lucru, totuși, e că ai ocazia să cunoști o groază de oameni, să găsești câte puțin în fiecare, puțin din care ai ce învăța, puțin care te poate ajuta să fii un prieten mai bun, un om mai bun, un viitor profesionist în ceea ce vei face. Chiar și dacă nu aș fi învățat nimic din activitatea mea de voluntar, m-ar încălzi gândul că m-am ales cu un bun prieten, cu încă o persoană dragă cu care să beau un ceai și să visez la de toate.


Titlul unei campanii naționale cool de promovare a voluntariatului ar fi: La asta o să mai lucrez, azi nu e o seară potrivită să vin cu slogane cool.

pace \/