Amintirea de azi

Mirosul dulce al mâinii calde și puțin aspre mi-a invadat nările și simt că m-a cuprins o amețeală plăcută care m-a transpus acum vreo 20 de ani.

Stăm ghemuite deasupra mesei, cu capetele aproape atingându-se și cu mânile forfotind de zor. Mângâiem bucăți de vată și auzim scârțâitul lor fin. E atât de liniște în sufragerie, iar becul pâlpâie un pic, atât cât să ne mai întrerupă din concentrare. Ne atingem degetele când punem mâna pe aceeasi foarfecă și mă lași pe mine să o iau și, bineînțeles, începi să-mi spui cum să tai fix pe linie, după care-mi spui că simetria nu-i neapărat frumoasă și că ar trebui să decupez mai șui. Mă ghidezi, dar eu deja nu te mai aud, aud doar fâșăitul foii colorate. Decupez, lipești, învârtim planșa pe toate părțile și, în final, decretăm amândouă că a ieșit bine.

Îți mulțumesc pentru că m-ai încurajat să tai, să rup, să fiu creativă și să știu că pot să fac orice.
Sunt infinit recunosătoare pentru asta.

"What a Difference a Day Makes"

Să crezi că timpul are răbdare.

Să te trezești într-o dimineață și-ntr-o secundă totul să fi căpătat deja alte culori, forme și mirosuri.

Să fii atât de dornic să se întâmple o minune, încât să fii dispus să dai o parte din tine pentru asta.

Să-ți ții respirația și să te rogi la Universul care ți-a dat până acum minuni și non-minuni.

Să îți dorești mai mult decât orice să îi spui cuiva  "te iubesc".

Să îi spui și să nu primești niciun răspuns.

Să ai la un milion de kilometri distanță cel mai simplu lucru.

Să crezi că miracolul tău înseamnă nenorocirea altuia, dar să-l îmbrățișezi cu bucuria unui copil.

Să vezi lumina cu sufletul deși ochii văd întuneric.

Să fii atât de deconectat de lumea cea nouă...




...să fii în pace.

138

Dragul meu,

Mă iubești așa cum numai un necuvântător o poate face. Nu cred să fi împărțit cu altcineva mai multe momente decisive. Mi-ai șters lacrimile de copil, mi te-ai împletit printre picioare când nu-mi încăpeam în piele de fericire, m-ai așteptat răbdător când am lipsit și m-ai certat din priviri când am greșit. Am primit atâta iubire că uneori nici nu știam ce să mai fac cu ea și te împingeam la o parte de lângă mine. Așa începe totul, crezând că lucrurile o să fie mereu la fel ca-n secunda aia. Nici măcar nu am luat în calcul că ar putea veni o zi în care te voi căuta și nu te voi găsi. Te-am luat de-a gata și nu am apreciat îndeajuns dragostea pe care o ofereai cu atâta generozitate. Poveste clasică.

Am sperat până în ultima clipă că o să mai avem încă pe-atâtea povești de depănat, că o să mă mângâi cu nasul umed și călduț pe obraz în fiecare zi. Nu am putut concepe existența ta în alt loc decât lângă mine. Ai conectat 3 oameni fără să știi, ai creat contextul în care să ne putem vărsa toată dragostea neexprimată, ne-ai răspuns cu mult mai mult decât ne așteptam și ne-ai învățat să ne iubim. Necondiționat. Și cu cât eram noi mai aproape, cu atât te îndepărtai tu. Și apoi... spufff. Ca un balon de săpun a cărui piele e prea întinsă ca să reziste, ai dispărut brusc, ai lăsat doar câteva urme ale existenței tale minunate și te-ai dus să împarți iubire în altă parte.

Mi-e dor să-ți simt mustățile gâdilându-mi buzele, corpul moale pe pieptul meu, vibrând a dragoste și a liniște. Mi-e dor să mă întâmpini ca și cum nu m-ai văzut de un car de ani, să îți împingi capul în palma mea și să-mi oferi cea mai caldă privire dintre toate. Mi-e dor.

Îmi place să cred că am avut nevoie de tine într-un univers paralel, în care nu sunt așa cum sunt, că ai îmbrăcat din nou haina de super-erou care-ți place așa de mult și-ai plecat să mă salvezi. Ți-ai făcut treaba aici, m-ai protejat cât ai putut până în ultimul moment și ai pornit să mă cauți, să mă găsești și să te asiguri că sunt pe drumul pe care trebuie, chiar și într-o realitate alternativă. Ești exact acolo unde trebuie să fii și pentru asta îți mulțumesc.

...pace